Expoziția POSTER X POEM aduce poezia mai aproape de oameni, în toate cartierele din București
https://www.ziarulmetropolis.ro/expozitia-poster-x-poem-aduce-poezia-mai-aproape-de-oameni-in-toate-cartierele-din-bucuresti/

Începând cu 8 noiembrie, bucureştenii vor putea admira în oraş o nouă serie de postere poem. Proiectul POSTER X POEM a ajuns toamna aceasta la a treia ediţie şi îşi extinde prezenţa în 20 de locaţii din Bucureşti.

Un articol de Petre Ivan|5 noiembrie 2020

Expoziția principală poate fi citită și văzută pe gardul Bibliotecii Metropolitane din Amzei, Strada Tache Ionescu 4, și pe gardul Cărturești Verona. O serie de alte 18 filiale ale Bibliotecii Metropolitane vor găzdui un număr din cele 21 de lucrări în ferestre și pe gardurile disponibile, în perioada 8 noiembrie – 16 decembrie. 

POSTER X POEM crede în poster ca mijloc ideal de comunicare în spațiul public și își propune să aducă poezia mai aproape de cât mai mulți oameni. De aceea, parteneriatul cu Biblioteca Metropolitană facilitează extinderea proiectului către toate cartierele Bucureștiului, pentru a permite posterelor poem să ajungă în mai multe locuri din oraș, pentru a fi citită și văzută de cât mai multă lume. 

“Ne-am dorit foarte tare ca expoziția POSTER X POEM cu numărul 3 să se întâmple până la finalul lui 2020, acest an excepțional. Credem că acum, mai mult ca oricând, e nevoie nu doar de poeme pe gardurile, pereții și ferestrele orașului, ci și de energia creativă care se naște când cuvintele întâlnesc imagini și creează ceva cu totul nou. Ne face o deosebită plăcere să invităm pe toată lumea să iasă la o plimbare prin Amzei, Verona sau celelalte locuri din cartierele Bucureștiului pentru a citi posterele și a vedea toate poeziile proiectului”, Dan Stănescu, director de creație la glitch și co-fondatorul proiectul POSTER X POEM alături de Ioana Diaconu.

Artiștii și artistele au avut libertate totală să creeze un poster pentru cele 21 de poeme scrise de poeți contemporani, respectând o singură regulă – poemul să se regăsească în poster. Cele 21 de perechi artiști/artiste X poeți/poete sunt: Daniel Bere X Cătălin Șuteu, Sorina Vazelina X Krista Szöcs, Alexandra Poienari X Lorena Enache, Alina Marinescu X Monica Cure, Andrei Maceșanu X Diana Ilie, CUSCREW X Luca Ștefan Ouatu, Sasha Staicu X  Anastasia Gavrilovici, Lucian Moldovan X Răzvan Andrei, Andreea Cristea X Maria Miruna Solomon, Ciprian Robu X Emil Iulian Sude, Andrei Turenici X Gabriel Daliș, Sinopia X Iv Cel Naiv, Co+lor Studio Studio X Alex Văsieș, Laurian Bardoș X Ștefan Manasia, Ștefan Ciobotaru X Florentin Popa, Andrei Nicolescu X Julien Britnic, Bianca Mocan X Deniz Otay, Mădă Gârbea X Elena Morar, Bogdan Ceaușescu X Radu Andriescu, Miruna Modîlcă Belgun X Yigru Zeltil, Alice Stoicescu X Medeea Iancu.

Cum POSTER X POEM este un proiect prin excelență colaborativ, cea de-a treia expoziție marchează și primul parteneriat al proiectului. Herword.ro, platformă online și experiment durabil de explorare audiovizuală și promovare a poeziei feminine românești, a invitat-o pe Krista Szöcs în proiectul POSTER X POEM să contribuie cu un poem care a fost transformat în poster de către Sorina Vazelina.

