Făget (Timiș), o destinație culturală
https://www.ziarulmetropolis.ro/faget-timis-o-destinatie-culturala/

Făget a devenit în această vară o destinaţie culturală găzduind prima manifestare artistică din cadrul proiectului Cămine în Mişcare / Moving Fireplaces, eveniment ce face parte dintr-o suită de astfel de activităţi pregătite de Asociaţia Timişoara Capitală Culturală Europeană şi Asociaţia Prin Banat.

Un articol de Liliana Matei|27 august 2018

Petrila Quartet și trupa de teatru Auăleu au fost cei care i-au încântat pe cei prezenți la pre-evenimentul din Făget prin reprezentațiile lor artistice. Astfel că, Muzeul de Istorie și Etnografie din Făget s-a transformat pentru câteva momente într-o inedită sală de concert, unde, în interpretarea cvartetului de coarde format din familia de muzicieni Petrila Quartet, a avut loc un concert de muzică clasică dedicat Centenarului Marii Uniri.

Seara de 18 august a continuat în Parcul Regele Mihai I, cu piesa de teatru HUOOOOO!!!, o tragicomedie socială, politică și umană, prezentată de Auăleu, care a atras atenția și zâmbetele tuturor celor aflați la fața locului. „Super piesa! Am râs cu lacrimi, iar povestea a reflectat realitatea”, spune o participantă de la eveniment.

Între cele două momente artistice, echipa proiectului aflată la fața locului a continuat să culeagă poveștile oamenilor care s-au alăturat manifestărilor culturale și au invitat comunitatea să participe la construcția unei instalații de artă comunitară, care a fost expusă ulterior în parc.

Le mulțumim făgețenilor pentru că au fost alături de noi la acest pre-eveniment al proiectului Cămine în Mișcare. De asemenea, mulțumim Primăriei și Consiliului Local al Orașului Făget, pentru spijinul acordat în organizarea acestui pre-eveniment. Pe parcursul acestui proiect vor urma alte evenimente culturale în zonele extra-urbane ale Banatului, unde sperăm ca publicul să fie cât mai numeros”, transmite Alexandra Palconi, Președinte al Asociației Prin Banat.

Seria de pre-evenimente Cămine în Mișcare continuă, în data de 8 septembrie, la Margina, cu un alt spectacol de teatru al celor de la Auăleu, Ferma, prezentat în premieră în această zonă a Banatului, precum și cu ateliere creative și instalații de artă comunitară.

Evenimentul principal pe anul 2018 al proiectului Cămine în Mișcare va avea loc între 28 și 30 septembrie, în satele Margina și Zorani, jud. Timiș, iar programul complet al acestuia va fi disponibil foarte curând pe site și pe pagina de Facebook.

Cămine în Mișcare / Moving Fireplaces este un proiect al Asociației Timișoara Capitală Culturală Europeană, produs de Asociația Prin Banat, realizat cu sprijinul Consiliului Județean Timiș și se desfășoară sub egida Anului European al Patrimoniului 2018.

28
/10
/20

Astăzi, 28 octombrie, de ziua de naștere a pictoriței basarabene Valentina Rusu Ciobanu (100 de ani), Asociația pentru cultură și arte ARBOR lansează în premieră producțiile multimedia #100VRC Valentina Rusu Ciobanu: viața și opera și VRC Atelier ’85, atelierul artistei din anul 1985, reconstituit în realitate virtuală.

27
/10
/20

Arta urbană este în jurul nostru, de cele mai multe ori este necesar doar să ne ridicăm privirea şi vom observa diferite forme de artă. Observăm de la stencils, la stickere, la graffiti şi instalaţii stradale, cât şi una dintre cele mai perisabile forme de artă urbană, cea realizată în cretă. Un articol de Mihaela Ion.

20
/10
/20

Editura Muzeului Național de Artă Contemporană și-a adăugat în colecție o nouă publicație „reper” pentru istoria vizualității contemporane din România, marcând astfel borna istorică a 30 de ani de la evenimentele lui decembrie 1989.

13
/10
/20

Expoziția-fenomen „Woman Unchained“ by Irina Greciuhina, care-a fost deschisă timp de o lună în spațiul expozițional Arbor.art.room, perioadă în care s-a bucurat de un imens succes, s-a închis în „real“, dar iubitorii de frumos mai au o șansă să contemple „Cina cea de taină“ cu femei și alte lucrări care i-au încântat pe bucureșteni în această perioadă.