Exodul 
https://www.ziarulmetropolis.ro/exodul/

,,Bacalaureat” este un film de cinema despre care se va comenta îndelung, foarte româneşte. 

Un articol de Andrei Crăciun|15 mai 2016

Se va menţiona că Bacalaureat surprinde dilemele morale ale unui bărbat de vârstă mijlocie, dintr-un oraş nenumit din România. Se va remarca forţa sa de oglindă. Se va constata că Adrian Titieni este şi un bun actor de cinema şi că Lia Bugnar poate să arate şi ca o femeie zdrobită de viaţă. Se va pune un semn de exclamare după numele Mariei Drăgus. Se va scrie, din nou, că Vlad Ivanov este cel mai mare actor român, şi nu se va greşi deloc scriindu-se aşa – e un adevăr elementar. Filmul va primi elogii în Occident şi va fi clasat, totuşi, drept românesc acasă. Apoi, va fi uitat. Nu e inubliabil. Nu e o răscruce. Nu e Reconstituirea, deşi poate ar fi vrut să fie.

Cu Bacalaureat, Cristian Mungiu e mai aproape de Occident-ul începuturilor decât de 4,3,2 sau După dealuri, şi asta nu e neapărat rău. Arată o coerenţă de care puţini artişti, doar cei cu adevărat mari, sunt în stare. Bacalaureat este, mai ales, un film de autor. Aşa vede Cristian Mungiu viaţa şi lumea românească, la începutul mileniului al III-lea. E foarte greu în cinematografia atât de dependentă de compromisuri să mai faci filme de autor. Cristian Mungiu reuşeşte şi dacă ar fi să aleg un singur mare merit pentru acest regizor, acesta este acela: nu s-a compromis.

Altfel, Bacalaureat are suficient de multe momente în care logica suferă o tulburare – nu e prima dată când o văd în filmele lui Cristian Mungiu (şi 4,3,2 avea fracturi în raţiune, deschidea mai multe piste care nu duceau nicăieri, dar poate că e doar o marcă regizorală).

În Bacalaureat, această marcă regizorală e şi mai puternică: felul în care se sparg geamurile în acest film contrazice unele legi ale fizicii, relaţia mamă-fiică, trecută într-o umbră din care prea puţin se mai înţelege. Apoi, de unde se găseşte într-un oraş de provincie o amantă tânără – la treizeci şi cinci de ani – cadru didactic, mamă, atât de generos tatuată pe spate? Am văzut multe cadre didactice la viaţa mea, dar niciunul care să arate aşa. Apoi, eleva, jucată bine de altfel, de Maria Drăguş, nu e deloc fatală, şi atunci de unde atâta deschidere către băieţi pe motocicletă, amor liber şi studiu intens deopotrivă – aici, îndrăznesc să avansez ipoteza că domnul Mungiu nu a mai vizitat de multă vreme un liceu românesc, această elevă pare proiecţia unei prejudecăţi, nu un decupaj din realitate, căci tinerii nu vorbesc deloc aşa, what the fuck?! Mai departe, înţelegem din numerele de înmatriculare ale maşinilor că ne aflăm în judeţul Braşov, cu toate acestea procurori de la Caraş-Severin operează aici – e drept că inculpatul a lucrat pe undeva la vămi (şi e plin de vămi în Caraş!), dar ne putem întreba de ce aşa?

E însă şi dreptul sfânt al lui Cristian Mungiu să-şi facă filmele cum pofteşte, nu are de ce să dea răspunsuri. Orice film este, în sine, un răspuns care nu admite replică.  Aşa a crezut sau aşa a simţit – e de-ajuns ca domnul Mungiu să susţină asta.

Bacalaureat va fi, spuneam, un succes – de critică, măcar. Nefiind deloc un critic de cinema, şi nedorind a ajunge vreodată, preferând poziţia spectatorului oarecare, pot să constat doar că tema dilemelor morale ale unui om într-o lume profund imorală (de unde trebuie să înceapă intransigenţa?) e depăşită de extraordinarul eseu cinematografic pe care Cristian Mungiu îl face despre întreaga societate românească.

Dacă ai aterizat acum de pe Marte şi vezi Bacalaureat, poţi pleca înapoi pe planeta dumitale cu o părere despre ce e la noi, în România: în Poliţie, în spitale, te lămureşti cu privire la sistemul de complicităţi, la toţi aceşti oameni care se ajută între ei cu o sfântă şpagă sau măcar cu un mărunt trafic de influenţă.

E prea mult? E prea ambiţios acest film al domnului Mungiu? Prea îndrăzneşte să arate totul? Eu cred că dimpotrivă. Aici este frumuseţea şi aici este forţa acestui cinema – Cristian Mungiu spune o poveste care nu e o simplă poveste de familie, cehoviană, e o poveste despre naufragiul unui întreg univers.

Trăim într-o puşcărie morală, ne arată limpede Cristian Mungiu, şi singura soluţie rămâne evadarea. Fuga de aici.

