Expoziție Răzvan Anton: „Studies of Gaze“ – din 10 septembrie, la Gaep
https://www.ziarulmetropolis.ro/expozitie-razvan-anton-studies-of-gaze-din-10-septembrie-la-gaep/

Gaep prezintă cea de-a doua expoziţie personală a lui Răzvan Anton la galerie, „Studies of Gaze“ (10 septembrie – 7 noiembrie 2020), constând într-un corp nou de heliografii şi videouri.

Un articol de Petre Ivan|7 septembrie 2020

Lucrările, la care artistul se referă cu termenul generic de „studii”, explorează actul de a privi pornind de la reprezentări ale artei, așa cum se regăsesc ele în Arhiva de Fotografie de Presă Minerva.

În ultimii cinci ani, Răzvan Anton a dezvoltat o cercetare vizuală pornind de la această arhivă ce conține imagini realizate între 1965 și 1993 de fotojurnaliștii de la ziarele clujene Făclia și Igazság. Variate din punct de vedere tematic, fotografiile documentează, printre altele, ateliere de artiști, sculpturi din spații publice și propuneri de monumente de for public. Asemenea reprezentări ale artei sunt cele care i-au atras lui Anton atenția în perioada recentă și constituie punctul de plecare pentru lucrările sale din ultimul an, investigări ale actului de a privi prin prisma conceptului de „the gaze” (le regard în original) dezvoltat de Jacques Lacan.

„Sursa fotografică îi oferă lui Anton ocazia de a lucra cu interpretarea privirii (the gaze), printr-o sumă de motive simbolizând acțiuni politice ale indivizilor sau ale societății în ansamblu”, spune Tevž Logar, curatorul expoziției. „Din punct de vedere formal, Studies of Gaze reflectă preocuparea artistului ca practica lui să nu fie bazată pe o anumită metodologie, ci pe un proces care integrează privitul și învățatul și care este legat nu de o tehnică anume, ci de ideea de durată, de legăturile cu noile tehnologii și de posibilitățile deschise de acestea în ceea ce privește reproductibilitatea și manipularea. Mergând dincolo de aspectele formale, putem defini expoziția ca un comentariu personal al lui Anton asupra arhivelor și, în consecință, asupra patrimoniului cultural al României comuniste și asupra importanței memoriei în conturarea unui viitor posibil.”

HELIOGRAFII

Prin heliografiile sale („fading studies”), Anton captează și înregistrează lumina soarelui și timpul. Începe prin a hașura cât mai dens colile de hârtie cu un pix albastru, apoi recurge la pozitivul fotografiei de arhivă imprimat pe o folie transparentă, îl suprapune peste suprafața hașurată și lasă colile în lumina soarelui, pe ferestrele atelierului său. Acest proces de developare lentă durează câteva săptămâni, în funcție de anotimp și intensitatea luminii.

VIDEOURI

Pornind, de asemenea, de la fotografii de arhivă, videourile („reflective studies”) captează într-un mod poetic, cu ajutorul unor oglinzi gravate, mișcarea crengilor de copac în fața ferestrei atelierului artistului. Pentru el, această mișcare subtilă este legată de iluzia formării imaginilor și de presupusa obiectivitate a fotografiei.

Expoziția Studies of Gaze se desfășoară în parteneriat cu Primăria Municipiului București prin Centrul Cultural Expo Arte și cu sprijinul COS Corporate Office Solutions, Signify și KLG România.

