Corneliu Baba, în premieră la Chișinău. Amplă expoziție dedicată artistului român, la Muzeul Moldovei
https://www.ziarulmetropolis.ro/corneliu-baba-in-premiera-la-chisinau-ampla-expozitie-dedicata-marelui-maestru-roman-corneliu-baba-la-muzeul-moldovei/

Considerat cel mai mare portretist român şi pictor de referinţă al secolului XX, Corneliu Baba (1906-1997) poate fi văzut la Muzeul Naţional de Artă al Moldovei din Chişinău, în cadrul unei expoziţii marca Art Safari: „Corneliu Baba. Artistul realismului profund”.

Un articol de Ziarul Metropolis|22 septembrie 2023

Vernisajul a avut loc pe 20 septembrie. Expoziția poate fi vizitată pânâ pe 29 octombrie. Operele au fost selectate din importante colecții private și ale marilor muzee din România pentru a fi prezentate publicului din Republica Moldova. Proiectul este finanțat de Departamentul pentru Relația cu Republica Moldova (DRRM) din cadrul Guvernului României.

Apreciat, recompensat cu înalte distincții și considerat pictor de referință al secolului XX, Corneliu Baba s-a format în etapa modernă a artei naționale, însă a refuzat să se alăture curentului modernist ce domina lumea artei. Și-a găsit drumul propriu și a devenit foarte cunoscut la nivel internațional încă din anii 1960. Prin operele selectate, prezentăm iubitorilor de artă din Republica Moldova un parcurs complet al maestrului artei românești: de la peisajele și naturile statice pictate cu precădere la începutul creației, până la compozițiile profund realiste cu țărani, care i-au adus celebritatea, și operele care i-au marcat finalul carierei, de un înalt rafinament: arlechini, regi nebuni și spaime”, declară Maria Albani, istoric de artă.

Opera unuia dintre cei mai reprezentativi artiști români, Corneliu Baba, poate cel mai cunoscut și apreciat pictor român al secolului al XX-lea, atât în Estul, cât și în Vestul Europei, ajunge la Chișinău. Lucrările lui Corneliu Baba, supranumit pictorul omului, desenator de forță, cel mai mare portretist român, care a realizat opere de o rară expresivitate și vigoare artistică, vor fi expuse la Muzeul Național de Artă din Chișinău. Ne exprimăm toată recunoștința și gratitudinea pentru efortul operatorului cultural Art Safari din București și față de colecționarii și muzeele care au acceptat împrumutul operelor pentru a fi expuse, dar nu în ultimul rând Departamentului pentru Relația cu Republica Moldova, care susține constant proiecte culturale de anvergură, asigurând de această dată accesul iubitorilor de artă din Republica Moldova la opera marelui artist, profund umanist, Corneliu Baba”, a declarat Tudor Zbârnea, directorul Muzeului Național de Artă al Moldovei.

Expoziția cuprinde lucrări din cele mai importante muzee de artă din România, precum Muzeul Municipiului București, Muzeul „Vasile Pârvan” Bârlad, Muzeul de Artă Constanța, Muzeul Județean Gorj „Alexandru Ștefulescu”, Muzeul Județean de Artă Prahova “Ion Ionescu-Quintus“, Muzeul Municipal „Octavian Moșescu” Râmnicu Sărat, dar și din cele mai prestigioase colecții de artă private.

Elevul lui Nicolae Tonitza, rebelul artei românești de secol XX

Corneliu Baba (1906-1997) poate fi considerat cel mai mare portretist român. A fost fiul pictorului de biserici Gheorghe Baba și elevul lui Nicolae Tonitza la Școala de Arte Frumoase din Iași, unde a devenit ulterior și profesor.

A refuzat să se alăture curentului modernist ce domina lumea artei, găsindu-și drumul propriu și devenind foarte cunoscut la nivel internațional încă din anii 1960. Principalele genuri pe care pictorul le-a abordat de-a lungul întregii sale creații sunt portretul – cu insistență asupra autoportretului – și compoziția cu personaje, inspirată o lungă perioadă din viața satului, a celor umili sau marginali. Compozițiile cu țărani sunt cele care i-au adus notorietatea, personajele sale fiind redate într-un stil realist, fără cosmetizări din penel.

Naturile statice pictate cu precădere la începutul creației etalează obiecte prețioase și gospodărești, vânat sau alimente. Peisajul, gen frecventat mai rar și sortit în timp abandonului, ca și natura statică, de altfel, a fost ales cu precădere din mediul citadin; prin ciclul Venețiilor, artistul se raportează din nou la tradiție, fiind interesat de arhitectura somptuoasă a orașului de pe lagună și de felul în care aceasta își reflectă în apă lumini, umbre și tăinuite penumbre.

