Festivalul Filmului European sau cum să înțelegem Europa de azi
https://www.ziarulmetropolis.ro/festivalul-filmului-european-sau-cum-sa-intelegem-europa-de-azi/

Festivalul Filmului European se desfăşoară între 11 şi 30 iunie la Bucureşti, Râmnicu Vâlcea, Tîrgu-Mureş, Sibiu şi, în premieră, la Chişinău.

Un articol de Liliana Matei|6 Iunie 2019

Cu peste 55 de filme din 23 de țări, în complicatul context actual european, Festivalul oferă o platformă de înțelegere a societății contemporane și care ne poate da răspunsuri la întrebarea „Încotro merge, de fapt, Europa?ˮ. Dar, ca să ne cunoaștem prezentul, trebuie să investigăm și trecutul, așa că noua ediție a FFE are atât filme și documentare recente, cât și o importantă selecție de filme clasice.

Festivalul oferă publicului acces la o dezbatere multiculturală și propune o panoramare subiectivă, filtrată artistic, a temelor dominante pentru societatea contemporană. Este vorba despre subiectele care dau „pulsul Europei”, favorizând conversația pe teme fierbinți, precum granițele fizice și imateriale, construcția identitară și asimilarea diferențelor culturale, democrația și libertatea de exprimare, planul social versus cel intim, angajarea și izolarea. Filmul european este nu doar act de creație, ci și o oglindă a neliniștilor și emoțiilor care străbat Europa, oferind dincolo de stări și idei, și un context pentru a ne construi propria imagine a continentului sau pentru a ne facilita o analiză a societății.

Ediția din București are loc între 11 și 23 iunie, în următoarele săli: Cinema Elvire Popesco, Cinema Muzeul Țăranului, Cinema PRO, Cinemateca Eforie, Centrul Ceh, Goethe Institut // Pavilion 32, Institutul Balassi, Institutul Cervantes și Spațiul Public European. O parte dintre proiecții vor fi însoțite de întâlniri cu cineaști și actori, concerte, dezbateri, lansări de carte și alte evenimente speciale. În țară și dincolo de graniță, 23.FFE se desfășoară la Chișinău (Cinematograful Odeon, 21-23.06), Râmnicu Vâlcea (Cinema Geo Saizescu, 21-23.06), Tîrgu-Mureș (Cinematograful Arta, 21-23.06) și Sibiu (Centrul Cultural Ion Besoiu, 28-30.06).

“Mi-e greu să sintetizez bogăția selecției din acest an, însă sper că spectatorii vor frecventa și site-ul nostru pentru detalii mai suculente. Nu e tocmai o ediție estivală, ci una consistentă, substanțială, o veritabilă panoramă a Europei de ieri și de azi. Da, am inclus și o selecție spumoasă de comedii recente, dar și câteva dintre cele mai controversate pelicule ale anului, pe teme grele cum ar fi abuzurile din biserica catolică, dragostea și obsesia în lumea virtuală, lupta pentru mediu sau pentru creația artistică, exploatarea celor vulnerabili, migrația sau cruzimea jocurilor politice. Impresionantă e și diversitatea genurilor: avem thrillere, biografii, tragicomedii, documentare biografice, politice și despre modă, pelicule pentru copii, SF sau fantastice. În secțiunea Sinergii, filmul devine teatru. La 30 de ani de la căderea zidului Berlinului, am pus la cale cea mai complexă retrospectivă a filmelor amplasate în Germania de Est – Dincolo de Zid. Secțiunea Tribut e dedicată marelui maestru italian Bernardo Bertolucci, cu patru filme, dintre care trei proaspăt restaurate, în premieră pe marele ecran. Inedit va fi și maratonul de 24 de ore cu seria de documentare 24H Europe, unde 60 de tineri din 26 de țări europene vorbesc despre speranțele, fricile, visele și ambițiile lor” a declarat Anca Grădinariu, directorul artistic al 23.FFE.

