Festivalul de Teatru Radiofonic „Grand Prix Nova“ va avea loc între 30 septembrie – 5 octombrie, la Bucureşti
https://www.ziarulmetropolis.ro/festivalul-de-teatru-radiofonic-grand-prix-nova-va-avea-loc-intre-30-septembrie-5-octombrie-la-bucuresti/

Prima ediţie a Festivalului Internaţional Grand Prix Nova, organizat de Societatea Română de Radiodifuziune, se va desfăşura la Bucureşti în perioada 30 septembrie – 5 octombrie.

Un articol de Andrada Văsii|6 august 2013

Prima ediţie a Festivalului Internaţional Grand Prix Nova, organizat de Societatea Română de Radiodifuziune, se va desfăşura la Bucureşti în perioada 30 septembrie – 5 octombrie.

Dintre cele peste 100 de spectacole radiofonice înscrise în festival, au fost alese 56 de titluri care au întrunit criteriile de înaltă calitate tehnică şi inovaţie propuse de acest eveniment.

Astfel, în concurs vor intra, cu producţiile lor, 27 de companii, din 22 de ţări: Argentina, Austria, Belgia, Bosnia-Herţegovina, Bulgaria, Cehia, Croaţia, Elveţia, Finlanda, Franţa, Germania, Iran, Irlanda, Marea Britanie, România, Rusia, Serbia, Slovenia, Suedia, Ucraina şi Vietnam.

Juriul este format din personalităţi culturale şi mari profesionişti radio: Nils Heyerdal, redactor-şef de peste douăzeci de ani al Departamentului Teatru al NRK (Radio Norvegia), în prezent preşedinte al Academiei pentru Limbă şi Literatură a Norvegiei; Alison Hindell, redactor-şef al Departamentului Teatru (BBC), şi Ljubo Pauzin, directorul Festivalului Internaţional de Teatru Radiofonic şi Documentar de la Hvar, Croaţia, notează Mediafax.

Citiți și: REPORTAJ Teatrul cu ochii închiși

Acestora li se alătură, din partea României, regizorul de teatru Alexandru Darie, director al Teatrului Bulandra din Bucureşti, şi Ilinca Stihi, regizor al redacţiei Teatru din cadrul Societăţii Române de Radiodifuziune, distinsă cu numeroase premii internaţionale.

Festivalul „Grand Prix Nova” are sloganul „Voicing The Future” şi îşi propune să aducă la Bucureşti cele mai revoluţionare producţii radiofonice din întreaga lume.

Info:

Audiţiile şi dezbaterile cu juriul şi reprezentanţii programelor înscrise în concurs se vor desfăşura în sălile de conferinţă ale Hotelului Continental.

Foto credit: Petrică Tănase

09
/01
/24

Opera Națională București, instituție publică de importanță națională aflată sub egida Ministerului Culturii, celebrează Ziua Culturii Naționale, în data de 15 ianuarie, ora 18:00, cu premiera spectacolului Oedipe de George Enescu, în regia lui Stefano Poda și sub bagheta dirijorală a lui Tiberiu Soare. Totodată, evenimentul va fi dedicat și împlinirii a 70 de ani de la inaugurarea celei mai importante scene lirice din România.

09
/01
/24

ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului București celebrează Ziua Culturii Naționale printr-un concert extraordinar inspirat din folclorul românesc, susținut de Corina Sîrghi, ce va avea loc luni, 15 ianuarie 2024, începând cu ora 19.00, la Sala Mare, ARCUB.

05
/01
/24

Rebel Moon este un adevărat eveniment în universul producțiilor SF și de fantezie și rodul unor eforturi de decenii. În plus, lungmetrajul poartă semnătura lui Zack Snyder, cineastul din spatele filmelor 300 - Eroii de la Termopile, Man of Steel: Eroul și Armata celor morți.