Experiment și inovație în cinema-ul românesc la BIEFF 2018. Competiția internațională înfruntă tabuuri
https://www.ziarulmetropolis.ro/experiment-%c8%99i-inova%c8%9bie-%c3%aen-cinema-ul-rom%c3%a2nesc-la-bieff-2018-competi%c8%9bia-interna%c8%9bional%c4%83-%c3%aenfrunt%c4%83-tabuuri/

Programul de competiţie BIEFF 2018 „Embracing the Female Gaze” înfruntă tabuuri şi false pudori, sfidează reguli şi pătrunde într-un spaţiu deopotrivă conştient şi subconştient.

Un articol de Liliana Matei|17 martie 2018

Trăind ghidați de noțiuni prefabricate despre identitatea sexuală – a noastră și a altora, acestea au devenit conexiuni mintale inconștiente, aproape instinctuale. Filmele din acest program propun o deconstrucție și o re-examinare a relației dintre cuvânt, imagine și semnificație. Cu inteligenţă şi atenţie, creatorii lor ne fac să înțelegem că, pentru a putea îmbrățișa cu adevărat noi conotații, este necesară micșorarea distanței dintre spectator și film.

Yann Gonzalez pornește în seducătorul Islands (foto) de la scenariul tipic al filmelor horror în care dorința sexuală este pedepsită de un personaj monstruos. Într-o turnură meta-cinematică, filmul devine din dușman prieten, un prieten prin care fantezii emancipate dau naştere una alteia şi se ranforsează reciproc. Regizorul explorează întreg spectrul de plăceri carnale şi cinematice: a privi, a stârni, a trăi de unul singur fantezia, până la a deveni parte din fantezie. Dizolvând limitele dintre spectacol şi spectator, regizorul lasă loc explorării reale a sexualității, dorința trece dincolo de reguli, iar masculinul şi femininul se modelează reciproc. Islands este câștigătorul Queer Palm Award la Festivalul de Film de la Cannes 2017 și al Marelui Premiu la Curtas Vila do Conde 2017.

What Happened to Her este o explorare criminalistică a obsesiei noastre culturale pentru imaginea cadavrelor feminine pe ecran. Combinând secvențe din filme de ficțiune și din seriale TV polițiste cu experiența unei actrițe distribuite în roluri de cadavru, regizoarea Kristy Guevara-Flanagan realizează o meditație critică asupra acestei obsesii. Narațiunea vizuală a genului, consolidată prin repetiţie insistentă și penetrantă, se dezvăluie ca un tablou vivant atent structurat. În același timp, experiențele de fizic invadat și de exploatare povestite de vocea actriței destramă iluzia. Rezultatul goleşte de conţinut un clişeu filmic care revine mereu, cu atracție magnetică.

Into All That Is Here continuă prin a deconstrui „experiențele umane de bază printr-o combinație de zgomot, imagini și cuvinte”, după cum celebra artistă vizuală Laure Prouvost însăşi spune într-un interviu pentru revista Sleek. „Încercam să traduc emoția […]. Am vrut să explorez ideea de plăcere și de anxietate. Această creaţie a fost o îndelungă metamorfoză. Dintr-o dată, sapi această gaură şi apoi împrumuţi perspectiva unei insecte ieşind din cocon, care vrea să înghită tot ce vede și apoi moare încet, consumată până la epuizare de propriul său consum. Este un comentariu asupra umanităţii şi a modului în care consumăm imagini.”. Filmul este prezentat la BIEFF cu sprijinul LUX și a avut premiera la prestigiosul Festival Internațional de Film de la Rotterdam.

Juriul Competiției Internaționale BIEFF 2018

BIEFF are alături în demersul său curatorial și educațional o serie de profesioniști de renume ai industriei cinematografice și ai lumii artelor vizuale, cu experiență ca selecționeri și manageri pentru festivaluri și instituții prestigioase. Anul acesta, Juriul Competiției Internaționale BIEFF 2018 este alcătuit din: Angelika Ramlow – reprezentantă Berlinale Forum Expanded și Arsenal Institute for Film and Video Art; Bianca Lucas – selecționeră a programului European Shorts în cadrul Festivalului de Film de la Sarajevo și regizoare; Cristian Neagoe – curator Street Delivery, manager al Fundației Cărturești. Cei trei vor viziona cele cinci programe de competiție și vor decide premiile care se vor decerna sâmbătă, pe 31 martie, de la ora 20:00, la Cinema Muzeul Țăranului.

Seminar BIEFF 2018: Meet the Experts

Anualul seminar The Lifespan of Cinematic Experimentation va fi o întâlnire de neratat în cadrul căreia participanții vor învăța din experiența unor profesioniști ai industriei, invitați speciali ai festivalului: juratele Angelika Ramlow și Bianca Lucas, alături de Ulrich Ziemons, curatorul programului Berlinale Spotlight: Forum Expanded în cadrul BIEFF 2018. Întâlnirea are loc sâmbătă, pe 31 martie, de la ora 16:30, în foaierul Institutului Francez din București (Bd. Dacia, nr. 77). Intrarea este liberă în limita spațiului disponibil, de aceea vă rugăm să vă înscrieți la [email protected].

