„Factorul groazei“ – un thriller despre puterea banilor
https://www.ziarulmetropolis.ro/factorul-groazei-un-thriller-despre-puterea-banilor/

CRONICĂ DE CARTE Apărut la Editura All, în colecţia Strada Ficţiunii, romanul „Factorul groazei“, de Robert Harris, are la bază o întâmplare reală – prăbuşirea Bursei din New York în 6 mai 2010, în contextul crizei datoriilor suverane din Grecia

Un articol de Teodora Gheorghe|7 mai 2013

CRONICĂ DE CARTE Apărut la Editura All, în colecţia Strada Ficţiunii, romanul „Factorul groazei“, de Robert Harris, are la bază o întâmplare reală – prăbuşirea Bursei din New York în 6 mai 2010 (sau aşa numitul „Flash Crash“), în contextul crizei datoriilor suverane din Grecia.

Robert Harris surprinde foarte veridic fenomenul dezumanizării sub influenţa obsesiei de a stăpâni fluxul banilor. Romanul urmăreşte într-o manieră incitantă parcursul dramatic al personajului central, de la preocuparea admirabilă pentru ştiinţă la paranoia stârnită de propria creaţie scăpată de sub control.

CONCURS Câştigă romanul „Factorul groazei“, de Robert Harris!

Alexander Hoffmann este un om de afaceri cu o minte sclipitoare. După o cădere nervoasă, îşi părăseşte poziţia de la CERN (Organizaţia Europeană pentru Cercetare Nucleară) şi, împreună cu Hugo Quarry, pun bazele unei afaceri de renume mondial: Hoffman Investment Technologies, un impresionant fond de hedging.

Inteligenţa fricii

Studiul inteligenţei artificiale îl ajută pe Hoffman să creeze programul VIXAL-4, posesorul unui algoritm care decide singur cum să joace la bursă în situaţiile riscante. Principiul de la baza algoritmului are ca pion principal mecanismul fricii. Dacă acesta este înţeles bine, poate prezice mersul pieţei.

Alex trăieşte o viaţă aproape monotonă alături de soţia sa Gabrielle, câştigând sume uriaşe de pe urma lui VIX, zis şi „factorul groazei“. Însă când un străin îi pătrunde în locuinţă trecând misterios de sistemul de securitate, pentru directorul fondului de hedging începe un periplu într-o lume de coşmar. Curând, VIXAL nu mai funcţionează ca înainte, generând un haos fără precedent.

Trei dintre lucrările de seamă ale lui C. Darwin – „Expresia emoţiilor la om şi animale“, „Descendenţa omului şi selecţia sexual“ şi „Originea speciilor“ – sunt citate la începutul multor capitole din roman. Supravieţuirea celor puternici într-un mediu amorf, administrat de quarţi (tocilarii geniali ai finanţelor) este tema predominantă.

Angajaţii lui Hoffmann gândesc şi acţionează animaţi de un instinct animalic. Investitori din toate colţurile lumii devin „prada“ celor mai mari creiere din fondul lui Hoffmann. Teama lor le furnizează combustibilul perfect pentru suprevieţuirea „specie“ de magnaţi în cadrul sistemului. Însă lupta care se dă în interiorul grupului este cea mai acerbă. În final, câştigă cel mai puternic, după ce şeful grupului nu mai este apt să conducă.

Agresorii devin victime

Personajele lui Harris sunt dezumanizate şi dominate de obsesii. Alex dă naştere unui adevărat imperiu în care mintea umană nu mai este solicitată, lasând locul programelor. VIXAL-4 aduce profituri uriaşe, funcţionând cu o inteligenţă greu de anticipat. Tehnologia însă nu doar înlocuieşte omul, ci îl distruge.

Hoffmann ajunge prizonierul propriilor halucinaţii, temându-se că, la rândul său, este victima unui scenariu elaborat menit să planteze în el una dintre cele mai puternice emoţii: groaza. Gabrielle are o fascinaţie morbidă pentru arta grotescă. Operele ei sunt construite din părţi reale de cadavre analizate cu o minuţiozitate cvasi-patologică.

Deşi pare cel mai pragmatic dintre toţi, Hugo Quarry urmează acelaşi traseu al partenerului său, moştenindu-i nu doar imperiul, ci şi obsesia. Pentru Hugo, VIXAL-4 „e peste tot, (…) chiar şi în aerul pe care îl respirăm“.

Protagoniştii thrillerului sunt exponenţi ai unor temeri actuale vizavi de economia instabilă ce a caracterizat numeroase ţări până anul trecut. În 2007, prăbuşirea Administraţiei Federale pentru Locuinţe (S.U.A.) a fost învinuită de fragilizarea sistemului financiar care a determinat începerea crizei economice. Indiferent de motivele care au condus la această situaţie alarmantă, efectele crizei s-au resimţit profund la nivel internaţional.