Când se va scrie o scurtă istorie a ideilor esenţiale ale vremurilor noastre, nu se va putea ocoli această oază de luciditate pe care Cristian Mungiu a ridicat-o în acest deşert al nostru, cel în care rătăcim către nicăieri.

Bacalaureat este, în definitiv, o cronică la acest Exod lăsat moştenire  – un Exod care, însă, nici nu vindecă, nici nu izbăveşte. Cât despre cei de mâine, ei…

05
/07
/22

Minionii (ființe mici, galbene, cilindrice, cu unul sau doi ochi acoperiți de ochelari, care vorbesc limba „minioneză” pe care doar maleficul lor stăpân, Gru, pare s-o stăpânească la perfecție) și-au câștigat celebritatea binemeritată și au ajuns, iată, cap de afiș al celui de-al doilea lungmetraj dedicat poveștii lor.

05
/07
/22

Adaptarea lui Xavier Giannoli a romanului lui Honoré de Balzac despre ambiții literare și corupția din media în Parisul secolului XIX ajunge în cinema din 8 iulie, distribuit de Independența Film. Prezentat în premieră internațională la Festivalul de la Veneția și câștigător a șapte premii César, printre care și premiul pentru cel mai bun film, Iluzii pierdute reunește în distribuție nume cunoscute precum Cécile de France, Xavier Dolan sau Gérard Depardieu.

04
/07
/22

Festivalul Internațional de Film Transilvania (TIFF) revine la Sibiu, între 7 și 10 iulie. Este al 16-lea an în care TIFF aduce la Sibiu cele mai așteptate și premiate producții ale sezonului. Peste 25 de filme în premieră și cine-concerte vor avea loc în două spații outdoor, dar și în cinema. TIFF Sibiu se va desfășura în Piața Huet (toate evenimentele de aici vor avea intrare liberă), în Habermann Markt / Piața Habermann și la Cine Gold. Sloganul ediției este „Make Films, Not War”, un răspuns al organizatorilor față de războiul din Ucraina și un îndemn la creație, nu la distrugere.

04
/07
/22

Prezentarea filmului “R.M.N.” (2022) cu participarea regizorului Cristian Mungiu, proiecţia unei versiuni restaurate a capodoperei “Evanghelia după Matei” (1964), în anul centenarului Pier Paolo Pasolini, şi o dezbatere despre Václav Havel prilejuită de apariţia unui film biografic şi de traducerea în română a unei culegeri de discursuri şi texte ale fostului preşedinte ceh se numără printre evenimentele speciale de la a noua ediţie a Festivalului Ceau, Cinema!, care va avea loc în perioada 14-17 iulie la Timişoara.

30
/06
/22

Festivalul longeviv și cu tradiție din Piatra Neamț aduce, deja de 14 ani, în fața cinefililor, filme documentare și scurtmetraje create de regizoare și regizori aflați la începutul carierei lor în cinematografie.

24
/06
/22

În sala cinematografului Victoria din Cluj-Napoca, în cadrul secțiunii competiționale a Festivalului Internațional de Film Transilivania (TIFF, 17-26 iunie), este proiectat „The Last Execution“. În prima scenă a filmului, actorul Lars Eidinger, care joacă rolul medicului Werner Teske, se află pe bancheta din spate a unei dube a poliției politice din Germania de Est.

23
/06
/22

Sâmbătă, 25 iunie, Asociațiile Bloc Zero și MaiMultVerde organizează o seară de film pentru toate vârstele pe insula de pe Lacul Morii, dublată de un picnic comunitar și o discuție despre reamenajarea sustenabilă a spațiilor verzi din București.

22
/06
/22

„Elvis“, filmul lui Baz Luhrmann despre cel mai bine vândut cântăreț solo al tuturor timpurilor, e alegerea perfectă pentru entertainment de calitate, în această vară.

22
/06
/22

INTERVIU Prezent la Cluj-Napoca pentru TIFF, regizorul Eran Kolirin vorbeşte într-un interviu pentru Ziarul Metropolis despre ce înseamnă să faci, ca cineast israelian, un film bazat pe o carte a unui scriitor palestinian despre viaţa arabilor care sunt cetăţeni ai Israelului.

20
/06
/22

Poate cel mai bun film nou văzut în primele trei zile de TIFF e "Rimini" (2022), realizat de austriacul Ulrich Seidl - portretul sarcastic al Europei prin povestea unui cântăreţ austriac eşuat care performează pentru pensionari în hoteluri semi-pustii din celebra staţiune italiană care dă titlul.

18
/06
/22

Cluj-Napoca e, zilele astea, orașul ideal. După cum ar spune un clasic în viață: „pentru că… din seria filmelor“. Pentru că… TIFF și pentru că… festival. Mare. Frumos. Prietenos. Aventuros. Și alte cuvinte care se termină la fel de spectaculos – spumos, delicios, tiffelicious.