Florentina Ciuverca a obţinut noua bursă Alex. Leo Şerban
https://www.ziarulmetropolis.ro/florentina-ciuverca-a-obtinut-noua-bursa-alex-leo-serban/

Jurnalista Florentina Ciuverca este beneficiara celei de-a doua ediţii a bursei Alex. Leo Șerban.

Un articol de Andrada Văsii|14 noiembrie 2013

Jurnalista Florentina Ciuverca este beneficiara celei de-a doua ediţii a bursei Alex. Leo Şerban.

Inițiată în 2012 de Festivalul Internațional de Film Transilvania și Romanian Film Initiative în memoria unei personalități marcante a cinemaului românesc, bursa este acordată anual unui tânăr sub 35 de ani care s-a afirmat şi remarcat în zona de jurnalism şi / sau critică de film.

Florentina Ciuverca va beneficia pentru 2 săptămâni de contextul profesional şi creativ al festivalului Making Waves din New York în decembrie 2013 şi de un sejur profesional în 2014 la Festivalul Internațional de Film de la Berlin. Bursa acoperă cheltuielile legate de deplasare, cazare şi diurnă.

Pe lângă participarea la aceste două festivaluri, bursa oferă acces la resurse de specialitate și întâlniri profesionale cu reprezentanţi din industrie.

Boardul TIFF și Making Waves a dorit să ofere această oportunitate unui jurnalist care, în 2013, a dovedit, prin curajul și profesionalismul reportajelor de investigaţie în dosarul CNC, o deosebită responsabilitate și etică  profesională. Considerăm, de asemenea,  că Florentina Ciuverca este și un remarcabil jurnalist/reporter în domeniul cinematografiei.

O bursă in memoriam Alex. Leo Șerban pentru Florentina Ciuverca

Bursa Alex. Leo Şerban este o inițiativă menită să conserve și să promoveze spiritul libertății critice de expresie, al profesionalismului și al rigorii intelectuale și să acorde unui tânăr critic sau jurnalist ocazia de a-și extinde cercul de cunoștinte în domeniul cinematografiei și de a se integra cât mai bine în sistemul cinematografic internațional.

Toate aceste valori fac parte din patrimoniul intelectual pe care l-a construit și încurajat de-a lungul vieții sale scriitorul și criticul Alex. Leo Serban.

Florentina Ciuverca obtine bursa Alex Leo Serban

Criticul de film Alex. Leo Șerban (1959-2011)

Absolventă a Universității „Al. I. Cuza”din Iaşi, Florentina Ciuvercă a studiat filmologia la Universidade da Beira Interior din Portugalia, în timpul unei burse Socrate-Erasmus. A debutat în jurnalism scriind pentru revista „Opinia studențească”. Este fondator şi editor al publicaţiei online de cinema Filmreporter.ro, proiect premiat de Asociația Criticilor de Film din România cu Premiul „Ion Cantacuzino” pentru publicistică, anul acesta.

Corespondentă la Festivalul de la Cannes, la Veneţia, Roma sau TIFF, a fost jurnalistă pe domeniul Cultură la „Evenimentul zilei”, între 2006 şi 2010, și autoare a numeroase interviuri cu personalități din film și literatură. A fost nominalizată la prima ediție a bursei „Alex. Leo Șerban”.

Câștigătorul primei ediții a bursei a fost criticul de film Cătălin Olaru.

Info: 

Festivalul Making Waves: New Romanian Cinema va avea loc în perioada 29 Noiembrie- 3 Decembrie la Film Society of Lincoln Center și în perioada 5-10 Decembrie la Jacob Burns Film Center.

Foto credit: Vlad Plaiasu, Florentina Ciuverca

24
/09
/21

Festivalul KINOdiseea aduce pe marele ecran filme despre protejarea mediului, relațiile dintre copii și părinți, curaj și empatie, la Cinema Gloria și Cinema Eforie.

20
/09
/21

Între 20 septembrie și 15 noiembrie, proiectul interdisciplinar „Noi împotriva noastră. Intervenție culturală pentru destigmatizarea bolilor psihice” continuă derularea la nivel național a seriei de activități artistice și de conștientizare dedicate cu precădere membrilor rețelei de sprijin din jurul persoanelor afectate de boli psihice, dar și publicului larg. 

17
/09
/21

OPINIE Mai mulţi cineaşti români importanţi, deopotrivă producători şi regizori, printre care Stere Gulea, Tudor Giurgiu, Ada Solomon şi Nae Caranfil, îşi exprimă nemulţumirea faţă de felul în care se desfăşoară concursurile de finanţare organizate de Centrul Naţional al Cinematografiei.

16
/09
/21

Caravana Metropolis- cinema în aer liber se întoarce în Piața Sfatului din Brașov cu cele mai bune filme din ultimul an, cu distincții importante la festivaluri de film internaționale prestigioase. Acestea vor putea fi urmărite între 21 și 26 septembrie, de la ora 20:00, în spațiul de proiecție amenajat în centrul Brașovului. Intrarea la proiecții este liberă.

16
/09
/21

Cea de-a 5-a ediție Bucharest Short Film Festival va avea loc în perioada 17-23 septembrie, la Teatrul Godot - Palatul Bragadiru (17 și 23, în aer liber) și Cinemateca Eforie (18 -22).

15
/09
/21

Independența Film lansează în cinema din 17 septembrie, la pachet, două noi titluri ale regizorilor consacrați Gaspar Noé și Pedro Almodóvar: „Lux Æterna”, un mediu-metraj produs de celebra casă de modă Yves Saint Laurent, cu Béatrice Dalle și Charlotte Gainsbourg în rolurile principale, și scurtmetrajul „Vocea umană”/ „The Human Voice”, care o are protagonistă pe Tilda Swinton, purtând haine semnate de Balenciaga.

08
/09
/21

PREVIEW Între 8 şi 12 septembrie, la Cinema Elvire Popesco, Institutul Cervantes și Verde Stop Arena din Bucureşti, se desfăşoară cea de-a 6-a ediție a Película, singurul festival de film și cultură ibero-americană din România. Ulterior, o selecţie de filme vor fi văzute şi la Cluj-Napoca, dar şi online.