Accesul la proiecțiile programate în sălile centrelor și institutelor culturale partenere din București este gratuit. Biletele pentru filmele proiectate la cinematografe pot fi achiziționate de la casele de bilete ale acestora, sau online, de pe platformele Eventbook (pentru filmele care rulează la Cinema Elvire Popesco și Cinema Muzeul Țăranului), Eventim (pentru filmele de la Cinema PRO) și Kompostor (pentru filmele de la Cinemateca Eforie).

Festivalul va debuta la București, pe 11 iunie, cu alegoria italiană Lazzaro felice / Fericit ca Lazăr (Italia, 2018, regia: Alice Rohrwacher), film selecționat anul trecut în competiție la Festivalul de film de la Cannes, unde a fost distins cu Premiul pentru cel mai bun scenariu.

Festivalul Filmului European este organizat de Institutul Cultural Român, cu sprijinul Reprezentanței Comisiei Europene, al Biroului de Informare al Parlamentului European și al Uniunii Cineaștilor din Romania, sub egida EUNIC România, în parteneriat cu ambasadele, centrele și institutele culturale ale ţărilor europene.

Programul FFE în București: 11 – 23 iunie

Marți 11 iunie – Gala de deschidere a FFE

TNB I.L.Caragiale – Sala Mare – Gala de deschidere

19:30 Lazzaro Felice / Fericit ca Lazăr / Happy as Lazzaro – r: Alice Rohrwacher / Italia / 2018 / 120’ (foto sus)

Miercuri 12 iunie

Teatrul Unteatru

19:00 Persona (după un film de Ingmar Bergman) – regia: Peter Kerek / 2019 / 75’ (spectacol de teatru)

Joi 13 iunie

Apollo 111 // Palatul Universul**

18:00 24 Hour Europe (6:00 – 7:00) The Next Generation – r: Britt Beyer, Vassili Silovic / Germania-Franța / 2019 / 24h (doc)

20:00 Opening PARTY

Vineri 14 iunie

Cinema PRO

18:00 Baloane de curcubeu* / Rainbow Bubbles – r: Iosif Demian / România / 1982 / 132’ (lansare de carte, Q&A)

20:30 PARKING* – r: Tudor Giurgiu / România / 2019 / 110’ (Q&A)

Institutul Balassi**

21:00 Timebox – r: Nora Agapi / România / 2018 / 69’ (doc)

Institutul Cervantes**

19:00 Donbass – r: Sergey Loznitsa / Germania / 2018 / 122’

Sâmbătă 15 iunie

Cinema PRO

13:30 Novecento / 1900 – r: Bernardo Bertolucci / Italia / 1976 / 314’

18:30 Katrina’s Dream / Visul Katrinei* – r: Mirko Bischofberger, Dario Bischofberger / Italia / 2018 / 85’ (Q&A)

20:30 Notti magiche / Nopți magice / Magical Nights – r: Paolo Virzi / Italia / 2018 / 125’

Institutul Balassi**

21:00 Druga strana svega / Cealaltă parte a tuturor lucrurilor / The Other Side of Everything – r: Mila Turajlić / Serbia / 2017 / 100’ (doc)

Institutul Cervantes**

19:00 Bezkrainata gradina / Grădina infinită / The Infinite Garden – r: Galin Stoev / Bulgaria / 2017 / 90’

Duminică 16 iunie

Cinema PRO

16:30 Supa Modo – r: Likarion Wainaina / Germania / 2018 / 74’

18:00 Romanian Short Waves / Cannes 2019* (Q&A)

20:00 El Reino / Jocuri de putere / The Realm – r: Rodrigo Sorogoyen / Spania / 2018 / 122’

Institutul Balassi**

21:00 Styx – r: Wolfgang Fischer / Germania / 2018 / 94’

