Filmul „5 Minute”, de Dan Chișu, începând cu 27 martie în cinematografele din România
https://www.ziarulmetropolis.ro/filmul-5-minute-de-dan-chisu-incepand-cu-27-martie-in-cinematografele-din-romania/

Filmul „5 Minute”, scris şi regizat de Dan Chişu, va rula în cinematografele româneşti începând din 27 martie 2020, fiind distribuit de Domestic Film.

Un articol de Petre Ivan|27 ianuarie 2020

Lungmetrajul a avut premiera mondială în octombrie 2019, în competiția oficială a celei de-a 35-a ediții a Festivalului Internațional de Film de la Varșovia.

Drama îi are în distribuție pe Mihai Călin, Diana Cavallioti, Emanuel Pârvu, Ana Radu, Elvira Deatcu, Adrian Titieni, Gabi Huian şi Aida Economu.

Lungmetrajul de ficțiune al lui Dan Chișu este inspirat din fapte reale. Într-un cinematograf din București rulează un film controversat, despre un cuplu format din două femei. La scurt timp după începerea filmului, câțiva spectatori se ridică și protestează față de comunitatea LGBT, membri ai acesteia fiind prezenți în sală. Presa a acuzat Jandarmeria că nu a intervenit pentru a pune capăt conflictului în urma căruia un tânăr a fost rănit și a ajuns la spital. Filmul se concentrează pe povestea omului care a condus echipa de jandarmi în acțiunea de la cinematograf, printr-o investigație făcută de o tânără jurnalistă cunoscută pentru reportajele ei neobișnuit de îndrăznețe.

Imaginea filmului este semnată de Adrian Silișteanu, montajul – de Letiția Ștefănescu, sunetul – de Marius Leftărache, scenografia – de Gina Călin, costumele – de Adina Bucur, machiajul – de Dana Roșeanu, coafura – de Manuela Simionescu. Producător este Anamaria Antoci.

„5 Minute” este o producție Domestic Film, în coproducție cu DaKINO Production, realizată cu sprijinul Centrului Național al Cinematografiei, Programului Europa Creativă – Media al Uniunii Europene, Heineken România, în colaborare cu Societatea Română de Televiziune.

Pagina oficială de Facebook: https://www.facebook.com/5minutefilm

09
/02
/22

Regizorul și scenaristul polonez Krzysztof Kieślowski va fi celebrat la cea de-a 21-a ediție a TIFF printr-o amplă retrospectivă prilejuită de comemorarea, în 2021, a 80 de ani de la nașterea cineastului. În perioada 17-26 iunie, zece dintre cele mai apreciate opere ale sale vor putea fi revizitate în cadrul secțiunii Close-up Krzysztof Kieślowski, ca parte dintr-un program special dedicat cinematografiei din Polonia, una dintre cele două țări invitate la această ediție de festival.

08
/02
/22

OPINIE Primul lucru care mi-a atras atenţia când m-am uitat pe nominalizările din acest an la Premiile Oscar, anunţate marţi de Academia Americană de Film, a fost numărul mare de filme cu subiecte plasate în trecut.

03
/02
/22

CRONICĂ DE FILM O frumoasă animaţie japoneză, „Belle” (2021, r. Mamoru Hosoda), care a avut anul trecut premiera mondială la Cannes, ajunge acum şi în cinematografele de la noi, atât în versiunea originală şi cu subtitări, cât şi dublată în română.

01
/02
/22

CRONICĂ DE FILM Pe măsură ce treceau minutele din „The Worst Person in the World” (2021) la proiecţia de la Cinema Elvire Popesco, mă tot gândeam: juriul de la Cannes a avut la îndemână acest „mare film existenţialist contemporan” (o descriere justă pe care aveam să o citesc apoi în revista Positif) pentru a-i acorda Palme d`Or, dar a preferat în schimb, din dorinţa de a scrie istorie, să aleagă un pariu riscant ca „Titane”?

31
/01
/22

CRONICĂ DE FILM "Lucruri pentru care merită să plângi" (2021), debutul în lungmetraj al regizoarei româno-maghiare Cristina Groşan, este portretul generaţiei de 30 de ani, cu fricile şi nesiguranţele ei. Cu premiera mondială în competiţia Festivalului de la Sarajevo, filmul poate fi găsit în unele cinematografe din ţară.

28
/01
/22

„Miracol”, thrillerul psihologic regizat de Bogdan George Apetri, își începe circuitul pe marile ecrane din România chiar înainte de data premierei și va avea parte de avanpremiere și de proiecții speciale, urmate de Q&A cu echipa filmului, în Cluj, Timișoara, București, Sibiu și Piatra Neamț.

26
/01
/22

CRONICĂ DE FILM La fel ca „Neidentificat” (2020), prima parte a unei preconizate trilogii filmate la Piatra Neamţ şi în împrejurimi, „Miracol (2021) este prins între dorinţa de a spune lucruri tari din sfera dramelor morale şi încărcate psihologic şi înclinaţia de a testa convenţiile unui amestec de thriller şi policier.

20
/01
/22

CRONICĂ DE FILM Regizorul mexican Michel Franco atinge o nouă culme a teribilismului cu „Nuevo orden”/"Noua ordine" (distribuit acum în cinematografele de la noi de Transilvania Film), câştigător în 2020 al unui de neînţeles Mare Premiu al Juriului la Festivalul de la Veneţia.

13
/01
/22

Dacă pentru mulți dintre noi sfârșitul anului trecut a stat, din punct de vedere cinematografic, sub semnul lungmetrajului lui Sorrentino, „È stata la mano di Dio”, începutul lui 2022 ne-a pus în fața unui alt film italian – „Trei etaje” / „Tre piani”, semnat de Nanni Moretti.