„Fixeur”, Marele Premiu şi Trofeul Uniunii Cineaştilor pe anul 2017
https://www.ziarulmetropolis.ro/fixeur-marele-premiu-si-trofeul-uniunii-cineastilor-pe-anul-2017/

„Fixeur”, în regia lui Adrian Sitaru, a câştigat Marele Premiu şi Trofeul Uniunii Cineaştilor pe anul 2017, la cea de-a 46-a ediţie a Galei Premiilor UCIN, care a avut loc luni seară, la Sala Studio a Teatrului Naţional din Bucureşti.

Un articol de Petre Ivan|30 mai 2018

Premiul a fost înmânat de ministrul Culturii şi Identităţii Naţionale, George Ivaşcu.

Câştigătorul Premiului pentru cea mai bună regie a fost desemnat regizorul Călin Peter Netzer pentru filmul „Ana, mon amour”. Pelicula a câştigat în cadrul galei premii la alte patru categorii – Premiul special al juriului, Premiul pentru interpretare feminină, câştigat de Diana Cavallioti pentru rolul Ana, Premiul pentru interpretare masculină, acordat lui Mircea Postelnicu pentru rolul Toma, şi Premiul pentru montaj, câştigat de Dana Bunescu.

Filmul „Un pas în urma serafimilor”, regizat de Daniel Sandu, a ieşit câştigător la categoriile Cel mai bun scenariu – Daniel Sandu, Premiul pentru interpretare masculină în rol secundar – Ali Amir pentru rolul Aid şi Premiul pentru muzică originală „Adrian Enescu” – Marius Leftărache.

Premiul UCIN pentru interpretare feminină în rol secundar a fost câştigat de actriţa Amalia Ciolan, pentru rolul Maria din filmul „Offstage”.

Distincţia pentru Cea mai bună imagine i-a revenit lui Oleg Mutu, pentru filmele „Perfect sănătos” şi „Vara s-a sfârşit”..

La categoria Cea mai bună coloană sonoră, Mihai Orăşanu a primit trofeul pentru filmele „Portrete în pădure” şi „Lovesc, deci exist”.

Premiul pentru costume a fost câştigat de Doina Levintza şi Adina Bucur pentru filmul „6,9 pe scara Richter”, Premiul pentru scenografie i-a revenit Alexandrei Alma Ungureanu pentru filmul „Perfect sănătos”, iar Premiul pentru machiaj i-a fost oferit Danei Roşeanu, pentru filmele „Aniversarea” şi „Breaking news”.

Distincţia pentru film documentar de lung şi scurt metraj a fost câştigată de regizorul Andrei Teodorescu pentru filmul „Muzică de petrecere”, în timp ce Premiul pentru scurtmetraj de ficţiune i-a revenit lui Adrian Silişteanu pentru pelicula „Scris/Nescris”.

Premiul pentru film de animaţie a fost câştigat de Sergiu Negulici pentru pelicula „Splendida moarte accident”, iar Premiul pentru film de televiziune i-a revenit lui Liviu Tofan pentru realizarea documentarului „Braşov 1987. Doi ani prea devreme”.

La gala de luni seară, juriul i-a acordat Premiul de debut Opera Prima „Alexandru Tatos” lui Emanuel Pârvu pentru filmul „Meda sau partea nu prea fericită a lucrurilor”.

Juriul care a stabilit premiile UCIN i-a avut în componenţă pe directorul de imagine, producătorul, regizorul şi CEO Castel Film Studios, Vlad Păunescu, criticul şi istoricul de film, profesor universitar, secretar al Asociaţiei Criticilor şi Filmologilor din cadrul UCIN, Dana Duma, scenograful şi vicepreşedinteke UCIN, Radu Corciova, actriţa Dana Dogaru, scriitorul, scenaristul şi jurnalistul Bogdan Ficeac, regizorul şi scenaristul Şerban Marinescu, criticul de film Magda Mihailescu, regizorul, criticul de film, doctor în cinematografie şi media (Magna cum laudae), scenarist, profesor universitar UNATC, preşedintele Uniunii Cineaştilor din România, Laurenţiu Damian. Juriul a fost prezidat de regizorul Dan Piţa.

Juriul UCIN a acordat şi o menţiune specială, câştigătorul acesteia fiind tânărul Ştefan Iancu.

Preşedintele Uniunii Cineaştilor din România, Laurenţiu Damian, a acordat în cadrul galei şi o serie de premii academice. La ediţia din acest an, acestea au fost acordate actorului Dan Nuţu, inginerului de coloană sonoră Anuşavan Salamanian, directorului de imagine Călin Ghibu şi criticului Călin Căliman (In Memoriam).