Luni 17 iunie

Apollo111 // Palatul Universul

20:00 Psycho (după o idee de Robert Bloch) – regia: Iris Spiridon / 2019 / 90’ (spectacol de teatru)

Institutul Balassi**

21:30 Proiecția filmului mut Vântul / The Wind – r: Victor Sjöström / S.U.A. / 1928 / 95’, acompaniat sonor de FOLEY’ALA. (In Memoriam Tudor Caranfil)

Marți 18 iunie

Cinema Elvire Popesco

18:30 PARKING – r: Tudor Giurgiu / România / 2019 / 110’

20:30 Zerschlag mein Herz / Îmi rupi inima / Crush my Heart – r: Alexandra Makarová / Austria / 2018 / 99’

Cinema Muzeul Țăranului

18:30 Stebuklas / Miracolul / Miracle – r: Egle Vertelyte / Lituania / 2017 / 91’

20:30 Non ci resta che il crimine / Mai avem nevoie și de crime / All you need is Crime – r: Massimiliano Bruno / Italia / 2019 / 102’

Cinemateca Eforie

14:00 Supa Modo – r: Likarion Wainaina / Germania / 2018 / 74’

16:00 Die Stille nach dem Schuß / Legenda Ritei / The Legend of Rita – r: Volker Schlöndorff / Germania / 2000 / 103’

18:00 Katrina’s Dream / Visul Katrinei – r: Mirko Bischofberger, Dario Bischofberger / Italia / 2018 / 85’

20:00 Persona – r: Ingmar Bergman / Suedia / 1966 / 84’

Miercuri 19 iunie

Cinema Elvire Popesco

18:00 Tegnap / Ieri / Yesterday – r: Bálint Kenyeres / Ungaria / 2018 / 119’

20:30 La douleur / Durerea / Memoir of War – r: Emmanuel Finkiel / Franța / 2018 / 126’

Cinema Muzeul Țăranului

18:30 Souvenir / Suvenir – r: Bavo Defurne / Belgia / 2016 / 90’

20:30 God Exists, Her Name Is Petrunija / Dumnezeu există și numele lui e Petrunija / God Exists, Her Name Is Petrunija – r: Teona Strugar Mitevska / Macedonia de Nord / 2019 / 100’

Cinemateca Eforie

14:00 Styx – r: Wolfgang Fischer / Germania / 2018 / 94’

16:00 Buğday / Grâne / Grain – r: Semih Kaplanoğlu / Turcia / 2017 / 127’

18:30 Psycho – r: Alfred Hitchcock / S.U.A. / 1960 / 109’

20:30 Sonnenallee / Aleea Soarelui / Sun Alley – r: Leander Haußmann / Germania / 1999 / 101’

Centrul Ceh**

19:00 MOLDOX LAB / laborator de film documentar din Republica Moldova

Goethe-Institut // PAVILION 32**

19:00 Barbara – r: Christian Petzold / Germania / 2012 / 105’

Institutul Cervantes**

19:00 Corée du Nord: les hommes des Kim / Coreea de Nord: oamenii lui Kim / All the Dictator’s Men – r: Marjolaine Grappe / Franța-Germania / 2018 / 63’ (doc)

Spațiul Public European**

19:00 Kona fer í stríð / Femeie în război / Woman at War – r: Benedikt Erlingsson / Islanda / 2018 / 101’

Joi 20 iunie

Cinema Elvire Popesco

18:30 Druga strana svega / Cealaltă parte a tuturor lucrurilor / The Other Side of Everything – r: Mila Turajlić / Serbia / 2017 / 100’ (doc)

20:30 Fuga / Fugue – r: Agnieszka Smoczynska / Polonia / 2018 / 102’

Cinema Muzeul Țăranului

18:30 Die Stille nach dem Schuß / Legenda Ritei / The Legend of Rita – r: Volker Schlöndorff / Germania / 2000 / 103’

