Feerie in coregrafia si scenografia baletului ‘Spargatorul de Nuci’ in premiera
https://www.ziarulmetropolis.ro/feerie-in-coregrafia-si-scenografia-baletului-spargatorul-de-nuci-in-premiera/

Opera Română din Cluj-Napoca va prezenta publicului, duminică, celebrul balet „Spărgătorul de Nuci” de Ceaikovski, pe libretul inspirat de povestirea scriitorului, compozitorului şi pictorului romantic german Ernst Theodor Amadeus Hoffmann. Spectacolul a mai fost jucat pe scena Operei Române în urmă cu 30 de ani, în 1982, în regia semnată de coregraful Vasile Solomon, care […]

Un articol de Andrada Văsii|13 decembrie 2012

Opera Română din Cluj-Napoca va prezenta publicului, duminică, celebrul balet „Spărgătorul de Nuci” de Ceaikovski, pe libretul inspirat de povestirea scriitorului, compozitorului şi pictorului romantic german Ernst Theodor Amadeus Hoffmann.

Spectacolul a mai fost jucat pe scena Operei Române în urmă cu 30 de ani, în 1982, în regia semnată de coregraful Vasile Solomon, care îl readuce acum, într-o viziune feerică, „pentru copii şi părinţi”, dar deopotrivă pentru publicul avizat, mereu interesat de evoluţiile şcolii de balet clujene. Vasile Solomon a evidenţiat, joi, într-o conferinţă de presă, susţinută alături de balerinii Andreea Jura şi Dan Haga, că premiera se va juca, aşa precum era de aşteptat, cu casa închisă.

„În ajunul Sărbătorilor de Iarnă, ‘Spărgătorul de Nuci’ este un spectacol cerut de public şi, de regulă, prezentat pe toate marile scene ale lumii”, a arătat coregraful, amintind că pentru a realiza mişcările scenice perfecte ale balerinilor a lucrat o lună şi jumătate. Scenografia este semnată de Valentin Codoiu, iar la pupitrul dirijoral al Orchestrei Operei Române se va afla maestrul Jozsef Horvath.

În luna ianuarie 2013, peste 50 de balerini patinatori ai Ansamblului de Stat al Baletului pe Gheaţă din Saint Petersburg (Rusia) vor prezenta, la Cluj-Napoca, pe scena Operei Române, în premieră în Europa de Est, spectacolul cu „Spărgătorul de nuci”. Ansamblul a fost înfiinţat în 1967, iar artiştii săi – majoritatea laureaţi la campionatele europene şi mondiale de patinaj artistic şi la olimpiadele de iarnă – evoluează pe patinoare instalate pe scene de teatru şi de operă.

Pe de altă parte, joi este ultima zi în care la Cinematograful „Florin Piersic” din Cluj-Napoca rulează filmul „Spărgătorul de Nuci”, în 3D, realizat cu stelele Ansamblului de balet „Mariinsky Teatr” din Saint Petersburg, în regia artistului german Andreas Morell. Producţia marchează aniversarea a 120 de ani de la premiera mondială a acestui spectacol de balet. Biletul costă 30 de lei.

Sursa: Agerpres

24
/03
/17

“Nu sunt sigur dacă sunt un actor care participă la curse de maşini sau un şofer de curse care face actorie.” - Steve McQueen. Într-o zi de 24 martie (1930) se năștea unul dintre cei mai îndrăgiți actori americani. Numit „King of Cool” pentru modul nonşalant în care şi-a interpretat personajele, Steve McQueen a debutat în 1956 cu un rol în „Cineva acolo sus mă iubeşte”.

24
/03
/17

Într-o zi de 24 martie înceta din viaţă scriitorul francez Jules Verne, creatorul romanului de anticipaţie modern și se nășteau Harry Houdini (Erich Weiss),celebrul iluzionist american și Steve McQueen, actorul american supranumit "King of Cool".

23
/03
/17

În Gaziantep, legenda spune că în noaptea de 22 martie Sultana Nevruz, transformată în pasăre traversează văzduhul, anunțând sosirea Primăverii. Brățările de la mâini și picoare umplu cerul cu sunete mirifice iar voalurile ei împodobesc pământul în mii de culori. Pe 27 martie (ora 19:00), la Opera Naţională din Bucureşti vor fi prezentate tradiţiile lumii turce, în spectacolul de sunete şi culori susţinut de Orchestra Naţională de Instrumente Folclorice Turksoy.

23
/03
/17

„Faust”, unul dintre cele mai așteptate spectacole produse de Teatrul Național „Radu Stanca” Sibiu, revine la Fabrica de Cultură, cu primele reprezentații din acest an, programate în 8 și 9 aprilie. Spectacolul a avut până acum 160 de reprezentații, vizionate de aproximativ 57.600 de spectatori.

22
/03
/17

Vineri, 24 martie 2017, de la ora 19.00, dirijorul Cristian Măcelaru, unul dintre cei mai reprezentativi dirijori români pe scenele muzicale din Statele Unite și Europa, revine la Sala Radio, alături de Orchestra Națională Radio, într-un concert care o avea ca protagonistă pe tânăra pianistă Alexandra Dariescu.

22
/03
/17

Despre cum „Sieranevada”, „Câini” și „Inimi cicatrizate” și-au împărțit cele mai multe trofee Gopo. Despre cele mai inspirate și mai puțin inspirate momente ale galei. Și despre refuzul unor regizori precum Cristian Mungiu de a fi asociați cu Premiile Gopo.

22
/03
/17

Joi, 23 martie, de la ora 19:00, la Café Verona, Librăria Cărtureşti (str. Arthur Verona, 13-15, sector 1) din Bucureşti, jurnalistul Adrian Georgescu va vorbi despre Exitus, cel mai nou roman al său, apărut recent în colecţia „Ego. Proză” a Editurii Polirom, disponibil în librăriile din ţară şi în format electronic.

22
/03
/17

“Noi toţi vrem ca oamenii să nu ne mintă şi totuşi ne doare cumplit adevărul.” – Tora Vasilescu. Actrița care a debutat pe vremea studenției în “Cursa” lui Daneliuc (1975) împlineşte, astăzi, 66 de ani.

22
/03
/17

Cel mai râvnit trofeu la Gala Premiilor Gopo, “Cel mai bun film de lungmetraj al anului”, a fost câștigat de pelicula "Sierranevada", în regia lui Cristi Puiu. Filmul lui Puiu a primit șase premii, la fel ca și pelicula "Câini", în regia lui Bogdan Mirică.