Festivalul Ceaiului și al Cafelei schimbă aroma Bucureștiului
https://www.ziarulmetropolis.ro/festivalul-ceaiului-si-al-cafelei-schimba-aroma-bucurestiului/

Festivalul Ceaiului şi al Cafelei (Tea&Coffee Festival) se va desfăşura în Bucureşti, în săptămâna 24-30 octombrie şi va găzdui şapte evenimente în şapte cafenele, ceainării şi cluburi bucureştene şi o expoziţie de ceai, cafea, accesorii şi aparatură de specialitate.

Un articol de Liliana Matei|23 octombrie 2016

Evenimentul, aflat la cea de-a VIII-a ediție, cuprinde deja consacratele seri tematice inspirate de țări cu tradiție în cultura ceaiului și a cafelei și o expoziție dedicată atât amatorilor, cât și profesioniștilor din domeniu, care va avea loc în perioada 29-30 octombrie, între orele 10:00-20:00,  la Hanul Gabroveni.

Printre manifestările din perioada 24-30 octombrie se numără: concerte, spectacole de teatru, demonstrații culinare, expoziții, proiecții de film, workshopuri, precum și degustări de ceai, cafea și băuturi tradiționale. Biletele pentru serile tematice se pot achiziționa de pe www.bilete.ro.

Intrarea la expoziția de ceai și cafea de la Hanul Gabroveni este liberă!

În cadrul festivalului este programată și o Seară Armenească cu tur pietonal ghidat, degustare de cafea și coniac, demonstrație culinară și proiecție de film.

Șirul serilor tematice se deschide cu această Seară Armenească, o premieră a acestei ediții, programatp pentru luni, 24 octombrie, la Lente Cafe Arcului (Strada Arcului nr. 8). Programul începe în fața magazinului „Delicatese Florescu”, la orele 17:30, unde vizitatorii vor fi întâmpinați cu o cafea tradițională armenească, pregătită la nisip și coniac Ararat. Se va porni apoi, într-un tur ghidat pietonal organizat de Asociația Cultour pe străzile cartierului armenesc, invitații putând descoperi istoria Casei Melik și a Bisericii Armenești. Finalul turului va fi la Lente Cafe, unde Uniunea Armenilor din România va prezenta o expoziție de fotografie și un atelier de caligrafie, iar Paul Agopian va face o demonstrație culinară. Pentru ca atmosfera să fie și mai autentică, în zona de Photo Corner se pot proba costume și accesorii tradiționale armenești, fotografiate pe magnet de Doityourselfie, iar seara se va încheia cu o proiecție de film armenesc și o discuție liberă cu regizorul Florin Kervorkian.

Seara Braziliană va avea loc pe 25 octombrie, începând cu orele 19:00, la Expirat (strada Constantin Istrati, nr.1) și propune o petrecere de la care nu vor lipsi muzică bună asigurată de DJ Set VRT și degustările de băuturi tradiționale braziliene realizate cu Pitu (cachaca sau rachiu, bautura naționala a Braziliei). În cadrul acestei seri publicul se va bucura de un show inedit de Capoeira cu Alemar România, Photo Corner și de un colț de designer,  unde vor expune accesorii inspirate din cultura braziliană CHC handmade, Copper Flux și Crafted M.

Seara Africană este programată miercuri, 26 octombrie. Evenimentul va avea loc La Tucano Caffe El Salvador (Str. Lipscani, nr. 79), începând cu orele 19:00. Cei interesați  vor putea gusta câte puțin din tradiționalul colorat specific acestui continent. Inashan va face împletituri afro, iar la workshop-ul susținut de AiSo Bijoux cei mai talentați vor putea să-și realizeze propriile bijuterii tribale. Atmosfera de petrecere este asigurată de  concertul celor de la Ikhaya Band și, bineînțeles, de băutura tradițională a Africii de Sud – Amarula, băutură care în combinație cu cafeaua de origini Tucano creează cocktailuri senzaționale. Nici de la această seară nu lipsesc Photo Corner-ul unde vă puteți imortaliza atmosfera pe un magnet de luat acasă și colțul designerilor.

La Seara Rusească de pe 27 octombrie cei interesați vor descoperi teatru, împletituri rusești și obiecte de designer. Evenimentul va avea loc la Unteatru pe strada Sfinții Apostoli, nr. 44. Așadar, cei interesați vor putea vedea adaptarea pe scenă a cărții Moscova-Petușki, vor putea aprecia delicatețea bijuteriilor rusești și a vestimentației bogate în detalii aduse de La Bernadette, Molcush și Thezora Art Bijoux la colțul designerilor și își vor putea face fotografii la photo-corner-ul special amenajat. Totodată, fetele își vor putea împleti părul în cosițe rusești și își pot afla viitorul într-o ceașcă de ceai.

Seara Turcească se va desfășura în data de 28 octombrie la Clubul Țăranului (strada Monetăriei, nr. 3) și va fi una plină de arome tradiționale alături de Balkan Taksim. Pe ritmuri de rock anatolian, publicul este invitat să ia parte la un atelier inedit de ebru (pictură pe apă) susținut de Centrul Cultural Yunus Emre, să admire accesoriile de sultană de la Colțul Designerilor și să le și pozeze la Photo Corner  și să-și afle viitorul în ceașca de cafea, bineînțeles, după ce a servit cea mai bună cafea la ibric realizată de gazdelele de la Clubul Țăranului.