20:30 La douleur / Durerea / Memoir of War – r: Emmanuel Finkiel / Franța / 2018 / 126’

Cinemateca Eforie

14:00 Happy / Fericit – r: Carolin Genreith / Germania / 2016 / 90’ (doc)

16:00 O Gios tis Sofias / Fiul Sofiei / Son of Sofia – r: Elina Psykou / Grecia / 2017 / 111’

18:00 Goodbye, Lenin! / Adio, Lenin! – r: Wolfgang Becker / Germania / 2003 / 113’

20:00 My Left Foot: The Story of Christy Brown / Piciorul meu stâng – r: Jim Sheridan / Irlanda / 1989 / 98’

Centrul Ceh**

19:00 Agatha Christie, la reine du crime / Agatha Christie – regina crimei / Agatha Christie – The Queen of Crime – r: André Schäfer, Anna Steuber / Germania-Franța / 2017 / 52’ (doc)

Goethe-Institut // PAVILION 32**

19:00 The Lives of Others / Viețile altora / Das Leben der Anderen – r: Florian Henckel von Donnersmarck / Germania / 2006 / 137’

Institutul Cervantes**

19:00 No sé decir adió / Mi–e greu să spun adio / Can’t Say Goodbye – r: Lino Escalera / Spania / 2017 / 96’

Vineri 21 iunie

Cinema Elvire Popesco

17:00 Kona fer í stríð / Femeie în război / Woman at War – r: Benedikt Erlingsson / Islanda / 2018 / 101’

19:00 Kääntöpiste / Punct de cotitură – r: Simo Halinen / Finlanda / 2018 / 104

21:00 Celle que vous croyez / Identitate virtuală / Who You Think I Am – r: Safy Nebbou / Franța / 2019 / 102’

Cinema Muzeul Țăranului

18:30 Ministarstvo ljubavi / Ministerul iubirii / Ministry of Love – r: Pavo Marinković / Croația / 2016 / 103’

20:30 Egon Schiele: Tod und Mädchen / Egon Schiele: Moartea și Fecioara* / Egon Schiele: Death and the Maiden – r: Dieter Berner / Austria / 2016 / 109’ (Q&A)

Cinemateca Eforie

14:00 Bezkrainata gradina / Grădina infinită / The Infinite Garden – r: Galin Stoev / Bulgaria / 2017 / 90’

16:00 Skřivánci na niti / Ciocârliile pe sârmă / Larks on a String – r: Jiří Menzel / Cehoslovacia / 1990 / 94’

18:00 Barbara – r: Christian Petzold / Germania / 2012 / 105’

20:00 Il Conformista / Conformistul / The Conformist – r: Bernardo Bertolucci / Italia / 1970 / 113’

Centrul Ceh**

19:00 The Dreamers / Visătorii r: Bernardo Bertolucci / Italia / 2003 / 115’

Goethe-Institut // PAVILION 32**

19:00 Goodbye, Lenin! / Adio, Lenin! – r: Wolfgang Becker / Germania / 2003 /113’

Institutul Balassi **

22:00 Remélem legközelebb sikerül meghalnod 🙂 / Sper să mori data viitoare :)* / I Hope You’ll Die Next Time – r: Mihály Schwechtje / Ungaria / 2018 / 102’ (Q&A)

Institutul Cervantes**

19:00 Júlia ist / Julia – r: Elena Martín / Spania / 2017 / 96’

Sâmbătă 22 iunie

Cinema Elvire Popesco

16:30 PARKING – r: Tudor Giurgiu / România / 2019 / 110’

18:30 Júlia ist / Julia – r: Elena Martín / Spania / 2017 / 96’

20:30 Grâce à Dieu / Slavă Domnului! / By the Grace of God – r: François Ozon / Franța / 2019 / 137’

Cinema Muzeul Țăranului

14:00 Remélem legközelebb sikerül meghalnod 🙂 / Sper să mori data viitoare 🙂 / I Hope You’ll Die Next Time – r: Mihály Schwechtje / Ungaria / 2018 / 102’