Teama de sărăcie a scăzut considerabil încrederea în posibilitatea de a trăi decent. În acelaşi timp, mulţi oameni de afaceri au profitat de pe urma sensibilizării maselor, concepând diverse scheme financiare inspirate din frica omului obişnuit de a pierde totul. Robert Harris face aluzie la această realitate, conturând tabloul prăbuşirii valorilor umane într-o societate mercantilă.

„Factorul groazei“ este o carte antrenantă în care misterul şi acţiunea sunt ingredientele principale ale unui thriller inteligent.

Cine este Robert Harris

Robert Harris este un cunoscut autor american contemporan. S-a născut în 1957, în Nottingham. A lucrat ca reporter pentru BBC şi editorialist pe teme de actualitate politică pentru „The Observer“. Cărţile sale s-au vândut în peste 10 milioane de exemplare şi au fost traduse în peste 30 de limbi. În 1992, publică „Fatherland“, primul roman de beletristică, care se bucură de un succes răsunător. Urmează o serie de bestselleruri: „Factorul groazei“, „Enigma“, „Archangel“, „Pompei“, „Imperium“, „Marioneta“, „Lustrum“, ş.a.

Foto: wikipedia

14
/08
/16

Dragă domnule Zweig, vă scriu tocmai din Europa de Est, în anul 2016, după Hristos, pentru a vă informa că, așa cum v-ați temut, lumea a continuat să-și piardă mințile...

14
/08
/16

„Albastrul dintre cer şi ape”, al doilea roman al scriitoarei Susan Abulhawa, apărut recent la Polirom în traducerea semnată de Mihaela Negrilă, propune o incursiune într-o istorie cu multe enigme, construită în jurul unui destin de excepție.

10
/08
/16

Veste bună pentru pasionaţii de lectură! Un studiu numit "Un capitol pe zi: Asocierea cititului de cărţi cu longevitatea", realizat pe un eşantion de peste 3.500 de persoane, dezvăluie că oamenii care citesc cărţi, cel puţin 30 de minute în fiecare zi, trăiesc mai mult decât cei care nu citesc deloc. Cărţile "promovează empatie, percepţie socială, inteligenţă emoţională - procese cognitive ce duc la o supravieţuire mai bună", se arată în studiul publicat de revista "Ştiinţe Sociale & Medicină".

06
/08
/16

Peste 100 de evenimente într-unul singur, un nou amplasament mai accesibil și o ofertă editorială generoasă – (doar) trei dintre motivele pentru care cititorii aflați în vacanță la malul mării sunt așteptați la Târgul GAUDEAMUS Litoral, ediția a VIII-a.

05
/08
/16

Scris cu vervă ironică şi umor, romanul Idei Simons, O fecioară nesăbuită (traducere din limba neerlandeză şi note de Gheorghe Nicolaescu), este povestea unei adolescente aflate în căutarea unui loc sigur în vremuri nesigure şi într-o lume în care haosul e pe cale să se dezlănţuie. Apărut în colecţia „Biblioteca Polirom”, O fecioară nesăbuită este disponibil din această săptămână în librăriile din ţară.

04
/08
/16

Într-o zi de 4 august se năsteau trompetistul și cântărețul Louis Armstrong (1901), unul dintre cei mai mai influenţi artişti din istoria jazz-ului, şi scriitorul norvegian Knut Hamsun (1859), laureat al Premiului Nobel. Tot într-o zi de 4 august se stingea din viaţă scriitorul danez Hans Christian Andersen (1875) , cel care a încântat generații întregi de copii cu povești precum "Crăiasa Zăpezii", "Hainele cele noi ale împăratului", "Fetița cu chibrituri", "Rățușca cea urâtă", "Mica sirenă" și multe altele,

02
/08
/16

În perioada 5-6 august 2016, Muzeul Național al Literaturii Române din București, împreună cu Fundația „Gellu Naum” și în parteneriat cu Green Hours jazz-café, organizează prima ediție a Festivalului Gellu Naum. Festivalul Gellu Naum din acest an se va desfășura pe parcursul a două zile, la București și Comana, și va reuni multe dintre cele mai importante nume de poeți români contemporani, apropiați într-un fel sau altul de Gellu Naum și de scrierile sale.

01
/08
/16

În această vară, Editura Herald lansează ediția din 2016 a campaniei „Te așteptăm în librărie!“. Între 1 august și 1 noiembrie, ești invitat să intri în cele 150 de librării partenere din București și din țară și să descoperi cele 30 de cărți aflate în promoție.

31
/07
/16

Chalice îşi va face debutul în luna septembrie, în benzile desenate "Alters", o serie de poveşti despre un grup de proscrişi, a căror circumstanţe unice le dă superputeri, Făcând tranziţia la sexul feminin şi purtând cu încredere o fustă mini şi o pelerină, Chalice dezvoltă abalitatea de a controla mecanica cuantică.