Cum ar fi să intri în atelierul unui sculptor sau al unui designer de bijuterii şi să auzi poveşti despre obiecte, chiar din gura oamenilor care le-au făcut? E o experienţă pe care ţi-o propun excursiile organizate de Art in Bucharest.
Un articol de Adina Scorţescu|8 iunie 2013
Cum ar fi să intri în atelierul unui sculptor sau al unui designer de bijuterii și să auzi povești despre obiecte, chiar din gura oamenilor care le-au făcut? E o experiență pe care ți-o propun excursiile organizate de Art in Bucharest.
E o sâmbătă însorită, la ora prânzului. Ne întâlnim – un grup de vreo 10 oameni – la metrou la Obor, unde Daniela Staicu (unul dintre cei doi ghizi ai Art in Bucharest) ne servește cu bomboane de ciocolată. Ne așteaptă o plimbare de patru ore printr-un București cald și plăcut ca somnul de după-amiază, punctată de trei opriri în ateliere de artiși.
„Totul începe cu o bucată de lemn“
Începem cu atelierul de sculptură. Mihai Ciutureanu – fiul sculptorului Alexandru Ciutureanu, decedat cu doar câteva luni în urmă – ne deschide poarta către o curte umbrită de un nuc bătrân. Sub el, un șopron și, un pic mai încolo – atelierul de sculptură: o cameră cu podele de lemn, iederă la geam și un cuptor alb, țărănesc, în dreapta intrării. Încăperea e burdușită cu farfurii, ulcele, rindele, sculpturi în lemn sau metal, flori uscate, un poster cu Brâncuși, diplome din tinerețe, un casetofon vechi, cărți, un calapod minuscul de pantofi. „Tata mi-a făcut primii pantofi“ spune Mihai, cu o voce care abia se aude. Apoi se apleacă și ia din maldărul de pe podea o bucată, la întâmplare, de lemn de gutui.
„Totul pleacă de la o bucată de lemn brut, tăiat din curtea bunicilor“. Uneltele cu care tatăl lui a prelucrat lemnul stau acum sprijinite sau agățate pe pereții albi: dălți, topoare, cuțitoaie, rindele. Vizitatorii le ating cu mirare și cu ușoară teamă. Bocănitul unui topor căzut pe podea produce o tresărire bruscă, care te face să te gândești că nu liniștea e starea naturală a unui atelier de sculptură. În urmă cu câteva luni, aici se auzeau zilnic bocăneli, hârșâituri, zdrăngăneli.
Ieșim în curte, bem apă și mâncăm mere galbene și verzi, pe care Daniela ni le oferă dintr-o traistă de in. Câinele latră, nu se aud zgomote de mașini. E un iz de Muzeul Satului – multor obiecte din jur nici nu le cunoști denumirea, dar le simți cumva aproape, simple, cinstite.
Plecăm înspre zgomotul din centrul orașului și luăm metroul spre Eroilor, căci următoarele două destinații sunt în Cotroceni.
Porțelan pictat cu povești
În atelierul Wagner Arte, de pe strada Dr. Staicovici, miroase a bețișoare indiene. La intrare sunt ghivece cu panseluțe albe și mov, la geam – perdele mov. Un candelabru făcut din trei ceainice întoarse și un lampadar al cărui suport e făcut din cești, farfurii și ceainice îți dau senzația de Alice în Țara Minunilor. În prima cameră este expoziția cu vânzare: cești cu margini aurite, pe care se profilează pomi cu frunze mov și pisici îmbrăcate în jachete roz, ceainice, vaze de flori sub formă de cizmă, brățări și cercei din porțelan.
Porțelanul este adus din Franța („Era o fabrică bună și la noi, dar acum s-a închis“) și pictat manual, în camera de lângă. Tot aici, la sfârșit de săptămână, se țin cursuri de pictură pentru amatori. Pe mesele albe sunt vopsele, pensule, farfurii pictate care așteaptă să se usuce.
La o ceașcă de ceai, aflăm ce este decalcomania – tehnica prin care desenele se transferă pe porțelan. Ni se arată foile subțiri, ca de abțibilduri. Bucățile sunt decupate, apoi se țin în apă, ca să se desprindă porțiunea ce va fi aplicată pe porțelan.
Pe una din mesele de lucru, e așezată o vază decorată cu figuri de copii. „Facem și modele la cerere. Acesta e un cadou de aniversarea căsătoriei – ne-au dat pozele copiilor ca să le pictăm pe vază.“
Bijuterii de autor
În atelierul de bijuterii al lui David Sandu, ne așteaptă chiar artistul – probabil cel mai cunoscut creator de bijuterii contemporane din România. La parter este expoziția cu vânzare. Bijuteriile voluminoase, cu unghiuri bine definite, sunt expuse pe suprafețe de sticlă și nu au prețul afișat.
La etaj este atelierul și locul în care se desfășoară cursurile școlii de bijuterie contemporană, unde David Sandu este doar unul dintre profesori. „Cursul de seară e pentru cei care nu reușesc să desprindă lanțul de la picior și să plece din multinațională“, spune el zâmbind, sprijinit de pervazul de la geam.
Dacă în primul atelier vizitat, cel de sculptură, arta pornea de la materialul brut și încerca să fie cât mai aproape de natură, iar în al doilea (cel de porțelan), tehnica și imaginația erau puse pe același nivel cu valoarea materialului, aici, în atelierul de bijuterie, totul pornește de la concept. De-abia apoi sunt alese materialul și tehnica. Bunăoară, ce înseamnă un lanț? „Nu neapărat un modul care ține un pandantiv.“
Lui David Sandu îi place să exploreze contradicțiile dintre „prețios“ și „valoros“ și e preocupat de linia bijuteriilor lui: „Recăpătarea liniei curbe – pentru mine – e o provocare. Când a născut soția mea o fetiță , am simțit că am în fața ochilor ceva perfect. Și că toate colțurile din desenele mele o înțeapă pe ea.“
Ne povestește despre atracția pentru cultura Extremului Orient, dar și despre cum oamenii foarte îndemânatici nu o să se apuce niciodată de făcut bijuterii: „Pentru ei, asta nu reprezintă o provocare. Oamenii cu manualitate foarte dezvoltată pe care i-am întâlnit sunt medici, IT-iști… aleg alte meserii.“
Astăzi nu lucrează nimeni în atelier, dar de undeva, de afară, se aud lovituri puternice, la intervale regulate. David Sandu zâmbește și închide geamul: „Sunt vecinii care montează un spalier pentru vie. Locuim în Cotroceni, dar încă mai visăm la viața de la țară, cu roșiile culese din grădina proprie.“
Următoarea excursie organizată de Art in Bucharest va avea loc sâmbătă, 29 iunie, când se vor vizita atelierele a trei pictori şi al unui ceramist.
Foto: Andrei Antip, Lucian Gramescu