16:00 Happy / Fericit – r: Carolin Genreith / Germania / 2016 / 90’ (doc)

18:00 Buğday / Grâne / Grain – r: Semih Kaplanoğlu / Turcia / 2017 / 127’

20:30 Lazzaro Felice / Fericit ca Lazăr / Happy as Lazzaro – r: Alice Rohrwacher / Italia / 2018 / 120’

Cinemateca Eforie

12:30 Agatha Christie, la reine du crime / Agatha Christie – regina crimei / Agatha Christie – The Queen of Crime – r: André Schäfer, Anna Steuber / Germania / 2017 / 52’ (doc)

14:00 Novecento / 1900 – r: Bernardo Bertolucci / Italia / 1976 / 314’

20:00 The Lives of Others / Viețile altora / Das Leben der Anderen – r: Florian Henckel von Donnersmarck / Germania / 2006 / 137’

Centrul Ceh**

19:00 Stebuklas / Miracolul / Miracle – r: Egle Vertelyte / Lituania / 2017 / 91’

Duminică 23 iunie

Cinema Elvire Popesco

16:30 Celle que vous croyez / Identitate virtuală / Who You Think I Am – r: Safy Nebbou / Franța / 2019 / 102’

18:30 Sonnenallee / Aleea Soarelui / Sun Alley – r: Leander Haußmann / Germania / 1999 / 101’

20:30 El Reino / Jocuri de putere / The Realm – r: Rodrigo Sorogoyen / Spania / 2018 / 122’

Cinemateca Eforie

14:00 Corée du Nord: les hommes des Kim / Coreea de Nord: oamenii lui Kim / All the Dictator’s Men – r: Marjolaine Grappe / Franța-Germania / 2018 / 63’ (doc)

16:00 No sé decir adió / Mi–e greu să spun adio / Can’t Say Goodbye – r: Lino Escalera / Spania / 2017 / 96’

18:00 Prima della rivolutione / Înainte de Revoluție / Before the Revolution – r: Bernardo Bertolucci / 1964 / 105’

Cinema Muzeul Țăranului

14:30 Grâce à Dieu / Slavă Domnului! / By the Grace of God – r: François Ozon / Franța / 2019 / 137’

17:00 O Gios tis Sofias / Fiul Sofiei / Son of Sofia – r: Elina Psykou / Grecia / 2017 / 111’

19:30 Gala de închidere

Henry V / Henric al V-lea – r: Kenneth Branagh / Marea Britanie / 1989 / 137’ (copie restaurată)

Programul FFE în ţară

21–23 iunie: Chișinău – Cinematograful Odeon**

Vineri 21 iunie – Gala de deschidere a FFE

19:00 PARKING – r: Tudor Giurgiu / România / 2019 / 110’

Sâmbătă 22 iunie

12:00 Persona – r: Ingmar Bergman / Suedia / 1966 / 84’

13:30 Jurnalul familiei -escu / Being Romanian: a Family Journal – r: Șerban Georgescu/ România / 2019 / 95’

15:30 Zerschlag mein Herz / Îmi rupi inima / Crush my Heart – r: Alexandra Makarová / Austria / 2018 / 99’

17:30 Donbass – r: Sergey Loznitsa / Germania / 2018 / 122’

20:00 Persona (după un film de Ingmar Bergman) – regia: Peter Kerek / 2019 / 75’ (spectacol de teatru)

Duminică 23 iunie

12:30 My Left Foot: The Story of Christy Brown / Piciorul meu stâng – r: Jim Sheridan / Irlanda / 1989 / 98’

14:30 La douleur / Durerea / Memoir of War – r: Emmanuel Finkiel / Franța / 2018 / 126’

