Festivalul Enescu 2019: Marion Cotillard e Ioana d’Arc, într-un spectacol dincolo de clasificări
https://www.ziarulmetropolis.ro/festivalul-enescu-2019-marion-cotillard-e-ioana-darc-intr-un-spectacol-dincolo-de-clasificari/

Printre copleşitor de multele propuneri de top ale acestei a 24-a ediţii a Festivalului George Enescu se numără una ce îmbină muzica şi actoria, şi o aduce la Bucureşti pe Marion Cotillard, celebra actriţă câştigătoare de Oscar şi numeroase alte premii.

Un articol de Cristina Enescu Aky|18 septembrie 2019

Prezentat pe 19 septembrie la Ateneul Român, oratoriul dramatic „Jeanne D’Arc au bûcher” (Ioana D’Arc pe rug) de A. Honegger are în distribuție mai mulți soliști dar și actori, alături de Orchestra Națională din Lille condusă de dirijorul Alexandre Bloch.

„Ioana D’Arc pe rug” este o lucrare impresionantă prin complexitate dar și prin împletirea diferitor stiluri muzicale (pasaje de operă, muzică corală, simfonică) cu o distribuție cu artiști lirici, actori, cor, cor de copii (aici, cel al Radiodifuziunii Române) și cu orchestră. Compusă în 1935 pe versuri ale celebrului poet francez Paul Claudel, lucrarea prezintă ultimele momente ale vieții Ioanei D’Arc înaintea sacrificării ei pe rug, cu fragmente  retrospective din timpul procesului și din tinerețea ei. Interesantă este și prezența unor pasaje consistente pentru instrumentul numit „ondes Martenot”, creat în 1928 de inventatorul francez Maurice Martenot, care produce sunete asemănătoare cu cele ale unui alt celebru instrument inedit, theremin-ul.

La conferința de presă organizată astăzi, cu o zi înaintea spectacolului „Jeanne D’Arc au bûcher”, dirijorul Alexandre Bloch și actrița Marion Cotillard au vorbit despre provocările de a lucra împreună la acest spectacol, actori și muzicieni laolaltă, dar și despre ce face atât de special și apreciată compoziția lui  Honegger și în mod special această producție cu Orchestra Națională din Lille, al cărei director muzical este Alexandre Bloch din 2016.

Iată câteva idei împărtășite de cei doi artiști despre spectacolul de mâine, 19 septembrie, de la Ateneul Român:

Marion Cotillard:

„Mi-am dorit să dau acestui rol forță dar și emoție și simplitate. Prima dată am jucat acest rol în 2005. Inițial, rolul fusese oferit mamei mele (actrița, regizoarea și profesoara Niseema Theillaud), care însă nu era disponibilă, și atunci mi-a fost propus mie. (…) Eu folosesc mult muzica în munca mea ca actriță, mă ajută să intru în stările necesare rolurilor, deci am rezonat puternic cu ideea de a putea juca pe muzică, așa că am acceptat cu bucurie. Am făcut parte din mai multe producții ale acestui spectacol, cu orchestre și dirijori foarte interesanți, și m-a frapat faptul că aceeași lucrare poate fi atât de diferită în puneri în scenă diferite.”

„Corul poartă foarte bine emoțiile Ioanei D’Arc. La început nu reușeam prea bine să mă plasez cum trebuie în cadrul muzicii, dar cu timpul am ajuns să înțeleg și să apreciez subtilitatea textului și a muzicii.”

 „Desigur că munca cinematografică și cea pe o scenă de muzică au dinamici diferite. La prima repetiție a acestui oratoriu sub bagheta lui Alexandre Bloch, pentru prima dată am stat cu fața la orchestră. De obicei, la repetiții stăteam în poziția din spectacol, adică cu fața spre public. De această dată, experiența de a privi orchestra m-a făcut să disting instrumentele și să înțeleg muzica mai bine.”

Alexandre Bloch:

Este o lucrare excepțională, extrem de poetică, iar Honegger a reușit să compună o muzică perfect adaptată acestor versuri și sentimentului dramatic din ele. Unul din momentele mele preferate este cel al procesului Ioanei D’Arc, când cei care o judecă sunt prezentați ca niște animale personificate, ceea ce aduce o notă sarcastică în poveste. Iar înaintea finalului am impresia că muzica își ia zborul spre sfere înalte, poate odată cu cenușa rugului. Ultimele 15 măsuri sunt una dintre cele mai frumoase muzici scrise pe pământ.”

E o plăcere să fac acest proiect împreună cu Marion Cotillard. Nu e ușor să faci muzică în colaborare  cu actori, dar Marion are un simț muzical extraordinar și mă pot conecta cu ea la fel ca cu cântăreții.”

Mai multe informații despre acest spectacol găsiți aici

Programul complet al evenimentelor din cadrul Festivalului Internațional George Enescu 2019 îl puteți consulta pe  www.festivalenescu.ro

29
/12
/20

Pe 31 decembrie, ora 19.30 a României, la Centrul de Artă și Cultură din Lugano, Elveția, maestrul Ion Marin va dirija Concertul Extraordinar de Anul Nou al Orchestrei Elveției Italiene - OSI. Evenimentul o va avea ca solistă pe marea pianistă Martha Argerich, iar programul va cuprinde Concertul nr. 2 pentru pian și orchestră de Ludwig van Beethoven și Simfonia nr. 5 de Franz Schubert.

28
/12
/20

OAMENII MUZICII Antipaticul 2020, anul pandemiei, a fost și cel al unei aniversări splendide: 250 de ani de la nașterea celui care, alături de Mozart și Bach, rămâne unul dintre cele mai frumoase și copleșitoare evenimente din istoria muzici, unul extrem de relevant și astăzi: Ludwig van Beethoven.

28
/12
/20

Pe 23 decembrie, Corul Național de Cameră „Madrigal-Marin Constantin” a primit DISCUL DE AUR din partea Casei de producție Roton Music pentru noua serie de albume dedicate sărbătorilor, lansată pe 16 noiembrie 2020. Distincția a fost acordată pentru performanțe remarcabile în vânzări.

17
/12
/20

În anul aniversar Beethoven – 250 de ani de la naștere, Editura Casa Radio îl celebrează pe emblematicul compozitor german prin editarea albumului „Beethoven – Simfonia a V-a, Simfonia a VII-a”.

12
/12
/20

Proiectul PerformArt – trasee către performanța muzicală a fost finalizat în decembrie în urma a 8 luni de activităţi susţinute de-a lungul atipicului an 2020, vizând traseele educațional-artistice, sau, mai exact, performanța, perfecționarea și direcționarea în carieră pentru tinerii muzicieni.