„Faust“ revine pe scena din Sibiu începând cu data de 8 martie
https://www.ziarulmetropolis.ro/faust-revine-pe-scena-din-sibiu-incepand-cu-data-de-8-martie/

Mega-producţia „Faust“ în regia lui Silviu Purcărete va fi reluată pe scena de la Hala Balanţa din Sibiu începând cu data de vineri, 8 martie, ora 19:00. Acesta este cea de-a şasea stagiune în care producţia Teatrului Naţional din Sibiu este prezentată în faţa publicului, iar în total până la finalul acestei stagiuni au fost […]

Un articol de Andrada Văsii|18 februarie 2013

Mega-producţia „Faust“ în regia lui Silviu Purcărete va fi reluată pe scena de la Hala Balanţa din Sibiu începând cu data de vineri, 8 martie, ora 19:00. Acesta este cea de-a şasea stagiune în care producţia Teatrului Naţional din Sibiu este prezentată în faţa publicului, iar în total până la finalul acestei stagiuni au fost programate treisprezece reprezentaţii.

„Faust“ e mai mult decât un spectacol de teatru. Violent, emoţionant şi visceral „Faust“ îşi invită publicul la o experienţă individuală puternică despre cunoaştere, credinţă, durere şi iubire. „Faust-ul“ lui Silviu Purcărete se distinge prin complexitatea viziunii regizorale: este o experienţă extrasenzorială la graniţa dintre Pământ şi Iad, un peisaj amplificat prin proiecţii, focuri de artificii, muzică rock live, zeci de actori şi dansatori şi o coloană sonoră originală semnată de Vasile Şirli. La baza acestui „Faust“ modern stă improvizaţia, textul lui Johann Wolfgang von Goethe constituind punctul de plecare pentru o compoziţie teatrală în care cuvântul nu este primordial. Scenariul spectacolului de la Sibiu surprinde momentele esenţiale din textul lui Goethe: pactul lui Faust cu Diavolul, patima lui Faust pentru Margareta, noaptea Valpurgiei şi ridicarea lui Faust la Cer. Producţia se remarcă prin decor şi light design de o impresionantă forţă evocatoare, costume provocator sugestive, elegante sau burleşti, muzică antrenantă sau copleşitoare, cu efecte sonore adecvate ambianţei funambuleşti, proiecţii video ingenios articulate în arhitectura întregului demers scenic, creat monumental prin jocul a peste 120 de actori şi figuranţi într-o hală industrială dezafectată.

Un reper important al teatrul românesc de după ¢89, producţia Teatrului Naţional „Radu Stanca“ Sibiu contribuie semnificativ la promovarea valorilor culturale naţionale. Acest lucru a fost confirmat atât prin premiile obţinute, cât şi prin turneele întreprinse: premiul pentru cea mai bună interpretare feminină într-un rol principal (Ofelia Popii) şi premiul pentru cea mai bună scenografie (Helmut Stürmer) la Gala UNITER din 2008, participarea la Festivalul Goethe de la Frankfurt în 2008 şi în selecţia oficială a Festivalului Internaţional de la Edinburgh în 2009, Premiul Herald Angel Award 2009, Premiul de Excelenţă al Galei UNITER din 2010, participarea extraordinară de la Bruxelles din anul 2011, ce l-a avut ca invitat de onoare pe Preşedintele Comisiei Europene José Manuel Barroso, precum şi invitaţia primită în cadrul Programului Maribor Capitală Culturală Europeană 2012.

Cele treisprezece reprezentaţii programate până la sfârşitul aceste stagiuni vor avea loc după următorul calendar: vineri, 8 martie, ora 19:00; sâmbătă, 9 martie, ora 19:00; vineri, 5 aprilie, ora 20:00; sâmbătă, 6 aprilie, ora 20:00; sâmbătă, 27 aprilie, ora 20:00; duminică, 28 aprilie, ora 20:00; sâmbătă, 11 mai, ora 21:00; duminică, 12 mai, ora 21:00; sâmbătă, 8 iunie, ora 22:00; duminică, 9 iunie, ora 22:00; duminică, 16 iunie, ora 22:00; vineri, 12 iulie, ora 22:00; sâmbătă, 13 iulie, ora 22:00.

