„Faust” își caută din nou Margareta la Teatrul Naţional „Radu Stanca”
https://www.ziarulmetropolis.ro/faust-isi-cauta-din-nou-margareta-la-teatrul-national-radu-stanca/

Teatrul Naţional „Radu Stanca” Sibiu anunţă deschiderea înscrierilor pentru rolul Margaretei din spectacolul „Faust” în regia lui Silviu Purcărete.

Un articol de Andrada Văsii|29 martie 2013

Teatrul Naţional „Radu Stanca” Sibiu anunţă deschiderea înscrierilor pentru rolul Margaretei din spectacolul „Faust” în regia lui Silviu Purcărete.

Margareta, simbol al inocenţei şi al tinereţii în textul lui Goethe este reprezentată în spectacolul lui Silviu Purcărete ca un personaj multiplicat, iluzoriu, interpretat de şapte fetiţe. Aflat la cea de-a treia generaţie, ansamblul de Margarete urmează să fie schimbat în toamna acestui an ca urmare a limitei de vârstă impusă de rol.

Acest apel se adresează fetelor cu vârsta cuprinsă între 8 şi 12 ani. Castingul va avea loc în datele de 7 și 8 aprilie, de la ora 12:00, la sediul Teatrului Național din Sibiu, iar programarea la interviu se face prin email la adresa [email protected] sau prin telefon la numărul 0731 909 288, persoană de contact Luminița Puiuleț. La interviu, candidatele vor avea de interpretat un cântec, de preferabil în limba germană. Castingul se va desfășura în prezența compozitorului Vasile Șirli, directorul muzical al Disneyland Paris.

Considerat un moment de referinţă în istoria teatrului românesc- „Faust” după Goethe – în regia lui Silviu Purcărete, se distinge prin viziunea regizorală şi complexitatea rolurilor prezentate în construcţia barocă stăpânită până la cele mai mici şi grăitoare detalii: decor şi light design de o impresionantă forţă evocatoare, costume provocator sugestive, elegante sau burleşti, muzică antrenantă sau copleşitoare cu efecte sonore adecvate acelei ambianţe funambuleşti, proiecţii video ingenios şi convingător articulate în arhitectura întregului demers scenic creat monumental prin jocul actorilor într-o hală industrială dezafectată.

Spectacolul a avut premiera în 2007, în cadrul Programului „Sibiu – Capitală Culturală Europeană 2007”, fiind prezentat mai apoi în selecţia oficială a Festivalului Internaţional de la Edinburgh.

Foto credit: Sebastian Marcovici

 

06
/12
/23

Teatrul „Gong” și Revista „Euphorion” prezintă cea de-a treia conferință organizată în cadrul Simpozionului Național „Actualitatea Cercului Literar de la Sibiu”. Evenimentul va avea loc vineri, 8 decembrie, de la ora 18:00, la Librăria Humanitas „Constantin Noica” și îl va avea ca invitat pe Marin Mălaicu-Hondrari.

06
/12
/23

Longevitatea este una dintre temele cele mai abordate în lumea de azi. Tipuri variate de diete, suplimente alimentare, ingrediente străvechi redescoperite acum și tehnici de meditație promit creșterea duratei de viață, sau mai mult, recuperarea sănătății și un organism întinerit.

06
/12
/23

Conferința Națională a Managerilor Culturali (CNMC) – ediția a 10-a va fi deschisă de Sergiu Nistor, Consilier Prezidențial, Raluca Turcan, Ministrul Culturii și Andrei Chistol, Secretar de Stat în cadrul Ministerului Culturii din Republica Moldova, joi, 7 decembrie 2023, începând cu ora 09.30.

06
/12
/23

Evenimentul de lansare a albumului expoziției „De la frici uitate, la nopți prietenoase. Avatarurile orașului nocturn”, curator: Adrian Majuru, organizată de Art Safari în parteneriat cu Muzeul Municipiului București, Institutul de Antropologie Francisc I. Rainer și Institutul Național de Medicină Legală Mina Minovici, are loc vineri, 8 decembrie, la 18:30, la Art Safari;