Familii de muzicieni la Sala Radio – Croitoru și Florea
https://www.ziarulmetropolis.ro/familii-de-muzicieni-la-sala-radio-croitoru-si-florea/

Pe 4 iunie, de la ora 19. 00, la Sala Radio, doi artişti români – dirijorul Cristian Florea şi violonistul Gabriel Croitoru (de această dată la violă) – se vor alătura fiicelor lor (două tinere violoniste): Maria Montserrat Florea, respectiv Simina Croitoru, ambele deja apreciate în cadrul concursurilor internaţionale la care au participat.

Un articol de Liliana Matei|28 mai 2014

Concertul  de la Sala Radio va fi o întâlnire cu două destine familiale deosebite. Pentru o astfel de situaţie specială, repertoriul nu putea fi altfel decât unul aparte: o seară în exclusivitate Mozart, în interpretarea Orchestrei de Cameră Radio şi cu participarea celor patru muzicieni de un înalt nivel artistic.

Trei lucrări semnate de Amadeus, artistul genial care compunea de la vârsta de 5 ani şi în doar 35 de ani de viaţă a creat peste 600 de lucrări, se regăsesc pe afişul serii: Concert nr. 3  în sol major pentru vioară şi orchestră, Simfonia concertantă în mi bemol major pentru vioară, violă şi orchestră şi Simfonia nr. 40 în sol minor.

 

Cristian FLOREAPersonalitate artistică complexă, dirijorul CRISTIAN FLOREA este prezent în viaţa muzicală internaţională în mai multe ipostaze: violoncelist, dirijor, manager artistic, profesor şi impresar, artist european în adevăratul sens al cuvântului: cu dublă cetăţenie – română şi germană, cu trei reşedinţe – în Spania, România şi Republica Moldova.

În 1986, a fondat Orchestra de Cameră Freiburg, iar după 1989 a devenit director artistic şi dirijor al Filarmonicii de stat din Sibiu, perioadă în care s-a ocupat activ de infrastructura centrelor muzicale „Hermania” şi „Sala Thalia”.

În 1992 a pus bazele Orchestrei Simfonice Europene şi de atunci în fiecare an realizează diferite proiecte: „Concertul de Anul Nou”, Muzică din filme, concerte extraordinare cu mari artişti ca José Carreras, Monserrat Caballé, Teresa Berganza, Placido Domingo ş. a.

În prezent este dirijorul şef al Orchestrei Naţionale de Cameră Chişinău, ansamblu pe care l-a condus şi în concertul din cadrul Festivalului internaţional George Enescu – 2011. Cristian Florea, solist sau dirijor, a colaborat cu numerose ansambluri muzicale: Mozarteum Salzburg, Orchestra Simfonică Madrid, Orchestra Simfonică Nacional de Catalunya din Barcelona, orchestrele Filarmonicilor din ţară şi ansambluri orchestrale din Italia, Mexic, SUA, Ungaria, Germania ş.a.

Maria Florea de trimisTânăra violonistă Maria Montserrat Florea s-a făcut remarcată încă de la vârsta de 7 ani când a susţinut primul său concert în calitate de solistă, alături de Orchestre de Montbéliard (Franța), sub conducerea maestrului Paul Staicu.

În ultimii ani a fost apreciată alături de ansambluri ca Orchestra Simfonica din Vallès, Filarmonica din Sibiu, Filarmonica Ploieşti (România), Orchestra Simfonică Europeană, Orchestra de Cameră și Filarmonica Națională a Moldovei.

O serie de cursuri de măiestrie cu artişti importanţi au completat pregătirea violonistei, iar talentul său a fost recompensat în cadrul mai multor competiţii internaţionale: premiul I la Concursul Cordes Junior (2004, Barcelona), la Concursul internaţional pentru tineri din Sant Andreu de la Barca (2004 şi 2006), un premiu unic la al XIX-lea concurs Paper de Música (Capellades – 2008), premiul III la Concursul Jeunesses Musicales (Bucureşti – 2007) şi la Concursul internaţional de vioară (Sofia, Bulgaria – 2012), premiul IV la Concursul Wieniawski (Lublin, Polonia – 2012), premiul de excelenţă oferit de Regina Sofia a Spaniei pentru activitatea artistică din 2012-2013.

