Filme în premieră la Festivalul DaKINO
https://www.ziarulmetropolis.ro/filme-in-premiera-la-festivalul-dakino/

PREVIEW Câteva dintre cele mai apreciate filme recente vor putea fi văzute în premieră în România la cea de-a 28-a ediţie a Festivalului DaKINO, care va avea loc între 7 şi 10 martie la Cinema Muzeul Ţăranului Român: „Boy Erased”, „If Beale Street Could Talk”, „At Eternity’s Gate” sau „Stan & Ollie”.

Un articol de Ionuţ Mareş|5 martie 2019

„Boy Erased” (2018), de Joel Edgerton, „If Beale Street Could Talk” (2018), de Barry Jenkins, „At Eternity’s Gate” (2018), de Julian Schnabel, şi „Stan & Ollie” (2018), de Jon S. Baird, sunt printre cele mai aşteptate filme recente care vor putea fi văzute în premieră în România la cea de-a 28-a ediţie a Festivalului DaKINO.

Nominalizat la Globurile de Aur 2019 pentru Cel mai bun actor în rol principal (Lucas Hedges) şi Cel mai bun cântec original, „Boy Erased”, al doilea film ca regizor al actorului Joel Edgerton, se bazează pe memoriile lui Garrard Conley, unul din cei 700.000 de americani care au fost supuși unei forme de terapie de conversie pentru persoane LGBT.

Părinții tânărului Jared, interpretați de Nicole Kidman și Russell Crowe, hotărăsc că este inacceptabil pentru ei, pentru comunitatea în care trăiesc și pentru fiul lor ca acesta să fie homosexual. Așa că Jared va intra într-un program de terapie de conversie, timp în care părinții lui vor încerca să împace propriile convingeri religioase – tatăl este pastor baptist – cu iubirea pentru fiu.

Filmul va fi proiectat joi, 7 martie, de la 19.30, la Gala de deschidere.

După ce în 2017 Barry Jenkins obţinea trei premii Oscar cu „Moolinght”, printre care și trofeul pentru Cel mai bun film, anul acesta „If Beale Street Could Talk” a câştigat premiul Oscar pentru Cea mai bună actriţă în rol secundar – Regina King şi a mai avut două nominalizări – Cel mai bun scenariu adaptat și Cea mai bună coloană sonoră.

Filmul este adaptarea romanului omonim al lui James Baldwin şi spune povestea de dragoste dintre Tish (KiKi Layne) şi Fonny (Stephen James) în Harlemul anilor ’70.

„Stan & Ollie”, în regia lui John S. Baird, are în centru cel mai faimos duo de comici, Stan şi Bran (Laurel şi Hardy), care încearcă să îşi relanseze cariera printr-un turneu în Marea Britanie după război, în ceea ce avea să devină însă cântecul lor de lebădă.

„Steve Coogan și John C. Reilly nu numai că excelează în a imita convingător unul dintre cele mai faimoase cupluri comice ale ultimului secol, dar reuşesc și performanța extraordinară de a recrea câteva dintre faimoasele lor gaguri”, a scris The Hollywood Reporter.

Filmul a fost nominalizat la Globurile de Aur 2019 pentru Cel mai bun actor într-un film de comedie – Steve Coogan. Proiecţia va fi precedată de scurtmetrajul „Blotto” (1930; r. James Parrott), cu Stan Laurel, Oliver Hardy și Anita Garvin.

La Gala de închidere de duminică, 10 martie, va fi proiectat extrem de aşteptatul film „At Eternity’s Gate” (2018), în regia americanului Julian Schnabel. Pentru această interpretare a celebrului pictor Vincent van Gogh, Willem Dafoe a fost nominalizat la Oscarul pentru cel mai bun actor şi a câştigat premiul de interpretare masculină la Festivalul de la Veneţia.

Tot la DaKINO vor putea fi văzute două documentare regizate de femei despre două femei excepţionale. „Distanţa dintre mine şi mine” (2018), realizat de Mona Nicoară şi Dana Bunescu, îi face portretul scriitoarei Nina Cassian. La proiecţie vor fi prezente şi cele două autoare ale filmului. Iar documentarul american „On Her Shoulders”, pentru care Alexandria Bombach a câştigat premiul de regie la Sundance în 2018, o are în centru pe activista pentru drepturile omului Nadia Murad, laureată a Premiului Nobel pentru Pace în 2018.

Cea de-a 28-a ediție a DaKINO, primul festival internațional de film din România și, de asemenea, unul dintre cele mai vechi festivaluri de scurtmetraj din Europa de Est, propune de asemenea tradiţionala competiţie de scurmetraje, care în acest an are 18 titluri (ficțiune și animație), produse în 14 țări din diferite colțuri ale lumii. Trei dintre scurtmetraje sunt semnate de regizori români: „8”, de Mihai Pîrcălabu, „Liniște”, de Alex Iureș, şi animaţia „Monstrul”, de Laura Pop, iar un altul vine din Republica Moldova – „Lazarus Syndrome”, de Eugen Damaschin.

