Festivalul Internaţional de Teatru Clasic Arad, între 14 și 22 noiembrie
https://www.ziarulmetropolis.ro/festivalul-international-de-teatru-clasic-arad-intre-14-si-22-noiembrie/

A început FITCA (Festivalul Internaţional de Teatru Clasic Arad) 2015. Ediţie aflată sub egida unui aparent paradox, incitant pentru spectatorul de teatru mereu aflat în căutarea noului: „o creaţie este clasică atunci când e modernă”! (Maria Zărnescu, critic de teatru)

Un articol de Liliana Matei|15 noiembrie 2015

 

O parte din momentele speciale care vor fi oferite publicului arădean au fost dezvăluite pe 12 noiembrie, la conferinţa de presă care a anunţat deschiderea celei de-a XXI-a ediţii a Festivalului Internaţional de Teatru Clasic de la Arad. Protagoniştii conferinţei au fost managerul teatrului gazdă, actorul Bogdan Costea, alături de regizorul Alexander Hausvater.

Selecţionerul festivalului, criticul de teatru Maria Zărnescu, aduce pe scena teatrului arădean 13 producţii care se înscriu într-o diversitate a formelor de spectacol. Spectacole care prezintă diversele chipuri, adesea contradictorii ale Teatrului: laboratorul regizoral, rigoarea actoricească şi frumuseţea clasicului angrenat în actualitatea modernă. Cu o fizionomie aparte – spectacole de teatru dramatic, teatru-dans, cabaret sau recital – Festivalul prezintă publicului arădean, timp de nouă zile, o ofertă teatrală incitantă.

Festivalul va debuta mâine, sâmbătă, 14 noiembrie cu mult aşteptata premieră a Teatrului Clasic „Ioan Slavici” din Arad, o comedie feerică în regia lui Alexander Hausvater: „Mult zgomot pentru nimic” de William Shakespeare. Va fi o adevărată iniţiere în universul regizorului, care, după cum el însuşi spunea în conferinţa de presă, speră că „intrând în sala de spectacol veţi avea parte de o oră de plăcere şi gândire şi, părăsind teatrul, puteţi schimba un singur lucru, puteţi ameliora ceva” .

„Mult zgomot pentru nimic” – comedia romantică a lui William Shakespeare, a patra montare pe scena Teatrului din Arad a regizorului, va da startul unui adevărat festin teatral. Distribuţia îi reuneşte pe: Ovidiu Ghiniţă, Bogdan Costea, Zoltan Lovas, Andrei Elek, Ionel Bulbuc, Sorin Calotă, Dorina Darie-Peter, Mariana Tofan, Carmen Vlaga-Bogdan, Cecilia Lucanu-Donat, Roxana Sabău-Nica, Oltea Blaga, Angela Petrean-Varjasi, Carmen Butariu, Cosmin Blaga şi Oana Kun. Scenografia este semnată de Judit Dobre-Kothay, costumele sunt realizate de Carmencita Brojboiu, coregrafia şi mişcarea scenică îi aparţin Maurei Cosma, iar muzica lui Yves Chambelain.

Celelalte spectacole care vor delecta publicul arădean în primul weekend de Festival sunt un musical în regia lui Korcsmáros György, „Omul din La Mancha”, producţie a Teatrului „Regina Maria” din Oradea, un spectacol de teatru dans marca Gigi Căciuleanu, „Vivaldi şi anotimpurile”, premieră a Teatrului Naţional Târgu-Mureş şi o interpretare extraordinară a Maiei Morgenstern în spectacolul Teatrului Evreiesc de Stat „Astă seară: Lola Blau”, în regia lui Alexandru Dabija.

Sperăm ca întrevederile de la Arad cu nume mari ale teatrului românesc – Ion Caramitru, Gigi Căciuleanu, Constantin Cojocaru, Alexandru Dabija, Dorina Lazăr, Maia Morgenstern, Şerban Pavlu, Victor Rebengiuc – să ofere un prilej de bucurie: bucuria genuină a dialogului, a întâlnirii cu ceilalţi şi cu poveştile lor. În numele TEATRULUI.