 Scurtă biografie

Răzvan Anton (n. 1980, trăiește și lucrează în Cluj) a absolvit un master în desen la Camberwell College of Arts din Londra, după studii de licență și master la Universitatea de Artă și Design din Cluj. Din 2010 predă la aceeași Universitate. La Gaep (ex-Eastwards Prospectus) a avut o primă expoziție personală, Mnemonics, în 2015, iar ulterior a fost prezent în expozițiile de grup ‘Seeing Ourselves Sensing’ (2017) și Objects in the Mirror Are Closer Than They Appear (2018). A mai expus recent la: Motorenhalle/riesa efau (Dresda), Politecnico di Milano, Galleria del Progetto (Milano), ElectroPutere Gallery (Craiova), MAGMA (Sfântu Gheorghe), Walk and Talk Art Festival (Azore), École européenne supérieure de l’image (Poitiers) și The University of the Arts (Philadelphia). A fost artist în rezidență la MuseumsQuartier din Viena (2018) și la Casa de lângă Sinagogă, Mediaș, în cadrul proiectului TRACES/Absence as Heritage (2016-2018). În 2015 a publicat cartea de artist 20 Ways to Load Guns (editată de Ciprian Mureșan și Corina Bucea).

26
/08
/22

Asociația pentru cultură și arte Arbor vă invită la expoziția „Rememorarea copilăriei, mărturiile deportaților basarabeni”, care reînvie emoția unor destine tragice, mărturiile deportaților și ale victimelor regimului totalitar din stânga Prutului, în perioada sovietică. Proiectul a fost realizat în parteneriat cu Muzeul Național de Istorie a Moldovei, Centrul de Excelență Institutul Pro Memoria al Universității de Stat din Moldova și Ambasada Republicii Moldova în România.

25
/08
/22

În perioada 26 - 31 august 2022, în continuarea proiectului (burn)OUT, artistele Irina Marinescu, Andreea Novac, Eza (Alina Ușurelu), psihoterapeuta Mihaela Vechiu, sociologa Fidelie Kalambayi și artista portugheză Gabriela Conçalves invită publicul la prezentarea cercetării artistice pe tema recuperării pe care au inițiat-o în cadrul proiectului Recovery (Recuperare) și la o serie de trei ateliere de creaţie rezultate în urma acestei cercetări.

24
/08
/22

Cea de-a treia ediție Romanian Jewelry Week, organizată de Assamblage, va avea loc în perioada 5 - 9 octombrie 2022 la Biblioteca Națională a României și în alte cinci locații conexe din București. Evenimentul propune timp de cinci zile un format efervescent de târguri, expoziții, conferințe, tururi ghidate și multe alte evenimente surpriză dedicate iubitorilor de bijuterie.

24
/08
/22

Asociația CRIES-Centrul de Resurse pentru Inițiative Etice și Solidare invită bucătari din România să se alăture ediției din 2022 a proiectului „Gustul ca patrimoniu”, parte a programului LA PAS Timișoara, desfășurat sub egida Timișoara Capitală Europeană a Culturii 2023. Provocarea constă în reinterpretarea în cheie locală a borșului ucrainean, recent intrat pe lista patrimoniului cultural imaterial UNESCO aflat în pericol.

23
/08
/22

Cel mai nou proiect inițiat de compania de teatru independent Vanner Collective, „Cele care nu se văd” prezintă 10 personaje feminine din literatura română, întâmplător create de bărbați, care, reimaginate prin perspectiva a 10 fotografe, sparg stereotipurile în care au fost integrate inițial. Instalația fotografică mai poate fi văzută până pe 2 septembrie, de marți până duminică, între orele 10:00 – 18:00 la Sala Acvariu a Muzeului Național al Țăranului Român.

23
/08
/22

Sala Omnia așa cum nu a fost văzută niciodată! Concepută de colectivul artistic austriac mutual loop special pentru acest spațiu cu un trecut deloc liniștit, instalația imersivă și interactivă „Omission Possible” deschide în mod cu totul excepțional această clădire aproape uitată, într-un demers care chestionează percepția omului contemporan asupra efectelor trecerii timpului peste construcții și simboluri istorice.

19
/08
/22

Ai Weiwei, unul dintre cei mai mari artiști ai secolului XXI, rememorează istoria vieții sale și a tatălui său în volumul autobiografic „1000 de ani de bucurii și dureri” (Editura Trei, 2022), oferind în același timp o captivantă incursiune în istoria recentă a Chinei.