-->

Mihai Şora, invitatul primei conferinţe de la Teatrul Naţional în 2018
https://www.ziarulmetropolis.ro/mihai-sora-invitatul-primei-conferinte-de-la-teatrul-national-in-2018/

Filosoful şi eseistul Mihai Şora este invitatul primei conferinţe la Teatrului Naţional din noul an, care va avea loc pe 14 ianuarie, de la ora 11.00, la Sala Studio. Conferinţa se va intitula: „101. Dialog cu Mihai Şora”.

Un articol de |15 decembrie 2017

Mihai Şora s-a născut la 7 noiembrie 1916, la Timişoara. A urmat studii de filosofie la Universitatea din Bucureşti (1934-1938), unde i-a avut profesori, printre alţii, pe Nae Ionescu şi Mircea Vulcănescu, iar ca asistent pe Mircea Eliade.

Ca bursier al guvernului Franţei ajunge în 1939 la Paris, unde obţine titlul de doctor în filosofie, devenind pentru o vreme cercetător la Centre National de la Recherche Scientifique.

A revenit în ţară în 1948 şi s-a dedicat unei vaste activităţi editoriale, regândind din temelii colecţia „Biblioteca pentru toţi”, în care vor apărea în deceniile şapte, opt şi nouă cele mai importante cărţi ale culturii universale.

Din anii ’70 a început să publice dialoguri filosofice în revistele literare, care mai târziu vor alcătui cărţi de referinţă în filosofia românească.

După 1990 a fost membru fondator al Grupului pentru Dialog Social şi a ocupat fotoliul de ministru al Învăţământului în primul guvern de după Revoluţie. Din 2012 este membru de onoare al Academiei Române.

Biletele se vor pune în vânzare sâmbătă, începând cu ora 10.00, atât la Casa de bilete TNB (în foaierul Sălii Mari), precum şi online, pe www.mystage.

Iniţiate cu aproape opt decenii în urmă de Ion Marin Sadoveanu, Conferinţele Teatrului Naţional au revenit pe scena Sălii Atelier începând din anul 2006 cu prelegerile unor personalităţi marcante ale culturii române pe teme dintre cele mai diverse şi incitante.

Foto: Mihai Şora – facebook

 

03
/06
/26

La doar câteva săptămâni după încheierea Festivalului de Film de la Cannes, unele dintre cele mai comentate, premiate și controversate titluri ale ediției din acest an ajung la Festivalul Internațional de Film Transilvania (12–21 iunie 2026, Cluj-Napoca), unde vor putea fi văzute în avanpremieră națională.

26
/05
/26

În perioada 28 mai – 4 iunie 2026, Institutul Cultural Român de la New York organizează turneul nord-american dedicat ediției în limba engleză a romanului Vara în care mama a avut ochii verzi, de Tatiana Țîbuleac, publicată de prestigioasa editură americană Deep Vellum, în traducerea Monicăi Cure, cu titlul The Summer My Mother Had Green Eyes.

26
/05
/26

Festivalul Internațional de Film Transilvania (12 – 21 iunie 2026, Cluj-Napoca) continuă secțiunea competițională Teen Spirit, dedicată producțiilor care explorează universul și preocupările noilor generații. Filme de ficțiune și documentare adresate în special publicului Gen Z vor concura pentru trofeul Youth Award, acordat de un juriu format exclusiv din tineri cinefili.

22
/05
/26

Festivalul Internațional Shakespeare s-a deschis la Craiova pe 21 mai și va rămâne în desfășurare până pe data de 31 mai 2026, cu tema „WILL matters | Voința naște materie” - o invitație de a descoperi voința ca energie creatoare, într-un oraș care, timp de 11 zile, se transformă într-o scenă deschisă!

21
/05
/26

Svetlana Cârstean, Tatiana Țîbuleac, Dan Lungu se numără printre laureaţii celei de-a XX-a ediţii a Galei Premiilor revistei Observator cultural, decernate marți seară, 19 mai, la Teatrul Odeon. Marele premiu, Opera Omnia, i-a fost acordat poetei Ioana Ieronim. Gazdele serii au fost Carmen Mușat și Matei Martin.

21
/05
/26

În această vară, Asociația Cinemascop și compania de distribuție Voodoo Films colaborează pentru a aduce publicului din București, Brăila, Craiova și din alte orașe ale țării filme românești și producții internaționale, în spații alternative sau în zone unde ele ajung rar, unde nu mai există cinematografe sau unde obiceiul de a vedea un film la cinema a dispărut treptat.

21
/05
/26

Pentru actorul britanic Laurence Olivier, născut într-o zi de 22 mai, privirea spre viitor a fost întotdeauna salvatoare. Aflat la momentul bilanțurilor, odată ce și-a încheiat cariera spectaculoasă, care a inclus și ani complicați de boală, Laurence Olivier îi povestește unui coleg de breaslă experiențe dintr-o viață petrecută pe scenă și pe platoul de filmare sau de televiziune.

20
/05
/26

Institutul Cultural Român de la New York prezintă, în perioada 21 mai – 19 iunie 2026, în Galeria Brâncuși, expoziția colectivă „Cartea râsului și a uitării”, un proiect curatorial care reunește artiști din România, Mexic și Statele Unite într-un dialog dedicat memoriei, identității și transformărilor istorice și sociale contemporane.

20
/05
/26

ARCUB - Centrul Cultural al Municipiului București se alătură ediției 2026 a evenimentului Noaptea Europeană a Muzeelor și invită publicul sâmbătă, 23 mai, la o seară dedicată artei contemporane, cu acces gratuit la două expoziții găzduite la ARCUB – Hanul Gabroveni: „Lia și Dan Perjovschi. DRAFT pentru o retrospectivă comună și No Filter”.