Fest(in) pe Bulevard – ediția a doua
https://www.ziarulmetropolis.ro/festin-pe-bulevard-editia-a-doua/

În perioada 11 – 18 octombrie, la Teatrul Nottara din Bucureşti se desfăşoară cea de-a II-a ediţie a Festivalului Internaţional de Teatru Fest(in) pe Bulevard.

Un articol de Liliana Matei|27 septembrie 2014

Festivalul este competitiv şi are, pentru secţiunea de concurs, o tematică apropiată de actualitatea imediată, astfel încât spectatorii să-şi poată recunoaşte, pe scenă, nevoile, speranţele, problemele. El va cuprinde două secţiuni principale, precum şi alte evenimente conexe:

Secţiunea competitivă Mici crize… (şi) electorale

Va avea sloganul: Eu pentru cine votez? A fost alesă această temă pentru că este un an electoral, iar alegerile fac parte din viaţa noastră cotidiană. Se vor juca, în mare parte, la Sala George Constantin, spectacole din România, Bulgaria şi Cehia. Astfel, vor fi prezentate următoarele producții: Panică de Mika Myllyaho, în regia lui Theodor-Cristian Popescu; Poker Face de Petr Kolečko, în regia Adelei Bițică; Fasole de Elin Rahnev, în regia lui Liupcio Gorgievski; Titanic Vals de Tudor Mușatescu, în regia lui Alexandru Dabija (Teatrul Odeon, la sediul acestuia); Brad de Crăciun la familia Ivanov de AI. I. Vvedenski, în regia lui András Urbán; Carne de Viliam Klimáček, în regia lui Jan Frič, precum şi Noul locatar de Eugène Ionesco, montarea regizorului Gábor Tompa, o producţie a teatrului gazdă, ce se joacă la Sala Horia Lovinescu şi reprezintă un important eveniment teatral. Suntem onoraţi de întâlnirea dintre echipa Teatrului Nottara şi doi creatori de mare valoare, regizorul Gábor Tompa și scenograful Helmut Stürmer.

Spectacolele Scene din viața insectelor de Karel Čapek, direcţia de scenă: Victor Ioan Frunză şi Rapsodie-n roz, după Oscar şi Tanti Roz de Eric-Emmanuel Schmitt, în regia lui Alexandru Repan, vor fi programate în afara competiţiei.

Secţiunea Bulevardul Comediei

Are drept temă comedia de bună calitate şi va cuprinde opt reprezentaţii, ale unor teatre din România şi din străinătate, printre care: Don Quijote după Miguel de Cervantes, regia: Mihai Mănuţiu (Teatrul Naţional Târgu-Mureş), Hai iu iu NU hi you you (spectacol muzical dedicat Mariei Tănase), regia: Radu Afrim (o producție UNITER); Tartuffe sau Impostorul, după J.B.P. Molière, versiunea scenică și direcția de scenă: Victor Ioan Frunză (Teatrul Metropolis); Miss Daisy și șoferul ei de Alfred Fox Uhry, regia: Claudiu Goga (Teatrul Evreiesc de Stat, București); Play Shakespeare, după operele lui William Shakespeare, adaptarea şi regia: Cristian Pepino (Teatrul Ţăndărică); precum şi VICTOR‘ia (opus 1), un spectacol de teatru muzical francez (Compania Petits Bâtons Production), regia: Hélène van der Stichel.

Şi anul acesta, Teatrul Nottara a realizat un spectacol special pentru festival şi anume Poker Face, după textul unui dramaturg ceh contemporan, Petr Kolečko. Piesa aduce în prim-plan un eveniment important din istoria recentă, Revoluţia de catifea, moment care a provocat crize şi a schimbat destine. Autorul a fost prezent la premiera pentru presă a producţiei, care a avut loc în data de 12 iunie 2014.

02
/11
/17

ROMÂNI CELEBRI ÎN STRĂINĂTATE Fiecare profesie își are reprezentanți memorabili. În cazul diplomației românești, pentru secolul al XX-lea, fără discuție, numele lui Nicolae Titulescu (1882-1941) constituie aproape definiția ei.