POSTER X POEM a luat naștere în 2019 și a avut prima expoziție în martie 2020, la inițiativa studioului de creație glitch, fiind un proiect interdisciplinar care aduce împreună poeți contemporani și artiști vizuali. Prin colaborarea cu AA+ – o inițiativă nonformală din Moldova, care își concentrează activitatea în jurul culturii vizuale locale și de peste hotare, proiectul a ajuns și în Chișinău.

Mai multe detalii, dar și un sneak peek al expoziției puteți vedea pe paginile dedicate proiectului:

Instagram PXP: https://www.instagram.com/poster_x_poem/   

Facebook PXP: https://www.facebook.com/postexpoem/

26
/08
/22

Asociația pentru cultură și arte Arbor vă invită la expoziția „Rememorarea copilăriei, mărturiile deportaților basarabeni”, care reînvie emoția unor destine tragice, mărturiile deportaților și ale victimelor regimului totalitar din stânga Prutului, în perioada sovietică. Proiectul a fost realizat în parteneriat cu Muzeul Național de Istorie a Moldovei, Centrul de Excelență Institutul Pro Memoria al Universității de Stat din Moldova și Ambasada Republicii Moldova în România.

25
/08
/22

În perioada 26 - 31 august 2022, în continuarea proiectului (burn)OUT, artistele Irina Marinescu, Andreea Novac, Eza (Alina Ușurelu), psihoterapeuta Mihaela Vechiu, sociologa Fidelie Kalambayi și artista portugheză Gabriela Conçalves invită publicul la prezentarea cercetării artistice pe tema recuperării pe care au inițiat-o în cadrul proiectului Recovery (Recuperare) și la o serie de trei ateliere de creaţie rezultate în urma acestei cercetări.

24
/08
/22

Cea de-a treia ediție Romanian Jewelry Week, organizată de Assamblage, va avea loc în perioada 5 - 9 octombrie 2022 la Biblioteca Națională a României și în alte cinci locații conexe din București. Evenimentul propune timp de cinci zile un format efervescent de târguri, expoziții, conferințe, tururi ghidate și multe alte evenimente surpriză dedicate iubitorilor de bijuterie.

24
/08
/22

Asociația CRIES-Centrul de Resurse pentru Inițiative Etice și Solidare invită bucătari din România să se alăture ediției din 2022 a proiectului „Gustul ca patrimoniu”, parte a programului LA PAS Timișoara, desfășurat sub egida Timișoara Capitală Europeană a Culturii 2023. Provocarea constă în reinterpretarea în cheie locală a borșului ucrainean, recent intrat pe lista patrimoniului cultural imaterial UNESCO aflat în pericol.

23
/08
/22

Cel mai nou proiect inițiat de compania de teatru independent Vanner Collective, „Cele care nu se văd” prezintă 10 personaje feminine din literatura română, întâmplător create de bărbați, care, reimaginate prin perspectiva a 10 fotografe, sparg stereotipurile în care au fost integrate inițial. Instalația fotografică mai poate fi văzută până pe 2 septembrie, de marți până duminică, între orele 10:00 – 18:00 la Sala Acvariu a Muzeului Național al Țăranului Român.

23
/08
/22

Sala Omnia așa cum nu a fost văzută niciodată! Concepută de colectivul artistic austriac mutual loop special pentru acest spațiu cu un trecut deloc liniștit, instalația imersivă și interactivă „Omission Possible” deschide în mod cu totul excepțional această clădire aproape uitată, într-un demers care chestionează percepția omului contemporan asupra efectelor trecerii timpului peste construcții și simboluri istorice.

19
/08
/22

Ai Weiwei, unul dintre cei mai mari artiști ai secolului XXI, rememorează istoria vieții sale și a tatălui său în volumul autobiografic „1000 de ani de bucurii și dureri” (Editura Trei, 2022), oferind în același timp o captivantă incursiune în istoria recentă a Chinei.