FILIT Iaşi a depăşit 10.000 de spectatori
https://www.ziarulmetropolis.ro/filit-iasi-a-depasit-10-000-de-spectatori/

Peste 10.000 de persoane au participat la cele 80 de manifestări desfăşurate în primele patru zile ale Festivalului Internaţional de Literatură şi Traducere de la Iaşi, susţin organizatorii.

Un articol de Andrada Văsii|27 octombrie 2013

Peste 10.000 de persoane au participat la cele 80 de manifestări desfăşurate în primele patru zile ale FILIT –  Festivalul Internaţional de Literatură şi Traducere de la Iaşi, susţin organizatorii.

Potrivit unui comunicat al organizatorilor FILIT Iaşi, în primele patru zile ale festivalului au avut loc 80 de evenimente, care au adunat în total, peste 10.000 de participanţi.

Managerul FILIT Iaşi, Dan Lungu, susţine că un mare festival este cel la care nu îţi ajunge timpul să mergi la toate evenimentele cuprinse în program, în timp ce scriitorul Stelian Tănase consideră că punctul forte al festivalului ieşean îl reprezintă publicul.

„N-am mai participat niciodată la aşa ceva şi sunt un scriitor care are peste 60 de ani. Lumea a urmărit foarte atentă discuţia, se auzea realmente sala cum vibra la replici”, a spus Stelian Tănase, care a participat în cadrul FILIT la dezbaterea «Scriitorii şi televiziunea».

FILIT este un festival important pentru Iaşi

Potrivit organizatorilor FILIT, traducătorul Bruno Mazzoni a apreciat drept o idee bună faptul că liceele şi universitatea au fost cuprinse în program şi că „FILIT nu este numai un sediu undeva în centrul oraşului”.

Citiţi şi: Herta Muller va fi prezentă la FILIT Iaşi în 2014

La rândul său, Ulrich Schreiber, director al Festivalului de Literatură din Berlin, a spus că astfel de evenimente sunt extrem de importante pentru viaţa unui oraş, dar şi pentru scriitori, care au ocazia să se întâlnească.

FILIT Iasi

Spectacolul „Les indes galantes“ a făcut parte din programul FILIT Iaşi

Potrivit şefului Consiliului Judeţean Iaşi, Cristian Adomniţei, festivalul pune Iaşiul pe harta mondială a evenimentelor de top din lumea culturală, el adăugând că „acest lucru obligă oraşul în viitor”.

FILIT Iaşi s-a încheiat duminică seară cu o gală în Sala Mare a Teatrului Naţional, în cadrul căreia a fost decernat premiul pentru cel mai îndrăgit roman al anului 2012, ales de un juriu format din 20 de elevi de la liceele de top din Iaşi.

Dan Lungu, managerul FILIT Iaşi, a precizat, vineri seară, în debutul unei dezbateri, la care a fost prezent şi Ernest Wichner, directorul Literaturhaus din Berlin, că scriitoarea Herta Muller va fi „cu siguranţă” prezentă la ediţia FILIT din 2014, notează Mediafax.

„După operaţie, doamna Müller este în stare stabilă. Ne exprimăm solidaritatea şi o aşteptăm la ediţia a doua a festivalului de la Iaşi. Cu siguranţă ne vom bucura de prezenţa dumneaei”, a spus Dan Lungu.

Dacă v-a plăcut articolul, urmăriţi-ne şi pe Facebook!

Foto credit:  Adrian Bulgariu, Cătălin Varga, FILIT

23
/03
/22

„Oamenii lui Putin. Cum a recuperat KGB-ul Rusia și apoi a atacat Occidentul” de Catherine Belton este considerată una dintre cele mai actuale investigații despre ascensiunea lui Putin și a sistemul putinist instaurat la Kremlin. Cartea este disponibilă acum și în limba română, la Editura Litera.

22
/03
/22

Editura Nemira ne propune un nou volum semnat de Bogdan Munteanu, „Stai jos sau cazi”, în colecția „n’autor”, coordonată de Eli Bădică. Este a doua carte publicată la editura Nemira de scriitorul timișorean, după bestsellerul „Ai uitat să râzi” din 2016. Ziarul Metropolis vă invită să citiți un fragment.

14
/03
/22

Dintotdeauna omul a căutat un refugiu în artă în momente de criză. Zilele acestea, când Europa se află în fața celui mai dificil moment din istoria sa recentă, întâmplarea m-a dus la o expoziție multimedia care aduce în prim-plan poezia scrisă de femei în România, deschisă la Art Hub, pe strada Budișteanu numărul 10, între 1 și 24 martie.

13
/03
/22

„Pentru mine, fericirea înseamnă creaţie şi iubire pentru şi de la cei dragi. Dar, dacă mi s-ar cere să aleg între a fi fericit şi a fi util, cred că aş alege a fi util”, spune unul dintre cei mai îndrăgiți scriitori francezi de azi, totodată și unul dintre dramaturgii contemporani cei mai jucați.

11
/03
/22

„Cartea din Week-end”, proiect online gândit special pentru pasionații de citit, va oferi publicului fragmente din volumele incluse, scurte biografii ale autorilor, recenzii apărute în ziarele italiene, dar și mărturii video ale editorilor, criticilor și traducătorilor italieni privind motivația lor de a publica și promova autorii români pe piața literară italiană.

07
/03
/22

Despre Nicolas d’Estienne d’Orve s-a spus frecvent că este scriitorul contemporan care surprinde Parisul ca nimeni altul tocmai pentru că îl iubește atât de mult. Eiffel, ultimul lui roman, publicat de Editura Trei reușește să-i facă pe cititori să se-ndrăgostească la rândul lor de Paris prin intermediul poveștii romanțate a vieții lui Gustave Eiffel, inginerul de geniu care a ridicat monumentul-simbol al Franței. Care este secretul „Doamnei de fier” din inima Parisului? Ce istorie vrea să transmită peste secole tuturor celor care o privesc?

28
/02
/22

Margaret MacMillan, autoarea bestsellerurilor „Făuritorii păcii”, „Războiul care a pus capăt păcii” și „Oamenii istoriei” oferă o perspectivă provocatoare asupra războiului ca o componentă esențială a umanității în noul său volum: „Războiul. Cum ne-au modelat conflictele”, publicat de Editura Trei în colecția Istorie.