Filme de Louis Delluc şi Jean Cocteau, la Cinemateca Eforie din Capitală
https://www.ziarulmetropolis.ro/filme-de-louis-delluc-si-jean-cocteau-la-cinemateca-eforie-din-capitala/

Filme de Louis Delluc şi Jean Cocteau vor fi proiectate miercuri şi sâmbătă la Cinemateca Eforie din Bucureşti, în cadrul celei de-a treia sesiuni a programului „Avangarda revizitată”.   Proiectul „Avangardei revizitate” continuă cu Louis Delluc, unul din autorii săi importanţi şi, într-o oarecare măsură, de neocolit. Astfel, miercuri şi sâmbătă, de la ora 19.00, […]

Un articol de Andrada Văsii|23 ianuarie 2013

Filme de Louis Delluc şi Jean Cocteau vor fi proiectate miercuri şi sâmbătă la Cinemateca Eforie din Bucureşti, în cadrul celei de-a treia sesiuni a programului „Avangarda revizitată”.

 

Proiectul „Avangardei revizitate” continuă cu Louis Delluc, unul din autorii săi importanţi şi, într-o oarecare măsură, de neocolit.

Astfel, miercuri şi sâmbătă, de la ora 19.00, la Sala Eforie (Jean Georgescu) a Cinematecii Române, va fi prezentată a treia sesiune din cadrul programului „Avangarda revizitată. Avangarda europeană (1919-1939) în Arhiva Naţională de Filme a României”, în conceptul şi viziunea curatorială a lui Igor Mocanu.

În programul celei de-a treia sesiuni au fost incluse filmele „Friguri/ Fievre”, „Femeia de nicăieri/ La femme de nulle part” şi „Sânge de poet/ La sang d’un poete”, toate în regia lui Louis Delluc.

 În acest fel, cea de-a treia sesiune a programului „Avangarda revizitată” va marca 92 de ani de la lansarea de către Louis Delluc a revistei bilunare Le Journal du Cine-club.

„Alipirea lui Louis Delluc cercurilor avangardei europene pare fortuită numai la prima vedere. Nu şi dacă ne amintim că celebrul regizor francez a fost unul din principalii susţinători şi promotori ai experimentului avangardist şi ai autorilor emergenţi în perioada dintre cele două Războaie Mondiale. Începând cu 1917, dezvoltă o activitate intensă de critic de film, pe atunci termenul încă inexistent, trecând drept inventatorul sau, după caz, creatorul cuvântului «cineast». Deşi suspectat de a-l fi creat după chipul şi asemănarea propriei reviste, «Cinéa», termenul se va încetăţeni foarte curând, într-o concurenţă acerbă cu «cinegrafist» şi alţi monştri lexicali”, explică Igor Mocanu.

 

 

Sursa: Mediafax

24
/09
/23

Insula Hydra. Soarele. Marea. Cel mai bun loc de unde poți privi luna. Iubire. Nebunie. Căutare. Depresie. Tristețe. Iubire. Sexualitate. Droguri. Sinucidere. Moarte. Artă. Iubire…

21
/09
/23

Luni, 25 septembrie, de la ora 19.00, la Librăria Humanitas de la Cișmigiu (Regina Elisabeta 38), George C. Dumitru va intra în dialog cu Bogdan Răileanu și Victor Cobuz, pornind de la romanul „Rupturi”, publicat de curând în colecția „Ego. Proză” a Editurii Polirom.