Filmul Usturoi, difuzat în penitenciarul de maximă siguranță din Aiud
https://www.ziarulmetropolis.ro/filmul-usturoi-difuzat-in-penitenciarul-de-maxima-siguranta-din-aiud/

Filmul ”Usturoi”, producţia independentă filmată în întregime în Transilvania, a fost difuzat în această săptămână la penitenciarul de maximă siguranţă din Aiud, în cadrul unei proiecţii speciale, la invitaţia serviciului de Educaţie şi Asistenţă Psihosocială din instituţie.

Un articol de Petre Ivan|31 octombrie 2015

Comedia ardelenească neaoșă ”Usturoi” se dorește a fi o frescă a peisajelor frumoase din Transilvania multietnică, adresîndu-se spectatorilor foarte tineri, audienței  de vârstă mijlocie și seniorilor deopotrivă.

Până acum, filmul a fost difuzat de peste 20 de ori în România și în străinătate (New York, Boston – SUA, Chemnitz – Germania, festivalul Nomad – Norvegia) iar în iarna aceasta se dorește lansarea lui în cinematografe.

Proiecțiile de la Cluj din 2014 (TIFF și Comedy Cluj), precum și de la București, la festivalul KINOdiseea, au fost cele mai disputate evenimente ale festivalurilor, filmul fiind difuzat cu casa închisă de fiecare dată.

În iarna 2015-2016 se dorește intrarea filmului în cinematografe la nivel național, iar apoi se vor depune eforturi pentru a face filmul disponibil online și pe DVD/BluRay, pentru audiențele din diaspora.

Despre ”Usturoi”:

Eremia, un copil rom dintr-un sat uitat de lume, se plânge prietenului său cel mai bun Nicuşor de sărăcia familiei sale: fratele său doreşte să se însoare cu fata unui clan bogat din sat, pe nume Usturoi, dar nu are suficienţi bani pentru nuntă.

Pentru a-l ajuta pe acesta şi pentru a-şi depăşi condiţia limitată de copii săraci, cei doi fug la oraş ca să se facă actori şi să îşi asigure astfel o viaţă mai bună pentru ei şi familiile lor. Pe drum trec prin tot felul de încercări, sunt chiar aproape să-şi piardă viaţa, dar în cele din urmă ajung cu bine la Cluj.

Din păcate, planul lor de a deveni actori dă greş şi, ca orice copil fugar, sunt trimişi acasă cu maşina Poliţiei, dar pe drum află un secret care îi va ajuta să salveze situaţia, înlesnind căsătoria fratelui lui Eremia cu fata lui Usturoi.

Foto: Usturoi – facebook

11
/02
/15

Singurul lungmetraj românesc din competiția Festivalului Internațional de Film de la Berlin, “AFERIM!” în regia lui Radu Jude, are premiera mondială astăzi.Evenimentul este programat la ora 17.00, ora României, la Berlinale Palast, locația principală al celui mai important festival internațional de film al începutului de an.

10
/02
/15

CineȘoc este noul eveniment marca ARCUB, care va transforma lunar sala de spectacole din Batiște 14 într-o sală de proiecție cinematografică. Astfel, programul urmărește să devină o alternativă la filmul de mall și, în același timp, o completare a ofertei existente deja în sălile independente din Centrul Bucureștiului.

10
/02
/15

Prima dintre cele trei statuete Oscar primite de Charlie Chaplin, evaluată la peste un milion de dolari, a fost furată luna trecută, în cadrul unei spargeri organizate la Paris. Trofeul câştigat de legendarul actor din perioada filmelor mute a fost furat din sediul Asociaţiei Chaplin, compania care protejează numele şi imaginea artistului.

08
/02
/15

O maşină Ferrari 250 SWB California, parte a colecţiei Baillon şi care i-a aparţinut pentru scurt timp actorului francez Alain Delon, a fost vândută pentru 14,2 milioane de euro, fiind vedeta unei licitaţii organizate de casa Artcurial în cadrul evenimentului Salon Rétromobile de la Paris.

08
/02
/15

Ovidiu-Iuliu Moldovan, Şerban Ionescu, Victor Rebengiuc. Mari actori ce recomandă filmele din Seria „Duminica filmului românesc”. Puteţi urmări „Dreptate în lanţuri” „Ion: blestemul pământului şi „Tandreţea lăcustelor”, duminică, 8 februarie, la TVR2.

07
/02
/15

Actriţa americană Natalie Portman, care locuieşte de curând la Paris, după căsătoria ei cu coregraful francez Benjamin Millepied, a declarat, într-un interviu acordat publicaţiei Madame Figaro, că este pregătită să joace într-un film turnat în limba lui Molière

07
/02
/15

Lungmetrajul "Aferim", de Radu Jude, care va avea premiera mondială la Festivalul Internaţional de la Berlin, se numără printre cele nouă filme pe care prestigioasa revistă americană IndieWire le recomandă la evenimentul cinematografic din capitala Germaniei.

07
/02
/15

CRONICĂ DE FILM „Whiplash”, scris și regizat de americanul Damien Chazelle, este un film încrâncenat care susține ideea de act artistic ca simplă mecanicitate, folosind ca pretext narativ o relație maladivă între un toboșar de jazz ambițios și un profesor despotic.

06
/02
/15

Channing Tatum şi Mila Kunis formează pentru prima dată un cuplu pe marile ecrane în „Ascensiunea lui Jupiter”, o aventură SF de proporţii epice, realizată de Lana şi Andy Wachowski şi produsă de Warner Bros. Pictures. Filmul care are premiera în 3D şi IMAX 3D pe 6 februarie.

06
/02
/15

Capitala Germaniei a devenit centrul mondial al cinematografiei o dată cu Gala de Deschidere a celei de-a 65-a ediții a Festivalului Internațional de Film de la Berlin (5-15 februarie). Evenimentul a avut loc aseară la Berlinale Palast în prezența a peste 1500 de invitați. Gazdele serii au fost Dieter Kosslick, directorul Berlinalei, și Anke Engelke.

05
/02
/15

CRONICĂ DE FILM Câştigător în 2014 al Premiului Gopo pentru cel mai bun documentar, „Experimentul Bucureşti” este un experiment cinematografic despre un posibil experiment social imaginat pentru a atrage atenţia asupra unui experiment istoric dureros, Fenomenul Piteşti.