02
/11
/17

Aflat în provincia Jiangxi din China, orașul Fuzhou a fost gazda primei ediții Tang Xianzu International Theatre Festival, la care Teatrul Național „Radu Stanca” a fost invitat de onoare, cu spectacolul „Electra”, în regia lui Mihai Măniuțiu, unica prezență românească din cadrul evenimentului.

02
/11
/17

Casa de Producție TVR îi invită pe iubitorii teatrului să urmărească (duminică, 5 noiembrie, de la ora 20.00, la TVR 3) o montare de excepție – Cadavrul viu, de Lev Tolstoi, în regia lui Cornel Popa. În distribuţie: Amza Pellea, Gina Patrichi, Mariana Mihuţ, Valentin Plătăreanu, Clody Bertola, Fory Etterle, Migri Avram Nicolau, Tamara Creţulescu, Constantin Rauţchi, Florin Scărlătescu, Dinu Ianculescu, Ion Henter, Virgil Ogăşanu.

02
/11
/17

Asociația Culturală Arkadia, având ca partener strategic POINT București, are deosebita plăcere de a vă invita la premiera și primele reprezentații ale spectacolului „Bull” de Mike Bartlett, în zilele de 7, 8, 9și 15noiembrie 2017, ora 20:00, la POINT (Str. Gen. Eremia Grigorescu, nr.10). Spectacolele sunt cu intrare liberă pe bază de rezervareși vor fi urmate de discuții cu publicul.

02
/11
/17

Prima ediție a Festivalului Dramaturgiei Românești Contemporane reunește 16 de spectacole de teatru, din 12 teatre din București, din țară și Republica Moldova: Teatrul Național București, Teatrul de Comedie, Teatrul Odeon, Teatrul Nottara, Teatrul Național Radu Stanca (Sibiu), Teatrul Național Marin Sorescu (Craiova), Teatrul Mihai Eminescu (Botoșani), Teatrul George Ciprian (Buzău), Teatrul Național Satiricus (Chișinău), Teatrul Coquette, Godot Cafe Teatru și Teatrul Dramaturgilor Români, cel mai nou teatru bucureștean.

02
/11
/17

Primele două lungmetraje ale lui Katell Quillévéré, „O otravă puternică” și „Suzanne”, au ajutat-o să pună bazele carierei sale de regizor de film ce trateaza orice subiect cu delicatețe și dăruire. Acest al treilea lungmetraj, „Reparându-i pe cei vii”, se bazează pe povestea romanului cu același nume al lui Maylis de Kerangal, și este adaptat de Quillévéré alături de scenaristul veteran Giles Taurand.

01
/11
/17

Duminică, 29 octombrie, la Cinema Elvire Popesco, a avut loc proiecția filmului „Polina”, în cadrul Festivalului Național de Teatru. Co-regizat de Angelin Preljocaj și de Valérie Müller, filmul spune povestea unei fete care își trăiește viața prin dans.

01
/11
/17

Un spectacol puternic, regizat de Catinca Drăgănescu în care se râde şi se plânge. Un text foarte bun şi trei actriţe de excepţie: Mihaela Teleoacă, Silvana Negruţiu şi Valentina Zaharia. Mergeţi la teatru!

01
/11
/17

Producţia celui de-al şaselea sezon al „House of Cards”, care va fi şi ultimul al acestui serial, a fost suspendată până la „noi ordine”, după ce, în urmă cu trei zile, Kevin Spacey, care joacă rolul principal, a fost acuzat de actorul Anthony Rapp că l-a hărţuit sexual în urmă cu 30 de ani.

01
/11
/17

O ediție foarte rară din "Swann", primul volum al romanului ''În căutarea timpului pierdut'', a fost vândut luni la casa de licitație Sotheby's cu peste o jumătate de milion de euro. O comoară pentru bibliofili, volumul este unul dintre cele cinci exemplare ale lui "Swann" imprimate pe hârtie japoneză sau "washi" de către Marcel Proust (1871-1922).