17:00 Egon Schiele: Tod und Mädchen / Egon Schiele: Moartea și Fecioara / Egon Schiele: Death and the Maiden – r: Dieter Berner / Austria / 2016 / 109’

19:00 Un prinț și jumătate* / One and a Half Prince – r: Ana Lungu / România / 2018 / 105’ (Q&A)

21–23 iunie: Râmnicu Vâlcea – Cinema Geo Saizescu**

Vineri 21 iunie – Gala de deschidere a FFE

19:00 Lazzaro Felice / Fericit ca Lazăr / Happy as Lazzaro – r: Alice Rohrwacher / Italia / 2018 / 120’

Sâmbătă 22 iunie

14:00 Styx – r: Wolfgang Fischer / Germania / 2018 / 94’

16:00 Stebuklas / Miracolul / Miracle – r: Egle Vertelyte / Lituania / 2017 / 91’

18:00 McQueen – r: Ian Bonhôte / Marea Britanie / 2018 / 111’ (doc)

20:00 Non ci resta che il crimine / Mai avem nevoie și de crime / All you need is Crime – r: Massimiliano Bruno / Italia / 2019 / 102’

Duminică 23 iunie

15:00 Ministarstvo ljubavi / Ministerul iubirii / Ministry of Love – r: Pavo Marinković / Croația / 2016 / 103’

17:00 Celle que vous croyez / Identitate virtuală / Who You Think I Am – r: Safy Nebbou / Franța / 2019 / 102’

19:00 God Exists, Her Name Is Petrunija / Dumnezeu există și numele lui e Petrunija / God Exists, Her Name Is Petrunija – r: Teona Strugar Mitevska / Macedonia de Nord / 2019 / 100’

21–23 iunie: Tîrgu-Mureș – Cinematograful ARTA**

Vineri 21 iunie – Gala de deschidere a FFE

19:00 Lazzaro Felice / Fericit ca Lazăr / Happy as Lazzaro – r: Alice Rohrwacher / Italia / 2018 / 120’

Sâmbătă 22 iunie

14:00 My Left Foot: The Story of Christy Brown / Piciorul meu stâng – r:Jim Sheridan / Irlanda / 1989 / 98’

16:00 Druga strana svega / Cealaltă parte a tuturor lucrurilor / The Other Side of Everything – r: Mila Turajlić / Serbia / 2017 / 100’ (doc)

18:00 Katrina’s Dream / Visul Katrinei – r: Mirko Bischofberger, Dario Bischofberger / Italia / 2018 / 85’

20:00 Grâce à Dieu / Slavă Domnului! / By the Grace of God – r: François Ozon / Franța / 2019 / 137’

Duminică 23 iunie

15:30 Timebox – r: Nora Agapi / România / 2018 / 69’ (doc)

17:00 Ministarstvo ljubavi / Ministerul iubirii / Ministry of Love – r: Pavo Marinković / Croația / 2016 / 103’

19:00 McQueen – r: Ian Bonhôte / Marea Britanie / 2018 / 111’ (doc)

28–30 iunie: Sibiu – Centrul Cultural „Ion Besoiu”**

Vineri 28 iunie – Gala de deschidere a FFE

19:00 Lazzaro Felice / Fericit ca Lazăr / Happy as Lazzaro – r: Alice Rohrwacher / Italia / 2018 / 120’

Sâmbătă 29 iunie

14:00 Tegnap / Ieri / Yesterday – r: Bálint Kenyeres / Ungaria / 2018 / 119’

16:30 O Gios tis Sofias / Fiul Sofiei / Son of Sofia – r: Elina Psykou / Grecia / 2017 / 111’

18:30 Kona fer í stríð / Femeie în război / Woman at War – r: Benedikt Erlingsson / Islanda / 2018 / 101’

20:30 El Reino / Jocuri de putere / The Realm – r: Rodrigo Sorogoyen / Spania / 2018 / 122’