Seara Mexicană este una a premierelor și se va desfășura la Cafe Verona (strada Pictor Arthur Verona, nr. 13-15) în data de 29 octombrie, începând cu orele 19:00, propunând o atmosferă de Halloween mexican (Ziua Morților) cu make-up specific, împletituri stil Frida Kahlo și muzică live mexicană cu trupa Habanegra. Pentru ca petrecerea să fie și mai autentică, pe lângă cafeaua mexicană pregătită de gazde, publicul se va putea bucura de multe cocktailuri și băuturi pe bază de Sierra Tequila, concursuri cu premii și un Photo Corner amenajat tematic de Doityourselfie, cu accesorii de inspirație sud-americană de la In a State. CHC handmade și Marmotescu.

Seara Indoneziană de pe 30 octombrie, se va desfășura la ceainăria La un Ceai (strada Luigi Cazzavillan, nr. 25) unde veți putea călători prin expoziții, ateliere și film în arhipelagul indonezian. Vizitatorii se vor putea delecta cu cafeaua specific indoneziană, pot pleca acasă cu o amintire de la workshop-ul cu mărgele de Bali, susținut de AiSo Bijoux, de la Colțul Designerilor sau cu o poză pe magnet de la Photo Corner.

În ultimele două zile Tea&Coffee Festival (29 și 30 octombrie), la Hanul Gabroveni (Strada Lipscani, nr. 86-88),  între orele 10:00-20:00, va  avea loc expoziția de ceai, cafea și accesorii.

Tea & Coffee Festival și expoziția se adresează atât amatorilor de ceai şi cafea, cât şi profesioniştilor care activează, în calitate fie de producători, fie de importatori.

La expoziție, vizitatorii vor putea degusta cele mai noi cafele de specialitate și cele mai bune ceaiuri, vor întâni specialiștii barista care le vor putea explica diferențele dintre cafeaua de specialitate și cafeaua de masă sau le vor putea desena în spuma de lapte și se vor putea delecta cu cele mai gustoase delicatese. Accesoriile pentru prepararea și servirea ceaiului și a cafelei nu vor lipsi nici anul acesta.

13
/11
/12

O amplă expoziţie de fotografie a Angelikăi Platen, intitulată “Please, no photos – Patru decenii de portrete ale artiştilor”, se va deschide, miercuri, la Muzeul Naţional de Artă Contemporană (MNAC), informează, luni, Ambasada Germaniei la Bucureşti.   Organizată de Ambasada Germaniei la Bucureşti, în cooperare cu MNAC, expoziţia reuneşte 150 de portrete, realizate de cunoscuta […]

13
/11
/12

Institutul Cultural Român (ICR) a decis, în şedinţa Comitetul Director de luni, desemnarea în funcţia de director al Institutului Cultural Român “Mihai Eminescu” de la Chişinău a lui Valeriu Matei, informează, Serviciul Presă al ICR. Potrivit unui comunicat transmis AGERPRES, acesta îl înlocuieşte pe Petre Guran, rechemat în centrala ICR. În funcţia de director adjunct […]

13
/11
/12

Trei membri ai Sindicatului Liber România Film, printre care şi preşedintele acestuia, Maria Bikfalvi, au intrat luni în greva foamei, în semn de protest faţă de ordinul dat de ministrul Culturii, Puiu Haşotti, prin care a fost schimbat consiliul de administraţie al RADEF. Cei trei membri ai Sindicatului Romania Film care au intrat în greva […]

13
/11
/12

Cetatea dacică Sarmizegetusa Regia, Biserica Stavropoleos, centrul istoric al oraşului Sighişoara şi ansamblul lui Brâncuşi din Târgu-Jiu pot fi vizitate acum şi virtual, pe site-ul http://360.inp.org.ro, lansat recent de Institutul Naţional al Patrimoniului.   Site-ul http://360.inp.org.ro face parte din proiectul “360 O incursiune virtuală în patrimoniul cultural naţional”, lansat la sfârşitul săptămânii trecute de Institutul Naţional al […]

12
/11
/12

Programul este :   15 noiembrie – 21 noiembrie 2012, Sala Foaier SoNoRo „Love Unlimited” Expoziţie de fotografie, proiecţii video şi repetiţii deschise elevilor şi studenţilor 31 octombrie – 30 noiembrie 2012, Sala Irina Nicolau Muzeul Copilăriei Relația cu lumea mare A cincea expoziţie, a cincea sală Până pe 2 decembrie 2012, Sala Oaspeți Picu Pătruț. […]

12
/11
/12

Cel mai nou proiect al lui Gabriel Achim, “Crud şi gătit”, a câştigat premiul Script 2 Film Workshops, oferit de Mediterranean Film Institute (MFI) la Agora – Crossroads Co-Production Forum din cadrul Festivalului Internaţional de Film de la Salonic (2-11 noiembrie). Premiul MFI Script 2 Film Workshops constă într-un program de training avansat, susţinut de importanţi profesori […]

