Fierbințeanu lansează Corporate America
https://www.ziarulmetropolis.ro/fierbinteanu-lanseaza-corporate-america/

Formaţia art-pop Fierbinţeanu lansează videoclipul Corporate America, primul single de pe albumul The Great Scheme Of Things, care va apărea în această toamnă. Lansarea clipului are loc cu câteva zile înaintea spectacolului The Great Scheme Of Things, programat pentru duminică, 18 martie, la Centrul Naţional al Dansului Bucureşti (CNDB – Bd. Mărăşeşti nr. 80-82, Sector 4).

Un articol de Petre Ivan|15 martie 2018

Biletele costă 35 de lei (preț întreg) sau 20 de lei (preț redus) și se pot achiziționa online, de pe www.kompostor.ro, în limita locurilor disponibile.

Videoclipul Corporate America, primul lansat oficial de pe acest album, îi are ca protagoniști pe membrii formației, fiind filmat la CNDB și regizat și montat de Cristian Fierbințeanu.

The Great Scheme Of Things este un concept nou, interdisciplinar, pentru Fierbințeanu, cuprinzând un album muzical, un spectacol coregrafic cu elemente vizuale și de teatru (prezentat, duminică, la CNDB), un concert și un film experimental alcătuit din videoclipurile pieselor de pe LP. De asemenea, The Great Scheme Of Things poate lua și forma unei instalații performative sau a unui proiect editorial.

Muzica de pe album a fost compusă, înregistrată și produsă în ultimii trei ani, pe baza acesteia fiind construit și spectacolul The Great Scheme Of Things, a cărui avanpremieră a avut loc în ediția pilot a Bienalei Regionale de Coregrafie desfășurată în noiembrie 2016 la Centrul Național al Dansului București. The Great Scheme Of Things a fost prezentat și în festivalurile Like CNDB 2017, Sezon de Dans Contemporan București în mișcare și 11plus1 Contemporan Independent – la Teatrul Național Marin Sorescu Craiova.

The Great Scheme Of Things este un mesaj adresat Umanității, incluzând asumarea reacțiilor unui astfel de gest făcut în timpul prezent. Autorii țintesc grandiozitatea filarmonică folosind o estetică pop-punk, instrumentele fiind realitățile, credințele și iluziile vieții umane, primordiale și moderne: iubirea, drepturile civile, pornografia, socialismul și capitalismul, Dumnezeu, Satan, Elvis, New York-ul etc.

Un alt videoclip, încă nelansat oficial, intitulat People, You Will Not Understand Us! a câștigat premiul Cel mai bun videoclip la Festivalul Filmul de Piatră 2017. O altă secvență din album, Adore, însoțită de video, a fost selecționată în competiția internă a Festivalului Filmului de Dans București, ediția 2017.

Fierbințeanu este un duo art-pop format din Gabriela Fierbințeanu (voce) și Cristian Fierbințeanu (voce, computer, instrumente). Formația a realizat mai multe albume și a cântat pe unele dintre cele mai importante scene europene (Berlin Konzerthaus, Berghain etc.).

Despre Fierbințeanu:

„Splendizi și, da, fac parte din elita aia a muzicienilor made in RO care sunt perfect capabili să construiască un show și din vizual și din muzică și din prestație scenică. Un duo artistic care, sincer, merită fascinație totală” – Art7

„Una dintre cele mai excentrice creaturi ale muzicii independente fabricate în România” – Dilema Veche

„Cel mai ciudat și experimental duo din muzica electronică românească” – VICE Romania

„Duo-ul psihedelic electronic al României” – Stereo Beasts

Foto: Fierbințeanu, Corporate America – facebook

12
/02
/24

Școala Academică de balet La Sylphide, alături de Opera Națională București, vă invită, luni, 19 februarie, de la ora 18:30, să sărbătorim împreună un moment special în lumea baletului: Gala de Balet dedicată aniversării a 25 de ani de la înființarea Școlii Academice La Sylphide.

12
/02
/24

La început de primăvară, Opera Națională București propune publicului spectacolul „Carmen” de Georges Bizet în dublă reprezentație, pe 1 și 3 martie, cu o distribuție de excepție: mezzosoprana Ruxandra Donose invitată în rolul titular, tenorul Ramón Vargas invitat în rolul Don José, baritonul Mihai Damian invitat în rolul Escamillo. În rolul Micaela va evolua soprana Operei Marta Sandu Ofrim. La pupitrul dirijoral se va afla maestrul Tiberiu Soare.

07
/02
/24

Band-ul internațional TIME IN OUR HANDS TRIO va prezenta sâmbătă, în premieră în România, noul său program cu compozițiile celor trei membri, într-un concert marcat de improvizație conceptuală, de la jazz la baroc european și, interesant, muzică tradițională românească.

07
/02
/24

Eyedrops și Pinholes, trupe de rock alternativ, pleacă într-un turneu ce cuprinde nouă orașe prin țară dar și în Republica Moldova, începând cu data de 8 februarie, din Timișoara, urmând să transforme într-o petrecere, pe rând, alte opt puncte geografice importante.

05
/02
/24

Vineri, 9 februarie 2024 (19.00), ORCHESTRA NAȚIONALĂ RADIO va fi dirijată de RADU PAPONIU, director artistic și muzical al ansamblului Southwest Florida Symphony Orchestra, dirijor asociat al Filarmonicii din Naples (Florida – S.U.A.) și director muzical al Orchestrei de Tineret din același oraș american. Din 2017, Radu Paponiu a dirijat Filarmonica din Naples în peste 100 de evenimente diferite de muzică clasică, pop sau în proiecte educaționale.

30
/01
/24

Pentru pasionații de muzică cultă, apare o noutate pe segmentul evenimentelor live: o nouă serie de concerte va avea loc periodic, la Sala Dalles din Capitală, sub titulatura Musical Extravaganza: evenimentele aduc intensitatea şi culoarea operei și operetei într-un cadru mai personal, prin concerte cu repertoriu specific dar şi alte tipuri de sonorităţi, în adaptare clasică şi interpretarea unor nume consacrate ale scenei lirice.