Duminică 30 iunie

15:00 My Left Foot: The Story of Christy Brown / Piciorul meu stâng – r: Jim Sheridan / Irlanda / 1989 / 98’

17:00 Júlia ist / Julia – r: Elena Martín / Spania / 2017 / 96’

19:00 La douleur / Durerea / Memoir of War – r: Emmanuel Finkiel / Franța / 2018 / 126’

*Proiecție în prezența invitaților speciali (Q&A)

** Accesul publicului este gratuit, în limita locurilor disponibile.

La Institutul Balassi – proiecțiile sunt în aer liber, în caz de vreme nefavorabilă se mută în interior, la ora 19:00.

18
/06
/19

După TIFF 2019, continuăm experiența de festival atât on-line pe TIFF Unlimited, platforma de streaming a Festivalului Internațional de Film Transilvania, accesibilă pe unlimited.tiff.ro, cât și off-line, în cadrul evenimentului TIFF Unlimited - filme și muzică sub clar de lună, care va avea loc în week-end-ul 21 - 23 iunie la Verde Stop Arena din București.

17
/06
/19

Începutul verii ajunge la inimile iubitorilor de film românesc din Vaslui și Buzău. În paralel, caravana va ajunge la Bacău, Iași și București. O selecție a celor mai noi filme românești, premiate sau participante la festivaluri prestigioase, precum și câteva filme regizate de Cristian Mungiu, completează programul Caravanei Zilele Filmului Românesc în aceste orașe.

17
/06
/19

Ediția in curs conține, printre altele, retrospective Alfonso Cuaron, Paolo Sorrentino, Kim Ki-Duk, Wes Anderson, Star Ward, omagii aduse lui Bertolucci, Sophia Loren Steven Spielberg sau filme clasice de animație semnate de Walt Disney. 

13
/06
/19

INTERVIU Unul dintre cei mai îndrăgiți și distribuiți actori români de cinema, Vlad Ivanov vorbește despre ultimele sale două roluri, în două mari filme care pot fi văzute în acest an în cinematografe: „Sunset” („Apusul”), al regizorului maghiar Laszlo Nemes, și „La Gomera”, de Corneliu Porumboiu.

12
/06
/19

Coregrafa Simona Deaconescu este prima prezență românească de la prestigiosul festival Springboard Danse Montréal și unul dintre cei cinci tineri coregrafi care vor crea spectacole și instalații, alături de un grup internațional de dansatori, aleși printr-un proces lung de selecție desfășurat în SUA, Canada și mai multe țări din Europa.

12
/06
/19

Trei mari filme de gen realizate de regizorii emblematici ai Noului Cinema German din anii `60-`80 - Wim Wenders, Werner Herzog și Rainer Werner Fassbinder - vor putea fi văzute la Timișoara la cea de-a șasea ediție a Festivalului Ceau, Cinema!, care va avea loc între 18 și 21 iulie.

11
/06
/19

Câteva dintre cele mai premiate filme recente, printre care „Synonyms”, câștigătorul Ursului de Aur, și noile lungmetraje realizate de Claire Denis și Paolo Sorrentino, vor putea fi văzute în proiecții speciale la cea de-a 15-a ediție a Festivalului Internațional de Film București (Bucharest International Film Festival - BIFF), care va avea loc între 24 și 30 iunie.

10
/06
/19

Marele trofeu al celei de-a 18-a ediţii a Festivalului Internaţional de Film Transilvania a ajuns în Columbia. Gala finală TIFF 2019 a avut loc la Teatrul Naţional din Cluj-Napoca, unde membrii juriului au anunțat sâmbătă seară, 8 iunie, numele marilor câștigători ai festivalului. Filmul columbian „Monos”, regizat de Alejandro Landes, a fost răsplătit cu marele premiu. Regizorul columbian Landes nu a putut ajunge la Cluj, dar a transmis un mesaj special care a fost difuzat de organizatori.

Page 1 of 23812345...102030...Last »