12
/11
/12

Filmul “După dealuri”, de Cristian Mungiu, a primit premiul publicului, acordat în cadrul secţiunii Balkan Survey de la Festivalul Internaţional de la Salonic (2 – 11 noiembrie), potrivit site-ului evenimentului. The Fischer Audience Award pentru un film din cadrul secţiunii Balkan Survey a fost acordat peliculei “După dealuri”. Distincţia a fost ridicată, în numele regizorului, […]

12
/11
/12

British Council lanseaza cea de a treia editie a proiectului “British Documentary”, incepand cu data de 15 octombrie 2012. Seria de filme documentare prezentata in aceasta editie include noua proiectii saptamanale ce vor avea loc in perioada 15 octombrie – 17 decembrie, in zilele de luni, incepand cu ora 19.00, la Muzeul National al Taranului […]

12
/11
/12

La teatrul Metropolis veṭi putea vedea joi, începând cu ora 19 :00, o piesã dupã Tailleur pour dames de Georges Feydeau, în regia lui Emanuel Parvu; Doctori, Femei şi alte întâmplãri. Spectacolul este unul de mare success care face apel la o atmosferã a qui-pro-quo-uri clasice specifice dramaturgiei franceze. Din distribuṭie fac parte Adrian Titieni/Dan Astilean, […]

12
/11
/12

Elie Wiesel, supravieţuitor al Holocaustului şi laureat al premiului Nobel pentru pace, a declarat că lucrează la o carte pentru care colaborează cu preşedintele SUA, Barack Obama. Elie Wiesel, în vârstă de 84 de ani, a declarat pentru site-ul de ştiri israelian Haaretz că volumul pentru care colaborează cu Barack Obama va fi “cartea a […]

12
/11
/12

    Programul teatrelor bucureştene în perioada 12 – 18 noiembrie Teatrul Naţional Bucureşti: Palatul Copiilor joi, 15 noiembrie, ora 19.00 – “Egoistul” de Jean Anouilh, regia Radu Beligan. Sala Mare: duminică, 18 noiembrie, ora 20.00 – “Molto, gran’ impressione”, de Romulus Vulpescu, regia Dan Tudor.   Teatrul Odeon Sala Studio luni, 12 noiembrie, ora […]

12
/11
/12

Sâmbãtã, 17 noiembrie, la Braşov a avut loc Seara de Balet , eveniment din cadrul Festivalul Internaṭional de Operã, operetã şi Balet. Festivalul se aflã la cea de-a X-a ediṭie şi cuprinde numeroase evenimente pentru iubitorii de gen. Seara de Balet a cuprins momente coregrafice de la baletul clasic la cel contemporan.

12
/11
/12

Actorul Ion Dichiseanu regretă enorm decesul lui Iurie Darie, despre care spune că era “un om minunat”.  “Regret enorm. Am pierdut un mare actor şi un mare om. Eram student când l-am văzut prima oară în film, “Alo? Aţi greşit numărul!” (…) Cu admiraţie mă uitam la el, un băiat frumos, înalt, siluetă superbă, talentat, […]

12
/11
/12

Juriul celei de-a XX-a ediţii a Festivalului Internaţional de Film de Scurt-metraj Alter-Native, de la Târgu Mureş, a decis, în urma vizionării celor 59 de filme înscrise în concurs, din 27 de ţări, acordarea premiului festivalului coproducţiei ruso-ucrainene ‘Detalii nesemnificative ale unei întâmplări accidentale’, de Mikhail Mestetskiy.  Premiul Festivalului Internaţional de Film de Scurt-metraj Alter-Native […]

12
/11
/12

Actorul Iurie Darie a fost înmormântat cu onoruri militare, duminică, în jurul orei 16.00, la cimitirul Sfânta Vineri din Capitală, în prezenţa familiei, dar şi a câtorva zeci de apropiaţi, printre care numeroşi colegi actori şi regizori, precum Sergiu Nicolaescu, Florin Piersic, Sebastian Papaiani.   Actorul Iurie Darie a murit vineri noapte, la vârsta de […]

12
/11
/12

Google sărbătoreşte, luni, 172 de ani de la naşterea sculptorului francez Auguste Rodin, printr-un logo care prezintă cea mai faimoasă sculptură a artistului – “Gânditorul”.   Noul logo al Google, realizat în albastru şi negru, prezintă una dintre sculpturile din seria “Gânditorul”, realizată de maestrul francez Auguste Rodin. În noul logo, “Gânditorul” lui Rodin înlocuieşte […]

10
/11
/12

Expoziţia-omagiu “In memoriam Marcel Guguianu (1922-2012)” s-a deschis, vineri seară, la galeria “Art Yourself”. Deschisă publicului timp de o lună, expoziţia reuneşte 103 de lucrări ale artistului – sculptură în marmură şi bronz, precum şi desene – opere care fac parte din colecţia de atelier şi colecţii particulare ale iubitorilor operei lui Marcel Guguianu. Parţial cu […]