Program Special Romanian Cinematic Experiments

Fidel misiunii sale de a promova experimente cinematografice românești și tânăra generație de artiști vizuali, BIEFF aduce în atenția publicului un program cu 10 dintre cele mai recente scurtmetraje și eseuri video autohtone, în programul Romanian Cinematic Experiments.

Filmat în perioada călătoriilor realizate între România și Statele Unite ale Americii pe o durată de cinci ani, States Uprooted conține imagini și sunete din arhiva personală a regizoarei, în format analog și digital. Filmul încearcă astfel să ofere o altă perspectivă asupra identității și a definirii ei în cele două țări. Abordarea Ioanei Țurcan a conceptului de tranziție debutează cu un ritual ocult practicat de bunica ei și continuă până la atingerea unora dintre cele mai fragile „tranziții” ale prezentului: condiția femeii, imigrația, feminitatea în sport, revolta împotriva puterii politice.

Eseul video al Alexandrei Gulea aprofundează singurătatea, sărăcia și depresia prin dezvoltarea poveștii tragice a unui băiat din Valea Jiului care se sinucide din cauza absenței mamei lui, poveste care devine un semnal de alarmă ce oferă detalii îngrijorătoare. Naratorul omniscient și distant poate fi auzit citind texte din presă care relatează despre sinuciderea băiatului, asigurând un fundal sonor de impact portretului cinematografic observațional al micului oraș și comunității lui. Valea Jiului Notes reprezintă o contra-direcție a iconicelor simfonii cinematografice dedicate orașelor, prin care regizoarea deplânge o localitate defavorizată și îi ridică pe locuitorii săi la rang de eroi.

În Brief conversation about the d word, un interviu lent în care două voci prezintă înțelesurile și ipostazele depresiei este conturat vizual printr-o serie de materiale de arhivă ingenios editate, aproape orchestrate, ce prezintă animale având diferite reacții. Vizualul filmului oferă un înveliș organic informației auditive, combinând ritmul interviului cu cel neliniștitor al animalelor. Miza regizoarei Teona Galgoțiu este aceea de a oferi specificitate unui termen comun, însă rămas vag: depresia.

Activitatea artistică a Nonei Inescu este centrată pe relația corpului uman cu mediul înconjurător și redefinirea subiectului în cheie postumanistă. În lucrarea ei video Where Touch Begins, We Are, dintre toate simțurile, simțul tactil este cel care produce intimitate. În această cheie, atingerea poate transfigura atât limitele individualității, cât și pe cele ale obiectelor în interacțiune. Construind un limbaj bazat pe senzualitate, corpul uman se poate extinde infinit prin atingere. (Diana Marincu, Art Encounters 2017)

Propunerea din Adore, de Cristian Fierbințeanu, este cea a unui paradox geografic/religios, atât utopic cât și distopic, progresist și disfuncțional în același timp. Estetica filmului, cu tușele sale stridente și suprarealiste, combină simboluri religioase cu imagini preluate din genul SF, alăturare închegată de un fundal sonor care constă într-o adaptare muzicală contemporană a unei predici. Atât conceptul scurtmetrajului cât și abordarea regizorală oferă o valență post-modernistă ce face din Adore un proiect audiovizual provocator pe două planuri: cinematografic și ideologic.

Abonamentele de festival și biletele individuale la proiecțiile de competiție și programele speciale BIEFF 2018 pot fi achiziționate pe site-ul Eventbook. Informații despre aceste programe sunt disponibile pe www.bieff.ro. Lungmetrajele vor fi anunțate în curând.

Citiţi şi:
12
/03
/24

Festivalul Internațional de Film Transilvania (TIFF) anunță prelungirea perioadei de desfășurare a ediției din 2024 cu o zi față de datele comunicate inițial.

01
/03
/24

Happy Cinema redifuzează filmul Oppenheimer, favorit la Oscar, în perioada 7-10 martie, în toate cinematografele din țară. Oppenheimer este un thriller epic filmat în IMAX® care aruncă publicul în paradoxul palpitant al omului enigmatic care trebuie să riște să distrugă lumea pentru a o salva. Pelicula spune povestea fizicianului J. Robert Oppenheimer și a rolului pe care l-a avut în dezvoltarea bombei atomice.

28
/02
/24

Filmul documentar AMAR, regizat de Diana Gavra, va avea putea fi văzut în premieră în cinematografe din 8 martie, iar până atunci spectatorii se vor putea întâlni cu regizoarea și parte din echipa filmului în două evenimente speciale:

27
/02
/24

Admiratorii lui Nicolae Corjos vor putea vedea sau revedea la Cinemaraton pe 27 februarie filmele Ora zero, Pădurea nebună, Un studio în căutarea unei vedete, Declaraţie de dragoste, Liceenii, Extemporal la dirigenţie, Liceenii Rock’n Roll, Alo aterizează străbunica, documentarul Sergiu Celibidache.

27
/02
/24

SkyShowtime a confirmat astăzi că Ted va fi disponibil pentru vizionare în toate piețele în care serviciul este disponibil, începând din 22 februarie. Primele patru episoade vor fi disponibile pentru vizionare în exclusivitate pe SkyShowtime din 22 februarie, urmând ca celelalte episoade să fie disponibile din 11 aprilie.