FEST-FDR 2019 lansează noi provocări
https://www.ziarulmetropolis.ro/fest-fdr-2019-lanseaza-noi-provocari/

„Întotdeauna revoluţiile sociale, revoluţiile politice au fost subliniate de teatru: veţi descoperi întotdeauna, în forma dramatică, în forma de spectacol, un produs al evoluţiei umane. Teatrul Naţional continuă acest drum fundamental. Societatea se va dezvolta prin teatru, prin adevăr” – cu aceste cuvinte a deschis Ada Hausvater FEST-FDR2019.

Un articol de Liliana Matei|5 noiembrie 2019

Dacă primele două zile ale FEST-FDR2019 au însemnat întâlnirea cu un mare regizor, Árpád Schilling, prin intermediul incitantului spectacol Pansion Eden al teatrului croat ZKM , și premiera extrem de dinamicului spectacol al Teatrului Național din Timișoara, Sunt o babă comunistă, excepționala întâlnire cu underground-ul în concertul Pe unde umblă copilu’ ăsta?, creat în urma unei noi ediții a Atelierului Identitate și două spectacole greu de uitat – Ilegitim de Adrian Sitaru și Alina Grigore, un spectacol al Teatrului Maghiar de Stat din Cluj și Despre tandrețe de Matei Vișniec, în regia lui Felix Alexa, un spectacol al Teatrului Dramaturgilor Români, iată că începutul de săptămână continuă să lanseze noi provocări.

Marți, 5 noiembrie, de la ora 18, Sala Mare a Teatrului Național găzduiește spectacolul50 de secunde (foto sus) de Daniel Oltean, în regia lui Eugen Gyemant, o producție a Teatrului Național București. Spectacolul 50 de secunde este un thriller incitant, o investigație lucidă și tandră asupra minții umane, un spectacol despre labirintul surprinzător al gândurilor noastre, despre empatie, singurătate și despre punctele de sprijin pe care le căutăm în alții, atunci când în noi totul se destramă.

Tot marți, de la ora 20, la Sala 2, Teatrul Național Cluj prezintă Povești de dragoste la prima vedere după Gabriel Liiceanu, Adriana Bittel, Ioana Pârvulescu, Radu Paraschivescu, Ana Blandiana, regia Tudor Lucanu, o suită de istorii de și despre iubire imaginate de cei cinci mari scriitori români și recreate cu talent, nostalgie și umor de artiștii de la Naționalul clujean, în regia lui Tudor Lucanu.

Ziua de 5 noiembrie se încheie la Studio „Uțu Strugari” unde, de la ora 21, Teatrul Luni prezintă spectacolul Această Sonia, în interpretarea Letiției Vlădescu, pe un text de Lia Bugnar care, așa cum ne-a obișnuit, semnează și regia spectacolului, povestea de viață pe cât de emoționantă, pe atât de palpitantă a unei violoniste căreia destinul i-a rezervat un cu totul alt traseu decât cel pentru care se pregătise.

Taximetriști

Cea de-a patra zi a festivalului începe în hohote de râs: Taximetriști de Bogdan Theodor Olteanu și Adrian Nicolae, un spectacol produs de Teatrul Apollo 111 din București, înghesuie pe bancheta din spate a unui taxi o lume întreagă. Spectacolul Taximetriști, în regia lui Bogdan Theodor Olteanu, este programat miercuri, 6 noiembrie, de la ora 18, în Sala Mare a Teatrului Național.

Un adevărat tur de forță propune spectacolul Legături primejdioase de Christopher Hampton, după romanul cu același nume de Choderlos de Laclos, în regia lui Cristi Juncu. Spectacolul Teatrului Mic îl readuce într-un rol redutabil pe Florin Piersic jr., în această poveste celebră despre manipularea emoțiilor și despre politica sentimentelor. Spectacolul Legături primejdioase este programat tot miercuri, 6 noiembrie, de la ora 20, la Sala 2.