Spectacolul are o durată aproximativă de două ore, este prezentat cu supratitrare în limba engleză şi nu este recomandat celor sub 16 ani. Preţul unui bilet este de 30 de lei, cu excepţia reprezentaţiilor speciale din cadrul Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu, în datele de 8, 9 şi 16 iunie, când preţul unui bilet este de 40 de lei. Biletele pot fi achiziţionate de la Agenţia Teatrală din Sibiu (bvd. Nicolae Bălcescu, nr. 17) sau direct de acasă prin intermediul portalului eventim.ro.

 

**

 

FAUST

după J. W. Goethe

REGIA: Silviu Purcărete;

TRADUCEREA: Şt. A. Doinaş;

DECORUL ŞI LIGHT DESIGN: Helmut Stürmer;

STUDENŢII ŞI ABSOLVENŢII UNIVERSITĂŢII „LUCIAN BLAGA” SIBIU, SECŢIA ACTORIE: Dana Anghel, Mihai Alexandru, Veronica Arizancu, Anton Cristian Balint, Oana Bârză, Alexandra Ceaca, Anca Cipariu, Petra Rada Constantinov

IMPERIUM BAND: Dorin Pitariu (chitară), Călin Filip (bass), Lucian Fabro (percuţie), Ciprian Oancea (claviaturi);

17
/04
/24

După succesul recitalurilor din Iaşi, Suceava, Botoşani şi Neamţ, elevii bucureșteni vor avea ocazia întâlnirii directe cu muzica clasică interpretată de violonistul de talie internaţională Răzvan Stoica. Împreună cu vioara Stradivarius ex-Ernst din 1729 și acompaniat de pianista Andreea Stoica, Răzvan va fi prezent la Colegiul Sfântul Sava pe 22 aprilie şi la la Colegiul Național Gheorghe Lazăr, pe 25 aprilie, în cadrul programului „Muzica Inspiră”, inițiat de Fundația Culturală Gaudium Animae.

17
/04
/24

„Experiențele depresiei” de Sidney J. Blatt este o incursiune în lumea uneia dintre cele mai răspândite boli ale epocii noastre și oferă diverse perspective asupra diferitelor chipuri ale depresiei.

12
/04
/24

Asociația Interact Projects (Proiecte Interactive), în calitate de beneficiar, anunță începerea implementării proiectului Venus iese din retrograd, proiect co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național (AFCN).

12
/04
/24

„Guvernul Copiilor 2”, filmul vizionar regizat de Ioana Mischie, vine în cinematografe din 26 aprilie și prezintă publicului o lume imaginată de copiii români, cu vârste cuprinse între 7 și 12 ani, din diverse categorii sociale, care au fost intervievați cu privire la societatea ideală pe care ar clădi-o dacă ar deveni lideri.

12
/04
/24

Timpul aleargă pe lângă noi și ne impune ritmul. Presiunea este permanentă și de multe feluri. Pentru o femeie timpul curge altfel? Ceasul aleargă cu o altă viteză? Cât timp mai avem la 30 de ani?

11
/04
/24

Luna aprilie aduce în spațiile galeriei neconvenționale Celula de Artă patru noi vernisaje: pe 11 aprilie, la Art Safe (în incinta Combinatului Fondului Plastic, str. Băiculești nr. 29), expoziția artistului Beaver, Gray Area, pe 14 aprilie deschiderea sezonului Galeriei Verticale din incinta Random Space (str. Popa Petre nr. 21) cu expoziția Metal Poetry și un live performance de sculptură susținut de artista Cristina Dinu, pe 19 aprilie Locus Sigilli, a artistei Laura Sima, la Celula de Artă din Bd. Carol, nr. 53 și pe 27 aprilie expoziția de artă cu vânzare re-LEAF, la salonul permanent din Palatul Bragadiru, (Calea Rahovei nr. 147 – 153), un eveniment conex al competiției de pictură live Art Battle, care va avea loc în aceeași dată.