Felicia Filip sustine un concert extraordinar la Studioul Experimental de Opera si Balet
https://www.ziarulmetropolis.ro/felicia-filip-sustine-un-concert-extraordinar-la-studioul-experimental-de-opera-si-balet/

Soprana Felicia Filip va fi protagonista concertului anual „Crăciunul Feliciei”, eveniment programat sâmbătă, 15 decembrie, la Sala Studio a Operei Naţionale Bucureşti (ONB), informează Biroul de presă al primei scene lirice a ţării.   Printre invitaţii sopranei se vor număra actorul George Mihăiţă, prim-balerina Corina Dumitrescu, violoncelistul Anton Niculescu, pianista Ioana Maxim, actorul Valentino Tiron […]

Un articol de Andrada Văsii|7 decembrie 2012

Soprana Felicia Filip va fi protagonista concertului anual „Crăciunul Feliciei”, eveniment programat sâmbătă, 15 decembrie, la Sala Studio a Operei Naţionale Bucureşti (ONB), informează Biroul de presă al primei scene lirice a ţării.

 

Printre invitaţii sopranei se vor număra actorul George Mihăiţă, prim-balerina Corina Dumitrescu, violoncelistul Anton Niculescu, pianista Ioana Maxim, actorul Valentino Tiron de la Teatrul Naţional de Operetă „Ion Dacian” din Bucureşti.

Vor fi prezenţi cantautorul George Coman şi compozitorul Andrei Tudor, care a compus special pentru acest eveniment un imn închinat Naşterii Sfinte pe versurile mamei sale, Andreea Andrei, dedicat sopranei Felicia Filip, dar şi formaţia corală „Sunetul muzicii”, condusă de prof. Cristina Manoleanu şi elevii Şcolii de Balet Studio M, condusă de prof. Magdalena Rovinescu.

Potrivit sursei citate, miercuri, 12 decembrie, aceeaşi sală a ONB va găzdui concertul special de sărbători „Iisus se naşte!”, eveniment prin intermediul căruia Studioul Experimental de Operă şi Balet „Ludovic Spiess” din cadrul ONB, în parteneriat cu Universitatea Naţională de Muzică Bucureşti, propun publicului meloman, pentru al treilea an, un concert special, alcătuit din muzică sacră şi colinde.

Solişti ai ONB, printre care Ana Maria Comşa, Sorana Negrea, Rodica Vică, alături de studenţi şi masteranzi ai Universităţii Naţionale de Muzică Bucureşti, Stanca Manoleanu, Ramona Păun, Evelin Marinaş, vor aduce publicului muzică de bună calitate, împreună cu pianista Luminiţa Berariu, maestru acompaniator.

Anul acesta, echipei de realizatori ai spectacolului li se alătură Corul de Copii ONB, pregătit de Smaranda Morgovan şi acompaniat de pianista Eugenia Şandru.

 

 

Sursa: Agerpres

14
/10
/13

Cineastul Pedro Almodovar acuză într-un articol guvernul conservator spaniol de ,,exterminarea" cinematografiei din ţara sa, după ce s-a anunţat că acest sector, deja slăbit de creşterea TVA-ului şi de criza economică, va fi afectat de noi reduceri bugetare în 2014, informează AFP.

13
/10
/13

Astăzi începe Astra film festival Sibiu, ediţia aniversară de 20 de ani. În deschidere, de la ora 19.00 va fi proiectat, în premieră în România, filmul „Google şi creierul mondial'' (foto sus), în prezenţa regizorului Ben Lewis, o privire în detaliu asupra modului necunoscut în care funcţionează cea mai puternică corporaţie din mediul online.

13
/10
/13

Gala de decernare a premiilor celei de-a opta ediții a Festivalului Internațional de Film de Animație Animest a avut loc sâmbătă, 12 octombrie, la Cinema Elvira Popescu.

11
/10
/13

CRONICĂ DE FILM „Câinele japonez“, debutul foarte tânărului regizor Tudor Cristian Jurgiu, este un melanj îndrăzneţ de mai multe stiluri şi influenţe. Un film care se bazează pe o poveste simplă, o distribuţie rarefiată dar solidă şi un strop de melodramă într-un ambalaj minimalist.