Biletele pentru spectacolele FEST-FDR se găsesc la Agențiile Teatrului Național: Agenția „Mărășești”, str. Mărășești nr. 2 și Agenția „Sala 2”, în Parcul Civic. Orar: zilnic, orele 11 – 19. Locurile pot fi achiziționate și online, pe www.tntimisoara.com.

Legături primejdioase

02
/10
/12

Concertul extraordinar ce marchează împlinirea a 125 de ani de la naşterea marelui dirijor român George Georgescu va fi susţinut de Filarmonica „George Enescu” joi şi vineri, de la ora 19,00, în deschiderea stagiunii 2012-2013, informează un comunicat al instituţiei remis luni.   La pupitrul orchestrei simfonice se va afla dirijorul Horia Andreescu iar programul […]

02
/10
/12

Pianistul Dan Grigore şi interpreta de folclor Sofia Vicoveanca au primit premii de excelenţă pentru întreaga activitate, în cadrul ediţiei a doua a Galei Premiilor Uniunii Muzicienilor Interpreţi din România (UNIMIR), care s-a desfăşurat luni, la Palatul Cantacuzino-Enescu din Bucureşti. La Gala Premiilor UNIMIR 2012 au fost premiate personalităţile culturale ale vieţii publice româneşti. Astfel, […]

02
/10
/12

Teatrul Naţional Bucureşti prezintă, miercuri, de la ora 19,30, în avanpremieră, spectacolul-coupe „2 x 2” la Sala Mică. Potrivit unui comunicat al TNB prezentat în cadrul proiectului „Uşi deschise pentru toţi”, spectacolul pus în scenă de regizorul Vlad Stănescu este compus din piesele într-un act „Tigrul” de Murray Schisgal şi „Amantul” de Harold Pinter. Spectatorii […]

02
/10
/12

1409 – Este atestată cea mai veche pisanie românească, cea de la biserica Streisângiorgiu (jud. Hunedoara)   1911 – S-a născut scriitorul Miron Radu Paraschivescu (m. 17 feb. 1971) 1920 – A încetat din viaţă Max Bruch, compozitor şi dirijor german. (n. 6 ianuarie 1838) 1939 – S-a născut solistul de muzică uşoară Dan Spătaru […]

01
/10
/12

Marchizul de Sade nu respingea nici violenţa, nici perversitatea şi ar fi apreciat fără niciun dubiu bătălia surdă care se dă în zilele noastre în jurul manuscrisului romanului său „Cele 120 de zile ale Sodomei” (Les 120 Journées de Sodome), afirmă autorul unui articol postat pe site-ul lefigaro.fr. Istoria acestui manuscris este marcată de furt, […]

01
/10
/12

Istoricul britanic marxist Eric Hobsbawm, autorul celebrului volum „The Age of Extremes: The Short Twentieth Century, 1914-1991”, a murit luni, la Londra, la vârsta de 95 de ani, a anunţat fiica lui „A murit din cauza unei pneumonii, la primele ore ale dimineţii”, a precizat Julia Hobsbawm. Născut pe 9 iunie 1917 în oraşul egiptean […]

01
/10
/12

Pianistul Richard Clayderman, supranumit „Prince of Romance”, va susţine un concert la Sala Palatului din Bucureşti, pe 21 martie 2013, potrivit unui comunicat al organizatorilor, Phoenix Entertainment. Richard Clayderman le va oferi romanticilor de toate vârstele aproximativ două ore de reverie, timp în care publicul va avea şansa să asculte şi melodii de succes internaţional, […]

01
/10
/12

Primul Festival internaţional al orchestrelor radio – „RadiRo” -, desfăşurat la Bucureşti în perioada 23 – 29 septembrie, a dovedit că această iniţiativă a fost una de succes, susţine, într-un comunicat organizatorul manifestării, Radio România. Evenimentul le-a oferit iubitorilor de cultură posibilitatea de a rămâne în contact cu vedetele „primei ligi” a muzicii clasice europene […]

