Mihai Șora împlinește 102 ani!
https://www.ziarulmetropolis.ro/filosoful-mihai-sora-102/

”Sunt cu doi ani mai mare decât ţara mea şi mă doare să văd că ţara mea suferă. Dar îmi pun speranţa în cei care vin după mine. În copii! Speranţa că vor trăi demn şi se vor putea bucura de roadele strădaniei lor ca adulţi. La Centenarul ei, România nu arată bine – este mai dezbinată, mai fragilă, mai şubredă ca oricând. Și dincoace şi dincolo de Prut!” – Mihai Șora, la împlinirea vârstei de 102 ani…

Un articol de Petre Ivan|7 noiembrie 2018

Eseistul şi filosoful Mihai Şora s-a născut la 7 noiembrie 1916, ca fiu de preot ortodox.

După studii de filozofie la Universitatea din București (1934-1938), unde l-a avut profesor, printre alții, pe Nae Ionescu, a plecat la Paris, unde a obținut titlul de doctor în filozofie, devenind pentru o vreme cercetător la Centre Național de la Recherche Scientifique.

Mihai Şora

A debutat în 1947, la Gallimard, cu volumul “Du dialogue intérieur”. Revenit în țară, se dedică unei vaste activități editoriale, regândind din temelii colectia “Biblioteca pentru toți”, în care vor apărea în anii 1970, 1980 și 1990 cele mai importante cărți ale culturii universale.

Din anii ’70 a început să publice dialoguri filozofice în revistele literare, care mai târziu vor alcătui cărți de referință în filozofia românească. După 1990 a fost membru fondator al Grupului pentru Dialog Social și a ocupat fotoliul de ministru al Învățământului în primul guvern de după revoluție.

Astfel, în 1990, în primul guvern român post-revoluţionar, lui Mihai Şora i s-a propus portofoliul Învăţământului – a fost primul ministru al Învăţământului în guvernul condus de Petre Roman. După mineriada din iunie 1990, după ce Ion Iliescu le-a mulțumit minerilor, Mihai Şora şi-a dat demisia din funcţia de ministru.

Mihai ŞoraÎn decembrie 2016, Mihai Şora deplângea absenteismul în rândul tinerilor între 18 şi 24 de ani şi declară că urmează patru ani grei în care aceştia vor percepe consecinţele neliniştitoare ale absenteismului la vot.

„Vor vedea cu ochii lor: când vor merge în excursii la munte… – şi, în locul pădurilor, vor găsi un teren viran; când vor da primul concurs pentru o slujbă… – şi, în locul lor, va fi angajat prostovanul nepot al primarului; când vor dori să-şi deschidă o mică afacere şi se vor prăbuşi sub teancul de hârtii şi acte inutile; când primul lor copil va intra în spital pentru o banală fractură şi va ieşi paralizat sau amputat în urma unui „experiment“. Atunci când îi va lovi prima nenorocire, abia atunci tinerii care au azi 18–24 de ani vor înţelege de ce ar fi trebuit să iasă la vot în ziua de 11 decembrie 2016”, scria atunci Mihai Şora, pe pagina sa de Facebook.

Foto: Mihai Şora – facebook

09
/11
/16

Decupaje dintr-o carte de acum, în care scriitori din generații diferite își descriu, cu precizie și umor, întâlnirile cu poliția sau miliția de altădată. „Scriitori la poliție”, volum coordonat de Robert Șerban și apărut de curând la editura Polirom, este o colecție de amintiri ușor de citit și greu de uitat.

08
/11
/16

În cadrul Conferințelor Teatrului Național, în mod excepțional, va avea loc duminică, 20 noiembrie, ora 11.00, la Sala Pictură, o întâlnire cu scriitoarea Ana Blandiana.

06
/11
/16

Romanul de dragoste are milioane de fani în toată lumea, iar de-a lungul istoriei multe dintre titluri au iscat scandaluri serioase. Ziarul Metropolis vă oferă un top al celor mai frumoase romane de dragoste din toate timpurile, zece povești pe care trebuie să le citești într-o viață.

