Fiţi realişti, cereţi imposibilul! – Festivalul Filmului Francez 2018
https://www.ziarulmetropolis.ro/fiti-realisti-cereti-imposibilul-festivalul-filmului-francez-2018/

La filme, cetăţeni! Între 24 aprilie şi 6 mai, Festivalul Filmului Francez face o mică revoluţie pe marile ecrane din 9 oraşe din România (Arad, Braşov, Bucureşti, Buzău, Cluj-Napoca, Constanţa, Iaşi, Sfântu Gheorghe, Timişoara) cu cea de a 22-a sa ediţie al cărei cuvânt de ordine este „schimbare” – schimbare de idei, de idealuri, de perspectivă, de viaţă, de societate.

Un articol de Petre Ivan|18 aprilie 2018

Inspirat de întreaga simbolistică a protestelor din Mai 1968, de la care a preluat una dintre devizele cele mai cunoscute – Fiţi realişti, cereţi imposibilul! -, începând din acest an, Festivalul Filmului Francez (FFF) alege primăvara, care devine anotimpul său oficial, împrospătându-şi şi regândindu-şi secţiunile deja binecunoscute.

Tocmai despre transformare vorbeşte şi neliniştitorul MADAME HYDE de Serge Bozon (2017), povestea neobişnuită a metamorfozei personale şi sociale a unei profesoare de fizică timide şi retrase. Această creaţie mult apreciată în cadrul Săptămânii criticii de la Berlin 2018 şi pentru care Isabelle Huppert a primit Premiul pentru cea mai bună interpretare feminină la Festivalul de la Locarno (Elveţia) va deschide cea de a 22-a ediţie a FFF (pe 24 aprilie, ora 20.30, Cinema Elvire Popesco).

Cu ocazia aniversării a 50 de ani de la marile proteste care au provocat o serie de mutații intelectuale şi sociale în Franţa şi, prin ricoşeu, în toata Europa occidentală, FFF propune un Focus Mai 68. Filme de ficţiune importante (ca de exemplu MILOU EN MAI/MILOU ÎN MAI de Louis Malle) precum şi documentare inedite în România (MOURIR À 30 ANS/SĂ MORI LA 30 DE ANI de Romain Goupil sau celebrul LE FOND DE L’AIR EST ROUGE/REVOLUŢIA PLUTEŞTE ÎN AER de Chris Marker) vor ajuta publicul român, care nu cunoaşte prea multe despre aceste evenimente, să le înţeleagă mai bine contextul şi mizele.

Nu mai puţin rebelă, secţiunea Competiţie propune 6 filme – de debut sau a doua creaţie – foarte diferite unele de altele din toate punctele de vedere, dar având ca numitor comun îndrăzneala, impertinenţa chiar, dar şi poezia. Publicul este cel care face jocurile acestei secţiuni – el va cântări, va vota şi va premia filmul preferat. Acestuia i se va decerna « Premiul publicului TV5MONDE », care constă într-un ajutor financiar național pentru operatorul care va distribui filmul în cinematografele din România.

Pe de altă parte, FFF va acorda mai mult spaţiu discuţiilor  – mai mulţi tineri regizori şi actori francezi se vor întâlni cu publicul român pentru a dezbate despre ideile şi demersurile lor artistice (Marine Francen, regizoarea filmului LE SEMEUR/SEMINŢE – 24-27 aprilie, Bucureşti; Vincent Macaigne, regizorul peliculei POUR LE RÉCONFORT/CONFORT ŞI CONSOLARE, Bucureşti; Mona Walravens, actriţă în COMME DES GARÇONS/ECHIPA DE FETE de Julien Hallard, 3-6 mai, Cluj şi Timişoara).

Cu privirea sa pătrunzătoare, Săptămâna Cahiers du cinéma, realizată în colaborare cu cea mai importantă revistă de film din Franţa, se apleacă asupra relaţiei ambigue pe care opera filmată o întreţine cu teatrul. Prieten vechi al Festivalului Filmului Francez din România, Joachim Lepastier, critic la Cahiers du cinéma şi autorul selecţiei acestui program, explorează jocul între „a fi” şi „a părea” în viaţa de zi cu zi, pe scenă şi în film, dar şi limitele, complicităţile şi divergenţele între realitate, teatru şi marele ecran.

În acelaşi spirit analitic şi contestatar, Panorama expune câteva din cele mai bune creaţii cinematografice franceze de ultimă oră, filme care s-au impus atât în sălile de cinema cât şi în marile festivaluri internaţionale. După cum este şi cazul lui JUSQU’À LA GARDE/CUSTODIA de Xavier Legrand (2017), filmul care va închide, la București, cea de a 22-a ediţie a Festivalului Filmului Francez, şi care a fost distins, în 2017, atât cu Leul de argint pentru cel mai bun regizor la „Mostra”, Festivalul de film de la Veneţia, cât şi cu Premiul publicului la Festivalul de la San Sebastian.

