Expoziţiile „Comorile Chinei” şi „Aurul şi argintul antic al României”, anul acesta, la MNIR
https://www.ziarulmetropolis.ro/expozitiile-comorile-chinei-si-aurul-si-argintul-antic-al-romaniei-anul-acesta-la-mnir/

Expoziţiile de amploare „Comorile Chinei” şi „Aurul şi argintul antic al României” vor fi organizate anul acesta, în perioadele mai – august, respectiv septembrie – decembrie, la Muzeul Naţional de Istorie a României (MNIR) din Bucureşti, anunţă instituţia. Potrivit instituţiei, „Comorile Chinei” va fi o expoziţie de o importanţă excepţională, cuprinzând artefacte din patrimoniul cultural […]

Un articol de Andrada Văsii|5 februarie 2013

Expoziţiile de amploare „Comorile Chinei” şi „Aurul şi argintul antic al României” vor fi organizate anul acesta, în perioadele mai – august, respectiv septembrie – decembrie, la Muzeul Naţional de Istorie a României (MNIR) din Bucureşti, anunţă instituţia.

Potrivit instituţiei, „Comorile Chinei” va fi o expoziţie de o importanţă excepţională, cuprinzând artefacte din patrimoniul cultural al Chinei şi va fi organizată în colaborare cu Centrul Naţional de Schimb de Patrimoniu Cultural din China. Cu acest prilej vor fi prezentate 101 de exponate, care includ obiecte de bronz preistorice, figurine din Armata de teracotă (dinastia Qin), bunuri culturale legate de Drumul Mătăsii (dinastiile Han şi Tang), şi alte bunuri culturale (dinastiile Song, Yuan, Ming şi Qing).

Armata de teracotă a fost descoperită în anul 1974. Pe locul sitului a fost construit şi un muzeu, în acelaşi an. Estimările arată că sunt peste 7.000 de soldaţi, 100 de care şi 100 de cai în cele trei arii cercetate. Toate statuile sunt în mărime naturală, soldaţii având între 1,7-1,9 metri înălţime, iar caii, aproximativ 1,5 metri înălţime şi 2 metri lungime. Armata de teracotă oferă importante informaţii lumii moderne despre organizarea militară, cultura şi arta în timpul dinastiei Qin.

Pe de altă parte, expoziţia „Aurul şi argintul antic al României” îşi propune să reunească unele dintre cele mai reprezentative piese arheologice din aur şi argint descoperite pe teritoriul României, obiecte datate din neolitic până în secolele VI-VII e.n. Expoziţia va fi vernisată mai întâi la sediul Muzeului Naţional de Istorie a României, urmând să fie itinerată în cel puţin 12 muzee din România. La acest eveniment au confirmat participarea, alături de MNIR, 31 de instituţii muzeale din toată ţara.

Dintre piesele selectate, unele se află în expoziţia Tezaur Istoric a Muzeului Naţional de Istorie a României şi pot fi văzute doar la Bucureşti, altele sunt expuse în diferite muzee de istorie şi arheologie din ţară, în timp ce altele, deşi cunoscute prin publicaţii de specialitate, sunt încă păstrate în depozite. Reunind un patrimoniu valoros, expoziţia va oferi o succesiune de stop-cadre, prilejuind o incursiune în timp, din neolitic până în secolul al VII-lea e.n.

 

Sursa: Mediafax

18
/04
/24

Astăzi, la Sibiu, a avut loc conferința de presă care prezintă programul spectacolelor celei de-a 31-a ediții a Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu. În cadrul conferinței, Constantin Chiriac, președintele FITS şi directorul TNRS, a anunțat publicarea programului spectacolelor ediției din acest an și punerea în vânzare a biletelor, începând de mâine, 19 aprilie.

18
/04
/24

Cea de-a XII-a ediție a Săptămânii Haferland, cel mai îndrăgit festival cultural și etnologic al sașilor din Transilvania și din diaspora, va avea loc în perioada 8-11 august 2024 sub înaltul patronaj al Alteței Sale Serenissime Prințul Philipp von und zu Liechtenstein și sub auspiciile Familiei Regale a României. Este pentru prima oară când Familia Regală a României acordă în mod oficial susținere organizării acestui eveniment cultural.

17
/04
/24

După succesul recitalurilor din Iaşi, Suceava, Botoşani şi Neamţ, elevii bucureșteni vor avea ocazia întâlnirii directe cu muzica clasică interpretată de violonistul de talie internaţională Răzvan Stoica. Împreună cu vioara Stradivarius ex-Ernst din 1729 și acompaniat de pianista Andreea Stoica, Răzvan va fi prezent la Colegiul Sfântul Sava pe 22 aprilie şi la la Colegiul Național Gheorghe Lazăr, pe 25 aprilie, în cadrul programului „Muzica Inspiră”, inițiat de Fundația Culturală Gaudium Animae.

17
/04
/24

„Experiențele depresiei” de Sidney J. Blatt este o incursiune în lumea uneia dintre cele mai răspândite boli ale epocii noastre și oferă diverse perspective asupra diferitelor chipuri ale depresiei.

12
/04
/24

Asociația Interact Projects (Proiecte Interactive), în calitate de beneficiar, anunță începerea implementării proiectului Venus iese din retrograd, proiect co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național (AFCN).