Asta seara Lola Blau. credit foto Oana Monica Nae

Disponibil şi pe site-ul http://teatrulclasic.ro/, iată programul integral al Festivalului:

Sâmbătă, 14 noiembrie 2015 | Ora 19.00
Teatrul Clasic „Ioan Slavici” Arad | Sala Mare
,,Mult zgomot pentru nimic” de William Shakespeare – PREMIERA
Regia: Alexander Hausvater

Duminică, 15 noiembrie 2015 | Ora 19.00
Teatrul Clasic „Ioan Slavici” Arad | Sala Mare
,,Omul din La Mancha” – un musical de Dale Wasserman
Regia: Korcsmáros György
Producător: Teatrul „Regina Maria” Oradea

Luni, 16 noiembrie 2015 | Ora 19.00
Teatrul Clasic „Ioan Slavici” Arad | Sala Mare
„Vivaldi şi anotimpurile” – un spectacol de teatru coregrafic
Scenariul, regia şi coregrafia: Gigi Căciuleanu
Producător: Teatrul Naţional Târgu – Mureş

Luni, 16 noiembrie 2015 | Ora 20.30
Teatrul Clasic „Ioan Slavici” Arad | Sala Studio
„Astă seară: Lola Blau” de Georg Kreisler
– spectacol în limba idiş, tradus în limba română
Regia: Alexandru Dabija
Producător: Teatrul Evreiesc de Stat Bucureşti

Marţi, 17 noiembrie 2015 | Ora 19.00
Teatrul Clasic „Ioan Slavici” Arad | Sala Mare
„Trei gemeni veneţieni” de Antonio Mattiuzz Collalto
Regia: Nona Ciobanu
Producător: Teatrul Mic Bucureşti

Miercuri, 18 noiembrie 2015 | Ora 19.00
Teatrul Clasic „Ioan Slavici” Arad | Sala Studio
„20 de ani în Siberia” – monolog dramatic după cartea ,,20 de ani in Siberia. Amintiri din viaţă” de Aniţa Nandriş – Cudla
Adaptarea, scenografia şi regia: Sorin Misirianţu
Producător: Teatrul Naţional „I.L.Caragiale” din Bucureşti

Miercuri, 18 noiembrie 2015 | Ora 20.00
Teatrul Clasic „Ioan Slavici” Arad | Sala Mare
„Raţa Sălbatică” de Henrik Ibsen
Regia: Peter Kerek
Producător: Teatrul „L.S. Bulandra” Bucureşti

Joi, 19 noiembrie 2015 | Ora 18.00
Teatrul Clasic „Ioan Slavici” Arad | Sala Mare
„Vicleniile lui Scapino” de Molière
Regia: Alexandru Mâzgăreanu
Producător: Teatrul Tineretului Piatra Neamţ

Joi, 19 noiembrie 2015 | Ora 20.00
Teatrul Clasic „Ioan Slavici” Arad | Sala Studio
„Platonov” de A.P. Cehov
Regia: Andreea Vulpe
Producător: Teatrul „Maria Filotti” Brăila

Vineri, 20 noiembrie 2015 | Ora 19.00
Teatrul Clasic „Ioan Slavici” Arad | Sala Mare
„Casanova ” după „Memoriile lui J.Casanova” de Seingalt, scrise de el însuşi
Regia: Dragoş Galgoţiu
Producător: Teatrul Odeon Bucureşti

Sâmbătă, 21 noiembrie 2015 | Ora 18.00
Teatrul Clasic „Ioan Slavici” Arad | Sala Mare
„Vorbe, vorbe, vorbe…” – recital excepţional susţinut de Ion Caramitru, invitat special: violoncelistul Adrian Naidin

Sâmbătă, 21 noiembrie 2015 | Ora 20.30
Teatrul Clasic „Ioan Slavici” Arad | Sala Mare
„Opera cerşetorilor” după textul omonim al lui John Gay – spectacol în limba maghiară, supratitrat în limba română
Regia: Kokan Mladenović
Producător: Teatrul Maghiar de Stat „Csiky Gergely” Timişoara

Duminică, 22 noiembrie 2015 | Ora 19.00
Teatrul Clasic „Ioan Slavici” Arad | Sala Mare
„Beznă de mină” de Székely Csaba – spectacol în limba maghiară, supratitrat în limba română.
Regia: László Bérczes
Producător: Teatrul Naţional Pecs Ungaria

INFO

Bilete la spectacolele din cadrul Festivalului găsiţi la casieria teatrului şi pe site-ul www.biletmaster.ro. Preţul biletelor variază în funcţie de locurile din sală: 50,50 de lei – parter, etajul I şi Sala Studio, 40.40 de lei – etajul II şi 20.20 de lei – etajul III.
Abonamentele vor fi disponibile în număr limitat la preţul de 300 de lei şi vor fi valabile pentru cele 10 spectacole susţinute în Sala Mare.