Din cauza relației problematice cu autoritățile din anii 1940, a fost închis, iar postul de profesor de pictură de la Iași suspendat. După 1950, relațiile s-au îmbunătățit, Baba pictând, pentru o scurtă perioadă, în spiritul realismului socialist, pe care îl va abandona repede. Ultimele două decenii de activitate marchează un capitol foarte important din activitatea sa, dramatic și expresiv, de un înalt rafinament estetic și tematic: pictează arlechini, regi nebuni și spaime.

Muzeul Național de Artă al Moldovei (str. 31 August 1989, nr. 115, Chişinău) este un muzeu din centrul Chișinăului, singura instituție de acest profil din Republica Moldova. Acesta a fost fondat de către Alexandru Plămădeală și Auguste Baillayre în anul 1939. Actualmente, patrimoniul MNAM numără peste 39.000 de opere, care reflectă dezvoltarea artelor plastice din sec. XV-XXI. În muzeul permanent funcționează expoziții de artă europeană, rusă și orientală. MNAM deține bogate colecții de artă națională medievală și modernă, artă decorativă, sculptură și artă universală.



26
/04
/24

Centrul Național al Dansului București (CNDB) anunță programul de spectacole pentru luna mai. Unul dintre evenimentele importante ale lunii este premiera spectacolului de dans contemporan Memetics, în coregrafia lui Sergiu Diță, urmată de trei producții CNDB – BLOT, Bodies on The Line, Patosfera și de Miercurea Lejeră, un proiect care prezintă pe scenă idei unice și irepetabile într-o formă performativă.

25
/04
/24

Cea de-a treia ediție din România a competiției de pictură live Art Battle va avea loc pe 27 aprilie, la Palatul Bragadiru din București (Calea Rahovei nr. 147-153) aducând în fața publicului atât concursul contra cronometru care aduce publicul în fața procesului de creație, alături de re-LEAF, o ediție de "interior" a târgului de artă contemporană LEAF (Limited Edition Art Fair) eveniment organizat de Galeria Celula de Artă în parteneriat cu Săfițicuminți. Biletele pentru public sunt disponibile pe LiveTickets.

22
/04
/24

6 manageri și 30 de ghizi și muzeografi din toată țara au participat la Râșnov la două sesiuni de training pentru dezvoltarea abilităților de gestionare și management strategic al obiectivelor de patrimoniu istoric, documentarea istorică, interpretarea informațiilor, comunicarea și interacțiunea directă cu publicul vizitator.

18
/04
/24

Cea de-a XII-a ediție a Săptămânii Haferland, cel mai îndrăgit festival cultural și etnologic al sașilor din Transilvania și din diaspora, va avea loc în perioada 8-11 august 2024 sub înaltul patronaj al Alteței Sale Serenissime Prințul Philipp von und zu Liechtenstein și sub auspiciile Familiei Regale a României. Este pentru prima oară când Familia Regală a României acordă în mod oficial susținere organizării acestui eveniment cultural.

12
/04
/24

Asociația Interact Projects (Proiecte Interactive), în calitate de beneficiar, anunță începerea implementării proiectului Venus iese din retrograd, proiect co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național (AFCN).

11
/04
/24

Luna aprilie aduce în spațiile galeriei neconvenționale Celula de Artă patru noi vernisaje: pe 11 aprilie, la Art Safe (în incinta Combinatului Fondului Plastic, str. Băiculești nr. 29), expoziția artistului Beaver, Gray Area, pe 14 aprilie deschiderea sezonului Galeriei Verticale din incinta Random Space (str. Popa Petre nr. 21) cu expoziția Metal Poetry și un live performance de sculptură susținut de artista Cristina Dinu, pe 19 aprilie Locus Sigilli, a artistei Laura Sima, la Celula de Artă din Bd. Carol, nr. 53 și pe 27 aprilie expoziția de artă cu vânzare re-LEAF, la salonul permanent din Palatul Bragadiru, (Calea Rahovei nr. 147 – 153), un eveniment conex al competiției de pictură live Art Battle, care va avea loc în aceeași dată.

10
/04
/24

Asociația Entuziart, promotor activ al integrării sociale și culturale a persoanelor cu nevoi speciale, este mândră să anunțe lansarea proiectului "CU OCHII MINȚII". Această inițiativă de pionierat, ce se desfășoară în perioada martie - noiembrie 2024, urmărește să îmbogățească viețile persoanelor cu deficiențe de vedere prin art terapie, dans terapie, psihoterapie și activități expresiv-creative.