De asemenea, în cadrul Galei au fost decernate distincţiile anuale ale Asociaţiei criticilor şi filmologilor din cadrul UCIN: Premiul pentru cel mai bun film al anului – „Fixeur” regia Adrian Sitaru, Premiul „George Littera” – Titus Vîjeu pentru volumul „Florin Mihăilescu. Imaginea imaginii de film”, şi Premiul „Ion Cantacuzino” pentru publicistică cinematografică – Georgiana Muşat.

Primul Premiu de Excelenţă oferit în cadrul Galei Premiilor UCIN i-a fost acordat lui Enache Hărăbor, maestrul machetist de arte vizuale de la Buftea. Distincţia a fost înmânată de fiica maestrului, actriţa Manuela Hărăbor.

De asemenea, preşedintele UCIN, Laurenţiu Damian, a mai fost oferit premii de excelenţă altor mari personalităţi ale cinematografiei – regizorul Dumitru Budrala, realizator de filme documentare antropologice, regizorul de filme de animaţie Victor Antonescu, monteurul Măriuca Neagu şi regizorul Gheorghe Nagy.

Câştigătorul Premiul preşedintelui a fost desemnat, la cea de-a 46-a ediţie a Galei UCIN, „creatorul de costume” Oana Păunescu.

Un premiu special i-a fost oferit criticului de film Alice Mănoiu, „pentru întreaga carieră dedicată criticii şi publicisticii cinematografice”, iar o menţiune specială i-a revenit, în cadrul galei, regizorului Dragoş Hanciu pentru filmul „Ionaş visează că plouă”.

Gala a fost prezentată de actriţa Manuela Hărăbor, iar momentele muzicale au fost susţinute de Aurel Temişan, Anca Ţurcaşiu, Mihai Mărginean şi Cristi Iacob, acompaniaţi de Orchestra „Mundi Colour”, dirijată de Aurel Jinga.

Gala Premiilor UCIN 2018 este un eveniment organizat de Uniunea Cineaştilor din România în parteneriat cu Centrul Naţional al Cinematografiei, proiect finanţat de Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale.

Foto: Fixeur – facebook

02
/06
/22

Pe 8 și 9 iunie, bibliotecarii din județul Gorj vor participa la un nou atelier de educație media organizat de Asociația One World Romania și Mediawise Society – centrul de resurse și formare în domeniul educației pentru competențe media și digitale din România. Am deschis seria de cursuri în Dâmbovița și Tulcea, unde au participat peste 45 de bibliotecari din cele două județe.

02
/06
/22

Lungmetrajele „Light Sleeper”, cu Willem Dafoe și Susan Sarandon în distribuție, și „Dom Hemingway”, cu Jude Law și Mădălina Ghenea, vor avea premiera la Warner TV în primul weekend din luna iunie. „Viața de noapte/ Light Sleeper”, scris și regizat de Paul Schrader, scenarist al unor filme ca „Taxi Driver” și „American Gigolo”, a avut premiera în competiția Berlinalei din 1992.

02
/06
/22

Filmul documentar Delta Bucureștiului, în regia Evei Pervolovici, va fi prezentat, începând cu 6 iunie, în cadrul programului FilMARe a Muzeului de Artă Recentă din București (MARe). Delta Bucureștiului este al doilea documentar de lungmetraj al regizoarei, cunoscută deja publicului pentru Marussia (2013). Povestea este spusă prin vocea actrițelor Sandrine Bonnaire și Ada Condeescu, filmul urmând să aibă premiera în cinematografe în toamna acestui an.

31
/05
/22

Vara începe cu o veste bună – sau, mai degrabă, două! Centrul Ceh vă invită din nou la proiecții de film pe strada Ion Ghica 11. Documentary Mondays și Fiction Tuesdays reîncep pe 6 și 7 iunie, după ce timp de 2 ani s-au desfășurat în format online. Iubitorii de filme cehe și de documentare pot vizita din nou unul dintre cele mai îndrăgite institute culturale din București, unde sunt așteptați cu bere cehă și o atmosferă prietenoasă.

25
/05
/22

La doar un an de la redeschiderea cinematografelor din țară (post pandemie), lanțul de cinematografe Cineplexx face anunțul primei investiții importante: First Class Cinema – serviciul premium de la Cineplexx Băneasa. Deschisă publicului cinefil din 25 mai, locația VIP reprezintă o reconfirmare a angajamentului pe care compania și l-a luat pentru dezvoltarea industriei naționale și menținerea experienței de cinema în topul preferințelor românilor.