Lista completă a filmelor incluse în Competiția de scurtmetraje (la a cărei selecţie am avut plăcerea să contribui alături de colegii Cristi Mărculescu şi George Mihalcea) este disponibilă aici.

Juriul DaKINO 2019 este prezidat de Mary Kate O Flanagan, scenaristă, consultant de scenarii și profesor de scenaristică din Irlanda, căreia i se alătură producătorul Anamaria Antoci, actrița Diana Cavallioti, Nuno Rodrigues, curator și programator al Festivalului de Film Curtas Vila do Conde din Portugalia, și Bogdan Mureșanu, scenarist și regizor, recent premiat cu „Cadoul de Crăciun” la Festivalul Internațional de Scurtmetraje de la Clermont-Ferrand din Franţa. De altfel, trei dintre scurtmetrajele lui Bogdan Mureşanu, printre care şi „Cadoul de Crăciun”, vor putea fi văzute într-o proiecţie specială.

Iar Mary Kate O Flanagan va susţine un masterclass de scenaristică („Scrierea și rescrierea unui scenariu de scurtmetraj”), care va avea loc duminică, 10 martie, între 12:00 şi 14:00, la Cărturești Verona (demisol).

Juriul va acorda în cadrul Galei de închidere Trofeul DaKINO 2019 pentru cel mai bun scurtmetraj, Premiul pentru cea mai bună regie și Premiul pentru cel mai bun scenariu, precum și premii speciale. În cadrul aceleiași gale, în urma voturilor primite de la spectatori, se va acorda și Premiul Publicului.

Biletele sunt disponibile pe www.eventbook.ro.

Programul complet

DaKINO 2019 este organizat de Asociația FAMart și Fundația DaKINO, cu sprijinul Centrului Național al Cinematografiei și Dacin Sara.

 

25
/02
/14

“Berlinul e un oraş pe care sunt furioasă”, a declarat actriţa Cosmina Stratan, la întoarcerea de la Festivalul Internaţional de Film de la Berlin. Cosmina a fost unul dintre cei 10 tineri actori europeni selectaţi în prestigiosul program internaţional Shooting Stars, ajuns acum la ediţia a 17-a.

25
/02
/14

Institutul Cervantes din București, cu sprijinul Societății Culturale NexT, organizează joi, 27 februarie, de la ora 19.00, Seara de scurtmetraje. Joi va rula o primă parte a selecţiei „Cortos en el mapa” / „Scurtmetraje pe harta Spaniei”, filme realizate în Insulele Canare și prezentate în cadrul programului „Canarias en Corto”.

25
/02
/14

Ziarul Metropolis şi MediaPro Distribution te trimit la film! Participă la concurs şi poţi câştiga 3 invitaţii duble pentru filmul „Pompeii 3D”, la Cinema City Sun Plaza din Bucureşti.

24
/02
/14

Festivalul Internațional de Film Transilvania (TIFF) se pregătește intens pentru cea de-a 13-a ediție, care va avea loc între 30 mai și 8 iunie, la Cluj-Napoca. Sute de filme, concerte, expoziții, dezbateri și întâlniri cu cineaști renumiți îi așteaptă pe spectatori la cel mai mare festival de film din România.

24
/02
/14

Actorul Matthew McConaughey a declarat în emisiunea "The Queen Latifah Show" că a vizionat de mai multe ori fiecare episod din "Detectivii din Louisiana/ True Detective", produs de HBO, afirmând că de fiecare dată a descoperit ceva diferit.

23
/02
/14

Filmul "12 ani de sclavie", actorii Matthew McConaughey şi Cate Blanchett şi regizorul Alfonso Cuaron sunt favoriţi la "Oscar 2014", potrivit cotelor afişate de casele de pariuri online, care par să aibă ca "indicator" lista premianţilor de la gala Globul de Aur.

21
/02
/14

Producţiile nipone "Călătorie în trei", "Brave Story", "Soarele apune în districtul 64" şi "Roua cerului" vor fi proiectate la Zilele Filmului Japonez, în perioada 25 - 28 februarie, la Cinemateca Română, sala Jean Georgescu din Bucureşti.

21
/02
/14

Caravana Docuart debutează sâmbătă, pe 1 martie, cu o primă oprire în Brașov, la Sala Patria. Vor fi proiectate documentare premiate la a II-a ediție a „București Docuart Fest” 2013, realizări cinematografice ale unor regizori consacrați, dar și documentare studențești menite să să sprijine tinerele talente.

21
/02
/14

Filmele "Ultimul zburator" şi "Dristor" vor fi proiectate vineri şi sâmbătă, la Cinemateca Union din Bucureşti, în seria de evenimente "Independent Union", un nou concept de proiecţii cu invitaţi, menit să promoveze producţia cinematografică independentă.