GABRIEL CROITORU (foto deschidere) a obţinut, din anul 2008, prin concurs, dreptul de a cânta pe vioara de patrimoniu universal Guarneri, care a aparţinut lui George Enescu, instrument aflat în administrarea Muzeului Naţional „George Enescu”. Cu peste o mie de apariţii scenice, violonistul Gabriel Croitoru este un muzician cu o bogată prezenţă în viaţa muzicală: solist concertist al Orchestrelor şi Corurilor Radio România, al Filarmonicii din Ploieşti şi prim violonist al Cvartetului de Stat „Transilvan” al Filarmonicii din Cluj-Napoca.

Gabriel Croitoru a evoluat ca solist în compania unor orchestre importante din întreaga lume, cum ar fi: London Royal Philharmonic, Orchestra de cameră „Regina Sofia“, orchestrele simfonice din Monte-Carlo, Salonic, Malaga, Sevilla, Galicia, Pamplona, Cannes, Lyon ş.a. A fost aplaudat în recitaluri în: Franţa, Spania, Germania, Belgia, Olanda, Italia, China, Bulgaria, S.U.A. Începând din 2011 a susţinut mai multe turnee naţionale de anvergură sub titlul “Duelul viorilor” (alături de Liviu Prunaru şi Horia Mihail) şi “Vioara lui George Enescu la sate” (alături de Horia Mihail).

Simina Croitoru

SIMINA CROITORU este studentă la Master la Universitatea Naţională de Muzică Bucureşti, formarea sa în cadrul instituţiei fiind împletită cu atenta îndrumare a celor doi părinţi-violonişti (Ioana şi Gabriel Croitoru) şi cu experinţa unui an de studii la Academia de muzică Franz Liszt din Weimar, Germania. Tânăra violonistă este deţinătoarea a 23 de premii obţinute la competiţii de gen naţionale şi internaţionale.

De la debutul său ca solistă (la doar opt ani), într-un concert cu Orchestra Bucureşti dirijată de Mădălin Voicu şi până în prezent, violonista Simina Croitoru are peste 50 de apariţii ca solistă-concertistă alături de orchestrele Filarmonicilor din România.

INFO

Biletele sunt disponibile pe www.bilete.ro, în oficiile Poştei Române, în Magazinele Inmedio semnalizate “Bilete.ro”, în Magazinele Germanos şi la case de bilete de la Sala Radio.

Foto Gabriel Croitoru: Virgil Oprina

10
/05
/23

Mai este doar o lună până la Summer in the City, cel mai așteptat festival al verii din Bucureşti, când artiști renumiți, printre care cel mai mare entertainer al momentului, Robbie Williams, artiști români și DJ, vor urca oficial pe scena din Piața Constituției.

08
/05
/23

Așa cum și-a obișnuit publicul de mulți ani, în luna mai ORCHESTRA NAȚIONALĂ RADIO propune un eveniment de înaltă ținută artistică: CONCERTUL REGAL, prezentat anual în jurul datei de 10 mai - sărbătoare a regalităţii în România. Evenimentul se bucură de fiecare dată de prezența unor membri ai Casei Regale.

08
/05
/23

15 artiști internaționali performează la ”Jazz in Church” (11-14 mai) în ritmuri de jazz, muzică medievală, compoziții de muzică contemporană și foarte multă improvizație ce va beneficia de acustica minunată a Bisericii Lutherane din București.

27
/04
/23

Music Gallery, proiectul care a oferit publicului un nou mod de interacțiune cu muzica, s-a bucurat de un succes peste așteptări la Cluj. Galeria a fost deschisă timp de patru săptămâni, în perioada 25 martie-23 aprilie, la Muzeul de Artă din Cluj-Napoca și a fost vizitată de peste 5.000 de persoane de toate vârstele.

21
/04
/23

Despre Corina Sîrghi, cea care și-ar fi dorit să se nască în Sicilia, cea care crede că zambilele miros a un nou început, cea care are o slăbiciune pentru cuvântul „șarlatan“, Corina care bea prosecco și care ar întinde mese de dimineața până seara. Despre ea și despre alfabetul vieții ei, în rândurile următoare.