01
/10
/12

Muzeul Naţional de Istorie Naturală „Grigore Antipa” a demarat luni proiectul „Muzeul Tuturor”, prin care îşi propune să faciliteze accesul persoanelor cu dizabilităţi la patrimoniul cultural al instituţiei. În deschiderea evenimentului a fost organizat un spectacol, la care au participat actori, dar şi angajaţi ai muzeului costumaţi în haine de epocă. Spectacolul, realizat special pentru […]

01
/10
/12

Cea de-a doua ediţie a evenimentului „Zilele culturii ruse” se va desfăşura în perioada 20 noiembrie -7 decembrie la Bucureşti, potrivit unui comunicat al Ambasadei Rusiei în România.   Evenimentul va începe pe 20 noiembrie cu o expoziţie de pictură cu vânzare organizată de centrul de artă rusesc „Heart of art” Moscova, în sala de […]

01
/10
/12

Scriitorul britanic de origine indiană Salman Rushdie este de părere că literatura şi-a pierdut în mare parte influenţa în Occident, iar când vine vorba de lucruri importante în locul scriitorilor se fac auzite vedetele de film, relatează luni agenţia Reuters. Rushdie /65 de ani/, care tocmai şi-a lansat o autobiografie referitoare la anii petrecuţi în […]

01
/10
/12

Casa Artelor, un spaţiu nou şi modern situat în sectorul 3, a intrat, începând de duminică, în circuitul cultural bucureştean, la eveniment fiind prezenţi numeroşi artişti. În cadrul manifestării pianistul Horia Mihail a oferit pe noul pian Steinway, achiziţionat special pentru acest edificiu, un concert extraordinar de muzică clasică. Casa Artelor a găzduit, totodată, şi […]

01
/10
/12

‘Vila Klimt’ din Viena, care i-a servit de atelier pictorului austriac Gustav Klimt din 1911 până în 1918, anul morţii sale, şi-a redeschis porţile duminică, după o renovare care s-a ridicat la 2 milioane de euro, finanţată de statul austriac, relatează afp.com. Vila, aflată în vestul Vienei, nu mai seamănă prea mult cu cea care […]

01
/10
/12

1875 – Ion Creangă a debutat în revista „Convorbiri literare” cu „Soacra cu trei nurori”. Este considerat a fi unul dintre clasicii literaturii române mai ales datorită operei sale autobiografice „Amintiri din copilărie”. (n. 1 martie 1837 – d. 31 decembrie 1889) 1855 – A apărut „Steaua Dunării”, jurnal politic, literar şi comercial sub conducerea […]

28
/09
/12

Albumul „Maşinile Regelui”, apărut la Editura Curtea Veche Publishing, aparţinând Principelui Radu al României, a fost lansat, vineri, la Muzeul Naţional de Istorie a României (MNIR). Lansarea, la care a participat Principesa Moştenitoare Margareta, a sărbătorit o pasiune de peste opt decenii a Regelui Mihai I al României – automobilul. „Maşinile regelui fac parte din […]

28
/09
/12

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române Daniel aniversează, duminică, cinci ani de la întronizare (30 septembrie 2007), evenimentul fiind marcat prin organizarea unei serii de manifestări, informează, vineri, Biroul de presă al Patriarhiei Române.   Patriarhul va oficia Sfânta Liturghie în Catedrala patriarhală, de la ora 9.30, înconjurat de ierarhii membri ai Sfântului Sinod al BOR. După […]

28
/09
/12

Artistul francez Laurent Weiss, care a lucrat şi pentru grupul Hermes, este prezent la Bucureşti pentru a realiza o grădină-instalaţie în holul Gării de Nord, care va putea fi admirată în perioada 27 septembrie – 7 octombrie. Specializat în arta tradiţională a împletiturilor din răchită, artistul francez a creat un complex de instalaţii efemere din […]