,,Faci sau Taci”, imagini de la filmări, cu două luni înainte de lansarea în cinema
https://www.ziarulmetropolis.ro/faci-sau-taci-imagini-de-la-filmari-cu-doua-luni-inainte-de-lansarea-in-cinema/

Este pentru prima dată când un film românesc face publice imaginile de pe set, prin realizarea unei serii de aproximativ 20 de episoade de making-of în care distribuţia impresionantă a comediei ,,Faci sau Taci” poate fi observată într-un cadru neconvenţional şi diferit de cel în care publicul are ocazia să îi urmărească de obicei pe: Augustin Viziru, Levent Sali, Gică Craioveanu, Cătălin Cazacu, Codin Maticiuc, Cosmin Nedelcu (Micutzu), Bogdan Mălăele, Diana Dumitrescu, Sandra Izbaşa, Giulia, Oana Moşneagu, Ana Baniciu, Cristina Visterneanu, Monica Bârlădeanu, Maria Popoviciu şi Horia Brenciu.

Un articol de Petre Ivan|24 ianuarie 2019

Cu exact două luni înainte de lansarea filmului pe marile ecrane, comedia ,,Faci sau Taci” îşi invită fanii să asiste la activitatea de pe set şi implicit să experimenteze atmosfera din culise. Conform spuselor regizorului Iura Luncaşu, motivul pentru care şi-a dorit să realizeze această serie de episoade este acela că: ,,De multe ori în campania de promovare a unui film, suntem întrebaţi cum a fost la filmări, dacă au fost momente amuzante, memorabile, care au fost dificultăţile întâmpinate şi aşa mai departe. Aşa că de această dată am decis să le oferim oamenilor ocazia să fie prezenţi cu noi, pe set. Multe dintre aceste acţiuni se uită, aşa că dorinţa noastră a fost să oferim din timp mai multe informaţii şi să dăm publicului ocazia de a-şi construi chiar înainte de premieră propria poveste şi viziune asupra filmului.”, a concluzionat regizorul.

Primul episod al seriei de making of-uri ,,Faci sau Taci” îl prezintă pe Iura Luncaşu înainte de începerea filmărilor, când a vrut să se asigure că toţi actorii ştiu să folosească o armă pentru a fi cât mai convingători pe marele ecran. Acesta este motivul pentru care, sub atenta îndrumare a regizorului şi a unui coordonator cascador, cei cărora le erau rezervate scene de acţiune în film au fost mobilizaţi la o sesiune de antrenament în pădure. Levent Sali, Bogdan Malaele, Ana Baniciu, Giulia, Sandra Izbasa, Cristina Visterneanu, Ana Moşneagu şi Diana Dumitrescu şi-au luat rolurile în serios şi au dat tot ce au avut mai bun la primele repetiţii, iar declaraţiile lor, precum şi câteva scene de la antrenamente pot fi vizionate în primul episod al seriei de making of-uri.

Un film independent semnat de casa de producţie Next Spot, comedia ,,Faci sau Taci” a fost realizată cu sprijinul Vertical Entertainment şi The Story Lab, divizia de conţinut a agenţiei internaţionale Dentsu Aegis Network.

Canalul de YouTube Vertical Entertainment şi pagina de Facebook ,,Faci sau Taci” vor găzdui episoadele serialului de making of, iar din 22 ianuarie afişul comediei şi trailerul filmului sunt de asemenea disponibile.

10
/07
/23

Un cineconcert, cel puţin 30 de filme, întâlniri cu peste 20 de invitaţi din ţară şi străinătate, dezbateri, ateliere, o expoziţie aniversară şi o lansare de carte fac parte din programul ediţiei a zecea a Festivalului Ceau, Cinema!, care va avea loc între 12 şi 16 iulie la Timişoara, Capitală Europeană a Culturii.

05
/07
/23

Cea de-a XX-a ediție a Festivalului Internațional de Film Independent ANONIMUL va avea loc în perioada 14-20 august 2023, la Sfântu Gheorghe (Delta Dunării). Și anul acesta, programul festivalului cuprinde două competiții de scurtmetraje, românești și internaționale, și proiecții de film de lungmetraj însoțite de întâlniri și dialoguri între cineaști și public. 

05
/07
/23

Între 22 și 29 iulie, la 2 Mai se desfășoară a treia ediție a Festivalului de Teatru și Film „Șerban Ionescu”. De la concerte și proiecții de film în aer liber și până la spectacole de teatru, expoziții, dialoguri cu artiști și show-uri de stand-up și improvizație, programul din 2023 cuprinde peste 50 de evenimente culturale cu intrare gratuită.