Fiica negustorului de sake – seară japoneză, la Humanitas Cişmigiu
https://www.ziarulmetropolis.ro/fiica-negustorului-de-sake-seara-japoneza-la-humanitas-cismigiu/

Joi, 4 decembrie, de la ora 19.00, librăria Humanitas de la Cişmigiu (bld. Regina Elisabeta nr.38) va fi gazda unei întâlniri cu Excelenţa Sa, Domnul Keiji Yamamoto, ambasadorul al Japoniei în România, Angela Hondru cunoscut traducător şi niponolog, Elisabeta Lăsconi, critic literar şi Şerban Georgescu, coordonatorul Centrului de Studii Japoneze „Angela Hondru” din cadrul Universităţii Româno-Americane prilejuită de recenta apariţie a volumului de povestiri Fiica negustorului de sake în colecţia „Raftul Denisei” la Editura Humanitas Fiction.

Un articol de Petre Ivan|3 decembrie 2014

Fiica negustorului de sake  / Autorul acestui volum, scriitorul japonez Kidō Okamoto este considerat părintele genul poliţist în literatura niponă, celebritatea sa în Ţara Soarelui Răsare fiind comparabilă cu cea a lui Arthur Conan Doyle, creatorul faimosului personaj Sherlock Holmes în Occident. Întâlnirea va fi moderată de Denisa Comănescu, director general Humanitas Fiction.

Prin povestirile ciclului Hanshichi torimonochō (Cazurile misterioase ale lui Hanshichi), publicate între anii 1917 şi 1937, Kidō Okamoto conturează personalitatea emblatică a inspectorului Hanshichi renumit pentru rezolvarea fără echivoc a cazurilor celor mai complicate şi enigmatice.

Volumul Fiica negustorului de sake cuprinde paisprezece povestiri incluse în primele trei volume Hanshichi torimonochō, ultimele şase texte fiind pentru prima oară traduse într-o limbă străină. Inspectorul Hanshichi, s-a născut în 1823, iar acţiunea povestirilor este plasată la finele perioadei Edo, purtându-ne paşii prin reşedinţe de samurai, magazine, ceainării, case de gheişe şi, bineînţeles, pe străzile capitalei nipone.

Facem cunoştinţă cu o lume împânzită de fantome şi spirite a căror existenţă nu se poate dovedi, de superstiţii neînchipuite, de exemple demne de urmat, dar şi de impostori greu de dibuit.

Fiecare povestire începe cu un cadru specific perioadei Edo: sărbători ce par să-şi împrăştie parfumul epocii, referiri la piese Kabuki ori trimiteri la lucrări literare, aluzii la cenzura shōgunatului sau la principii ce aveau să dispară curând, determinându-l pe erou să afirme la un moment dat: „Răufăcătorii din trecut erau poate mai cinstiţi în adâncul sufletului lor decât oamenii cumsecade din zilele noastre“.

 Kidō Okamoto

Kidō Okamoto

Despre Kidō Okamoto

Fiu de samurai, Kidō Okamoto (1872-1939) a lucrat ca reporter pentru câteva dintre ziarele capitalei, activitate ce i-a oferit o perspectivă largă asupra schimbărilor petrecute după deschiderea graniţelor Japoniei către Occident în urma Revoluţiei Meiji (1868).

La data publicării povestirilor cuprinse în ciclul Cazurile misterioase ale lui Hanshichi (Hanshichi torimonochō) , Okamoto îşi câştigase deja faima literară prin critică de teatru, povestiri istorice şi peste două sute de piese Kabuki, cele mai cunoscute fiind Shuzenji (Povestea creatorului de măşti, 1911) şi Banchō sarayashiki (Povestea farfuriei sparte, 1916).

În piesele sale a împletit atmosfera nostalgică a teatrului tradiţional cu noul curent shingeki, în dorinţa de a face cunoscute schimbările ce asaltau Japonia, şi a adaptat unele forme artistice occidentale la gustul japonez.

Foto: Fiica negustorului de sake – Humanitas

21
/02
/17

În fiecare an, la 21 februarie, se celebrează Ziua Internațională a Limbii Materne, un eveniment ce promovează diversitatea culturală și lingvistică din întreaga lume.

20
/02
/17

Profesorul universitar Jean-Pierre Sirois-Trahan a descoperit în arhivele Centrului Naţional al Cinematografiei din Canada un film alb-negru care l-ar reprezenta pe scriitorul francez Marcel Proust, literatul considerând că montajul este singurul existent care îl înfăţişează pe scriitor.

14
/02
/17

Compania de Librării București (CLB), cel mai vechi lanț de librării din România, a realizat bilațul vânzărilor de carte din capitală pe anul 2016. Cum CLB este singurul lanț de librării care este prezent cu spații comerciale în toate cele 6 sectoare ale capitalei, datele de vânzări reprezintă, în fapt, o radiografie a situației consumului de carte pentru întregul București.

14
/02
/17

Miercuri, 15 februarie, de la ora 19.00, Editura Humanitas Fiction ne aşteaptă la Librăria Humanitas de la Cişmigiu, la lansarea cărţii „Ce se întâmplă în iubire”, un nou bestseller al celebrului scriitor britanic Alain de Botton, publicat în colecţia Raftul Denisei.

11
/02
/17

"Bine v-am regăsit ca să vă spun rămas bun! (...) Resursele mele de luptă cu inerţia, cu rutina, cu rugina, cu vârsta, cu plictisul, cu faptul că nu reuşesc să interacţionez cu dumneavoastră, toate acestea m-au determinat să mă retrag. (…) Sunt prea bătrân, sunt depăşit pentru uriaşele dumneavoastră aşteptări (…)” - Dan C. Mihailescu. Cunoscutul critic literar a renunțat la "Cartea de la ora 5", acesta făcând anunțul în ultima apariţie online a proiectului.

08
/02
/17

Editura Humanitas Fiction lansează, astăzi, de la ora 19.00, la Librăria din Cişmigiu, volumul de nuvele istorice Firmanul orb de Ismail Kadare, recent publicat în colecţia Raftul Denisei. La eveniment participă scriitorii Ana Barton şi Vlad Zografi, traducătorul Marius Dobrescu şi editorul Denisa Comănescu.

27
/01
/17

Vreți să știți cum iubeau Mozart, George Bush, Frida Kahlo sau Napoleon Bonaparte? Poveștile de dragoste au aprins dintotdeauna inimi și condeie în aceeași măsură și multe pagini din literatura lumii s-au născut din iubiri fericite sau triste, din inimi frânte, din îndepărtări sau trădări.

26
/01
/17

Boookblog.ro te invită la prima ediție din 2017 a întâlnirilor Schimb de Cărți București. Vino pe 29 ianuarie, între orele 15:00 – 17:00 la ceainăria Bohemia Tea House (Str. Poiana Narciselor nr.1) ca să cunoști oameni noi sau să revezi prieteni vechi pasionați de lectură, să discutăm despre cărți și nu numai și să savurăm o ceașcă de ceai.

26
/01
/17

Titlurile „Dragă, mă duc la Charlie”, o confesiune sinceră și tulburătoare despre fața ascunsă a tragediei care a zguduit Parisul și întreaga lume, și „Dragoste cu năbădăi”, album cu ilustrații semnate de Georges Wolinski, ucis în atentatul de la „Charlie Hebdo”, vor fi lansate de Editura ALL, la București și la Timișoara, în parteneriat cu Institutul Francez din România.