28
/02
/24

Diana Vasile, PhD, psihoterapeut și Președinte al Institutului pentru Studiul și Tratamentul Traumei (ISTT), lansează astăzi cartea Anatomia traumei. Cum să ai o viață mai bună când sufletul te doare, publicată la editura Bookzone. Rezultatul a peste 25 de ani de studiu, practică și cercetare în domeniul psihotraumatologiei, cartea oferă o perspectivă completă asupra impactului traumei în viețile noastre, dar și asupra modalităților de recuperare post-traumatică.

28
/02
/24

Asociația Tangent, în parteneriat cu Teatrul Excelsior, Teatrul Național „I.L. Caragiale”, Casa Kerim și LiterNet, a lansat miercuri, 21 februarie, un open call pentru actori și actrițe din București, cu vârste cuprinse între 20 și 30 de ani, pentru formarea distribuției spectacolului EMAUS, după romanul omonim al scriitorului italian Alessandro Baricco.

28
/02
/24

Primăvara sosește la Sala Radio cu abonamente și bilete pentru ultimele 3 luni ale stagiunii cu numărul 95 pe scena Radio România! Abonamentele pentru perioada aprilie - iunie 2024 vor fi disponibile la vânzare în perioada 28 februarie – 5 martie 2024. Biletele individuale vor fi puse în vânzare începând din data de miercuri, 6 martie 2024.

28
/02
/24

Luna martie aduce un nou spectacol în repertoriul Teatrului Ion Creangă. „Amintiri din copilărie“ are avanpremiera și premiera vineri, 1 martie, de la ora 10:00, respectiv 18:00, la Sala Mare din Piața Amzei nr. 13. Spectacolul marchează, în același timp, începutul celei de-a doua ediții a evenimentului „Luna lui Ion Creangă – Povești și Amintiri din copilărie“.

28
/02
/24

“Lacul Lebedelor”, cel mai faimos spectacol de balet al tuturor timpurilor, revine în acest weekend pe scena Sălii Palatului din București, având în rolurile principale pe balerinii Rin Okuno și Robert Enache, alături de ansamblul Operei Naționale București. Reprezentația de la începutul lunii decembrie a fost primită cu entuziasm de către publicul prezent, aceasta fiind sold-out.

28
/02
/24

Editura Humanitas Fiction vă așteaptă miercuri, 28 februarie, ora 19.00 la Librăria Humanitas de la Cișmigiu (Bd. Regina Elisabeta nr.38) la lansarea romanului Numărul 2 de David Foenkinos – recent apărut în colecția „Raftul Denisei“ coordonată de Denisa Comănescu, în traducerea Iulianei Glăvan – ce aduce în prim-plan povestea unui destin atipic, a celui care a pierdut rolul lui Harry Potter în una dintre cele mai celebre ecranizări din toate timpurile. Este posibil ca un eșec să devină o sursă de putere? Romanul scriitorului francez oferă în locul unui răspuns o minunată parabolă despre virtuțile reconstruirii sinelui.

28
/02
/24

“Mamma Mia!”, cel mai faimos musical din România, revine weekend-ul acesta pe scena Sălii Palatului din Capitală, într-o nouă reprezentație de zile mari, asta după ce în ultimii cinci ani spectacolul a fost văzut de peste 80.000 de români. Până acum producția a avut nu mai puțin de 33 de reprezentanții în țara noastră, în nouă orașe, dintre care doar 20 în București, unde fiecare spectacol a fost sold-out de fiecare dată.

27
/02
/24

Scriitorul francez Édouard Louis, autor al cărții „Cine l-a ucis pe tata?”, a fost spectator al producției cu același nume, pusă în scenă de Andrei Măjeri la Teatrul Metropolis, în seara de vineri, 23 februarie 2024. În urma vizionării, publicul și oamenii de teatru prezenți în sală s-au bucurat de o conferință cu acesta, moderată de Mihaela Michailov, autoarea dramatizării.

27
/02
/24

Prima zi a primăverii aduce pe scena Sălii Radio un mărțișor muzical ! Vineri, 1 martie 2024 (de la 19.00), ORCHESTRA NAȚIONALĂ RADIO va interpreta Simfonia nr. 1 - Simfonia primăverii, semnată de ROBERT SCHUMANN, un tablou muzical al anotimpului revenirii la viață.

27
/02
/24

Admiratorii lui Nicolae Corjos vor putea vedea sau revedea la Cinemaraton pe 27 februarie filmele Ora zero, Pădurea nebună, Un studio în căutarea unei vedete, Declaraţie de dragoste, Liceenii, Extemporal la dirigenţie, Liceenii Rock’n Roll, Alo aterizează străbunica, documentarul Sergiu Celibidache.