04
/11
/16

Prestigiosul premiu Goncourt, cel mai important premiu al literaturii francofone, a fost câștigat, ieri, de scriitoarea Leila Slimani pentru romanul „Chanson douce”. Romanul ei, "Chanson douce", o povestire atroce bine construită, relatează asasinarea a doi copii de către doica lor.

04
/11
/16

Editura Nemira lansează în această toamnă VORPAL, o colecţie de poezie coordonată de Svetlana Cârstean. Vorpalul e arma absurdă, dar eficientă şi impecabilă, care apare în poemul Jabberwocky din „Alice în Ţara oglinzilor“. Armă uneori jucăuşă şi periculos de inteligentă ca „Dodiile“ lui Florin Dumitrescu sau provocatoare şi stranie ca „Sistemele de fixare şi prindere“ ale Ştefaniei Mihalache - primele două volume din colecţie.

03
/11
/16

Povești despre dragoste, prietenie și cărți, cu o lectură performativă din romanele „Blogstory” și „Deviații de Stereo”, iată ce ne propun Nora Iuga și Ioana Cristina Casapu, pentru seara zilei de 5 noiembrie, pe care ne invită să o petrecem împreună la Point, de la ora 18.00.

03
/11
/16

Editura Humanitas Fiction vă invită sâmbătă, 5 noiembrie, ora 17.00, la Librăria Humanitas de la Cişmigiu (Bld. Regina Elisabeta nr.38) la lansarea romanului „O paranteză în timp” a celebrei scriitoare britanice Jeanette Winterson, publicat în traducerea lui Vali Florescu, în colecţia „Raftul Denisei“, în cadrul Proiectului Hogarth Shakespeare.

02
/11
/16

Editura Polirom vine cu o ofertă impresionantă de literatură română la ediția din acest an a Tîrgului de Carte Gaudeamus, continuîndu-și astfel unul dintre cele mai importante demersuri editoriale: publicarea, difuzarea și promovarea scriitorilor români contemporani, direcție deschisă prin lansarea colecției „Ego. Proză” în anul 2004, continuată în 2007 cu lansarea proiectului editorial „Fiction Ltd.”, dar și cu inițierea, în anul 2008, a prestigioasei colecții „Opere”, precum și a seriilor de autor Polirom

31
/10
/16

Disco Titanic, de Radu Pavel Gheo, un roman cu adolescenţi maturizaţi traumatic într-o lume copleşită de puseuri naţionaliste sau localiste, a apărut în colecția Ego. Proză a Editurii Polirom, şi în ediţie digitală. „Radu Pavel Gheo este un scriitor strălucit, ce va marca o epocă.” - Mircea Iorgulescu

31
/10
/16

Cel de-al patrulea lungmetraj regizat de Radu Jude, „Inimi cicatrizate”, o adaptare liberă după opera literară a lui Max Blecher, va rula în cinematografele din România din 18 noiembrie, pelicula fiind distribuită de micro FILM. Cu această ocazie, Editura Humanitas publică o ediție specială a romanului ”Inimi cicatrizate”. Este pentru prima dată când M. Blecher semnează și ilustrația copertei cărții sale, un desen în tuș negru și roșu descoperit în timpul documentării lui Radu Jude, desen care a devenit imaginea centrală a afișului filmului.

29
/10
/16

Artistul american Bob Dylan, care nu a făcut declarații după ce a fost desemnat câștigătorul premiului Nobel pentru Literatură, a anunțat că va merge la Stockholm pentru a primi această recompensă ''uluitoare, de necrezut''.

28
/10
/16

O ofertă impresionantă de cărți la prețuri „de kilipir” îi așteaptă pe cititori la ediția din această toamnă a celui mai important târg de carte cu discount, Kilipirim. Cărți pentru copii și tineret, dar și pentru cititorii experimentați pot fi achiziționate pe parcursul celor 5 zile de târg (26-30 octombrie 2016, zilnic între orele 10.00 și 21.30), la etajul 2 al Unirea Shopping Center, Aripa Călărași.