Felicia Filip și Laura Bretan, în „Poveste de Crăciun”
https://www.ziarulmetropolis.ro/felicia-filip-si-laura-bretan-in-poveste-de-craciun/

Aproape 4000 de persoane au fost prezente aseară la spectacolul „Poveste de Crăciun”, prezentat de Opera Comică pentru Copii la Sala Polivalentă din Bucureşti. Evenimentul a fost transmis live şi pe pagina oficială de Facebook a instituţiei, ajungând la peste 100 000 de spectatori într-un timp record.

Un articol de Liliana Matei|17 decembrie 2016

Pe scenă au urcat peste 300 de artiști, care au susținut împreună, cu mult talent, un spectacol-eveniment, în regia maestrului Cristian Mihăilescu. „Spectatorii din sală, dar și cei care au urmărit pe Facebook transmisiunea live a evenimentului, s-au bucurat de un spectacol-mozaic, care a îmbinat muzica clasică, opera și cântul coral cu muzica pop, colindele tradiționale și cu momentele de flamenco și balet”, se arată într-un comunicat de presă. Pe scenă au urcat soprana Felicia Filip, tânăra solistă Laura Bretan (Chicago) – câștigătoarea concursului „Românii au Talent” – cunoscuta interpretă Alina Eremia, baritonul Iordache Basalic, prim-solist al Operei Naționale din București, prim-balerinii Corina Dumitrescu și Gigel Ungureanu, dansatorul flamenco Lucas Molina (Buenos Aires), violonistul de reputație mondială Mario Hossen (Viena), Ionel Tudor Band, Orchestra Simfonică București (dirijori: Gheorghe Iliuță și Andrei Tudor), alături de artiștii lirici și balerinii Operei Comice pentru Copii și Corurile Cantus Mundi din țară, dirijate de Cezar Verlan.

„Magia Crăciunului se pune în scenă cu dragoste pentru cei cărora le este adresată și cu știința de a îmbina diversele gusturi și așteptări ale publicului. Avem un public care așteaptă colinde, alt public care așteaptă voci de operă, alții care așteaptă cântăreți pop, iar secretul unui spectacol de acest gen este modul de a ansambla această diversitate de stiluri. În luna decembrie toți suntem copii, de aceea «Poveste de Crăciun» este un spectacol care se adresează tuturor. Avem o echipă extraordinară la Opera Comică pentru Copii, cu oameni talentați și devotați, care fac miracole la fiecare spectacol. Anual, peste 75.000 de copii ascultă Mozart, Ceaikovski, Donizetti, iar acest spectacol de Crăciun reprezintă apogeul a ceea ce Opera Comică pentru Copii oferă publicului pe parcursul unui an”, a declarat regizorul Cristian Mihăilescu.

Timp de două ore și jumătate, părinți, copii și bunici s-au bucurat, deopotrivă, de Povestea de Crăciun. Ei au fost conduși de prezentatorii Oana și Nino (soprana Oana Șerban și baritonul Valentino Tiron, îndrăgiți soliști ai Operei Comice pentru Copii) printr-o călătorie muzicală, care a cuprins arii din opere cunoscute, secvențe celebre de balet clasic și contemporan, precum și colinde românești și internaționale. Spectacolul s-a încheiat cu o suită de colinde tradiționale, interpretate de soprana Felicia Filip, împreună cu soliștii Operei Comice pentru Copii, alături de peste 300 de copii din Corurile Cantus Mundi.

„4000 de suflete au respirat odată cu noi în această seară. Este miraculos. De fiecare dată când se întâmplă acest lucru, atmosfera din jurul nostru vibrează, și de fiecare dată îi mulțumesc lui Dumnezeu că m-a ales să trăiesc și să creez asemenea momente, ca manager și ca artist. Colegii mei mi-au demonstrat că iubesc Opera Comică pentru Copii, că sunt atașați și devotați acestei instituții. Dacă mai era nevoie, și astăzi au făcut o declarație de dragoste către Opera Comică pentru Copii și iubitului nostru public, care de fiecare dată umple sălile, ne îndrăgește, ne răsfață și ne aplaudă la infinit”, a declarat soprana Felicia Filip, managerul Operei Comice pentru Copii.

La rândul ei, Laura Bretan a spus: „A fost foarte frumos în această seară, a fost o mare bucurie pentru mine să cânt pentru atât de mulți copii. Mulțumesc din tot sufletul pentru susținere, vă urez tuturor sărbători fericite și un an nou bun”.

De la începutul lunii decembrie, Opera Comică pentru Copii a deschis un patinoar exclusiv pentru copii, amplasat în aer liber, „la grădină”, în incinta instituției. Programul de funcționare este de la 15:00 la 20:00, de luni până vineri, iar în weekend, de la 10:00 la 22:00. Tot în această perioadă, Opera Comică pentru Copii organizează a treia ediție a campaniei J.O.C. (Jucăriile Operei Comice). Bucureștenii care doresc să doneze jucării, o pot face venind la sediul instituției (Calea Giulești 16), unde este amplasată o urnă-cadou, disponibilă publicului zilnic, între orele 8:00 și 22:00, de pe 1 până pe 20 decembrie.

18
/04
/22

În cadrul celebrării a 30 de ani de relații diplomatice între Republica Kazahstan și România, în data de 3 mai 2022, ora 19:00, va avea loc pe scena Operei Naționale București concertul „Muzica Marii Stepe – Uly Dala Sazy” susținut de către Orchestra Academică de Stat Folclor și Etnografie "Otyrar Sazy", cu suportul Ambasadei Republicii Kazahstan în România.

18
/04
/22

Așa cum și-au obișnuit publicul meloman, Orchestrele și Corurile Radio România propun în fiecare an, în apropierea Paștelui, un concert deosebit cu un repertoriu axat în special pe o tematică religioasă, o seară muzicală a cărei emoție este o pregătire în sine pentru sărbătoarea pascală.

18
/04
/22

Săptămâna viitoare, vă invităm să urmăriți spectacolele de operă „Cavalleria Rusticana & Pagliacci” de Pietro Mascagni și Ruggero Leoncavallo, „Norma” de Vincenzo Bellini, recitalul de foaier „Note de primăvară” și spectacolul de balet „Giselle” de Adolphe Charles Adam, toate făcând parte din repertoriul actual al operei bucureștene.

18
/04
/22

Centrul Național de Artă “Tinerimea Română” invită publicul în zilele de 5 și 6 mai de la ora 19.00 la Sala Mare a Palatului Național al Copiilor din București la o întâlnire de sărbătoare cu obiceiul, muzica, dansul și autenticul costum tradițional românesc, ansamblul folcloric “Cununa Carpaților”având ca invitaţi și viitorii performeri ale spectaculoaselor dansuri românești, elevi ai liceului de coregrafie Floria Capsali din București.

07
/04
/22

În perioada 13 – 16 aprilie 2022, Corul Național de Cameră „Madrigal - Marin Constantin” desfășoară în premieră Turneul național de Paște „Săptămâna Patimilor”, sub coordonarea dirijorilor Anna Ungureanu și Cezar Verlan. Proiectul se va desfășura în orașele Arad: 13 aprilie, la Filarmonca din Arad, Timișoara: 14 aprilie, la Teatrul Național „Mihai Eminescu”, Alba Iulia: 15 aprilie, la Casa de Cultură a Sindicatelor; Cluj–Napoca: 16 aprilie la Teatrul Maghiar de Stat.