Filmul „Despre oameni şi melci”, de Tudor Giurgiu, premiat la Valladolid
https://www.ziarulmetropolis.ro/filmul-despre-oameni-si-melci-de-tudor-giurgiu-premiat-la-valladolid/

Lungmetrajul „Despre oameni şi melci”, în regia lui Tudor Giurgiu, a primit premiul special al juriului la Festivalul Internaţional de Film de la Valladolid, care s-a desfăşurat între 20 şi 27 octombrie. „Despre oameni şi melci” a câştigat premiul secţiunii competiţionale Meeting Point la categoria lungmetraj, alături de pelicula belgiană „Time of my life” (regia: […]

Un articol de Andrada Văsii|29 octombrie 2012

Lungmetrajul „Despre oameni şi melci”, în regia lui Tudor Giurgiu, a primit premiul special al juriului la Festivalul Internaţional de Film de la Valladolid, care s-a desfăşurat între 20 şi 27 octombrie.

„Despre oameni şi melci” a câştigat premiul secţiunii competiţionale Meeting Point la categoria lungmetraj, alături de pelicula belgiană „Time of my life” (regia: Nic Balthazar), din cadrul celei de-a 57-a ediţii a Festivalului Internaţional de Film de la Valladolid, informează un comunicat al casei de producţie Libra Film, remis MEDIAFAX.

 

Înfiinţat în 1956, Festivalul Internaţional de Film de la Valladolid (Spania) este unul dintre cele mai vechi şi prestigioase din Europa, fiind apreciat pentru calitatea filmelor prezentate, precum şi pentru descoperirea multor talente. În cadrul festivalului s-au putut viziona în premieră filme precum „Zbor deasupra unui cuib de cuci” al lui Milos Forman şi „Copilul sălbatic” al lui Francois Truffaut.

„Despre oameni şi melci” s-a aflat în competiţie alături de alte 14 producţii europene. Juriul secţiunii Meeting Point a fost alcătuit din regizorii Daniela Fejerman, Nacho Pérez de la Paz şi Christian Sida-Valenzuela, directorul Festivalului Latino-American din Vancouver.

Premiul constă în suma de 15.000 de euro.

„Despre oameni şi melci” este o coproducţie româno-franceză, fiind produs de Libra Film (România) şi Agat Films (Franţa).

Acţiunea filmului „Despre oameni şi melci” se petrece în 1992, în Câmpulung Muscel, la fabrica de maşini ARO. Din distribuţie fac parte actorii români Andi Vasluianu, Dorel Vişan, Monica Bîrlădeanu, Andreea Bibiri, Valeria Seciu, Ovidiu Crişan, Ion Grosu, Clara Vodă şi Alina Berzunţeanu şi actorii francezi Jean François Stevenin şi Robinson Stevenin.

Scenariul filmului îi aparţine lui Ionuţ Teianu, Vivi Drăgan Vasile semnează imaginea, iar Vlaicu Golcea este compozitorul coloanei sonore.

În România, filmul este distribuit de Transilvania Film, în colaborare cu Ro Image.

Tot la Festivalul de la Valladolid a fost premiat, în 2011, scurtmetrajul „Superman, Spiderman sau Batman”, de Tudor Giurgiu. Filmul a fost distins cu premiul pentru cel mai bun scurtmetraj european, intrând astfel în competiţia pentru premiile Academiei de Film Europene, care se vor decerna pe 1 decembrie, în Malta.

 

Sursa: Mediafax

02
/10
/23

Artă, experiențe multisenzoriale marca Madrigal, povești de noapte ale Bucureștiului și primul design show în colaborare cu V&A din Londra, în perioada 29 septembrie - 14 ianuarie, la Palatul Dacia-România de pe Lipscani, în cadrul Art Safari Stars Edition.

29
/09
/23

Acum un secol, preoţi scandalizaţi de un film - "Păcat" (1924) de Jean Mihail - cereau interzicerea acestuia. O sută de ani mai târziu, un nou apel al unor clerici ortodocşi pentru oprirea de la difuzare a unui film, documentarul "Arsenie. Viaţa de apoi" (2023) de Alexandru Solomon. Amuzantă şi revelatoare paralelă.

29
/09
/23

Atelierele de autocunoaștere prin scris Casa din mine vin în întâmpinarea adolescenților bucureșteni, membri ai trupei de teatru Brainstorming, elevi ai Colegiului Național Bilingv „George Coșbuc”, Colegiul Național „Sfântul Sava”, Colegiul Național „Mihai Viteazul”, Colegiul Național „Gheorghe Lazăr”, Liceul Teoretic Internațional de Informatică (ICHB) și Liceul Teoretic „Alexandru Vlahuță” din București.