Pelicula surprinde existenţa unei familii ai cărei membri se sfâşie între ei din cauza procedurilor legale de acordare a custodiei fiului unic, arătând, ca într-o oglindă, imaginea unei societăţi în pragul exploziei, sufocată de propriile convenţii şi laşităţi (2 mai, ora 21.00, Cinema Elvire Popesco).

 

Oraşe :

  • – Arad / Cinema Arta, 4-6 mai
  • – Brașov / Cinemateca Patria, 3-6 mai
  • – Bucureşti / Cinema Elvire Popesco, 24 aprilie – 6 mai
  • – Buzău / Teatrul George Ciprian, 4 mai
  • – Cluj-Napoca / Cinema Victoria, 3-6 mai
  • – Constanța / Cityplex Tomis Mall, 3-6 mai
  • – Iași / Cinema Ateneu, 2-5 mai
  • – Sfântu Gheorghe / Cityplex Arta, 3-6 mai
  • – Timișoara / Universitatea de Vest – Aula Magna – 3-6 mai

Toate filmele sunt prezentate în versiune originală, cu subtitrare în limba română.

Biletele pot fi achiziţionate de la casa Sălii Elvire Popesco, cu o oră înainte de fiecare proiecţie, de la Librăria Kyralina, de la Librăria Hecate, în reţeaua de librării Humanitas si de pe elvirepopesco.ro (eventbook.ro).

19
/04
/23

Profesioniști pasionați, care au contribuit semnificativ la realizarea unora dintre cele mai importante producții de film ale României, monteurii de film Melania Oproiu, Nita Chivulescu și Mircea Ciocâltei vor fi omagiați la cea de-a XVII-a ediție a Premiilor Gopo. Contribuția lor va fi recompensată cu Premiul Special, oferit în cadrul evenimentul ce va avea loc pe 25 aprilie, la Teatrul Național ,,I. L. Caragiale’’ din București.

19
/04
/23

„Inocentul/ L'innocent”, filmul lui Louis Garrel, pe care starul cinematografiei franceze l-a scris, regizat și în care joacă alături de Roschdy Zem, Anouk Griberg și Noémie Merlant, este o comedie explozivă și plină de sensibilitate despre un jaf înfăptuit în familie. Filmul, inspirat de evenimente din viața autorului, a câștigat două premii César și va avea premiera în cinematografe din 21 aprilie, distribuit de Independența Film.

13
/04
/23

După premiera internațională a seriei Spy/Master (HBO Max), în februarie, la Festivalul internațional de film de la Berlin, producție în care interpretează unul dintre rolurile principale, Ana Ularu a avut de curând premiera The Power/Puterea (Amazon Prime), un serial de nouă episoade în care joacă alături de Toni Collette (The Sixth Sense, Little Miss Sunshine), John Leguizamo (Moulin Rouge, Romeo + Juliet), Auli’I Cravalho (Vaiana, Moana/Ralph rupe netu`) și Josh Charles (The Good Wife/Soția perfectă).

13
/04
/23

Festivalul Internațional de Film Independent ANONIMUL ajunge anul acesta la cea de-a 20-a ediție ce se va desfășura între 14 și 20 august la Sfântu Gheorghe, Delta Dunării.

12
/04
/23

În luna mai, Warner TV transformă ziua de marți în ziua Rambo. În fiecare săptămână, celebrul personaj interpretat de Sylvester Stallone va avea parte de acțiune în filmele „First Blood”, „Rambo: First Blood Part II” și „Rambo III”.

06
/04
/23

American Independent Film Festival revine anul acesta la București cu cea de-a VII-a ediție, care va avea proiecții în sălile de cinema din București, între 21 și 24 aprilie, la Cinema Elvire Popesco și Cinemateca Eforie, și proiecții în aer liber, între 23 și 25 iunie, la Roaba de cultură, în Parcul Herăstrău.

31
/03
/23

KineDok – programul internațional ce promovează filmul documentar în spații alternative – revine la Festivalul Internațional de Film Documentar și Drepturile Omului One World Romania. Pe 4 aprilie, de la ora 16:00, la Biblioteca Metropolitană București – Filiala Dimitrie Cantemir (Str. Viitorului nr. 52), prezentăm dezbaterea „Rolul bibliotecilor în activarea comunității locale prin film documentar”.

30
/03
/23

Telespectatorii TVR Cultural sunt invitaţi sâmbătă, 1 aprilie, la o nouă „Noaptea Albă a Filmului Românesc", alături de regizorul Cristi Puiu. Apreciatele filme „Moartea domnului Lăzărescu", „Sieranevada" și „Malmkrog", dar și scurtmetrajul „Un cartuş de Kent şi un pachet de cafea" se regăsesc printre filmele difuzate de TVR Cultural, pe 1 aprilie.