Flori pentru suflet – Remember Florian Pittiș, în Parcul Titan
https://www.ziarulmetropolis.ro/flori-pentru-suflet-remember-florian-pittis-in-parcul-titan/

Florian Pittiş reprezintă în inimile şi conştiinţa românilor un ideal de spirit de-a pururi tânăr şi liber. Moţu a inspirat generaţii întregi de tineri să citească, să gândească, să trăiască frumos. Evenimentul “Flori pentru suflet – Remember Florian Pittiş” este o sărbătoare a spiritului, în care artiştii şi publicul îşi arată preţuirea faţă de cel care a fost Florian Pittiş.

Un articol de Petre Ivan|5 mai 2017

Evenimentul, care a devenit o tradiție, reunește, în fiecare an, public din toate generațiile, inclusiv copii, care au astfel șansa să îl cunoască pe cel care a fost mentorul bunicilor sau părinților lor.

Conceput ca un eveniment de stare, în care muzica și poezia se împletesc cu proiecții video, spectacolul reunește artiști legați indisolubil de Florian Pittiș sau cărora Moțu le-a marcat destinul artistic.

Ediția a V-a, fiind una aniversară, se va desfășura sub forma unui festival și va avea loc vineri, sâmbătă și duminică, între 12 și 14 mai, la scena din Parcul Titan. Spectacolele vor începe la ora 18.00 și se vor încheia la ora 21.00.Florian Pittiș

Pe parcursul evenimentului, pe platforma de la intrarea în Parcul Titan, va fi amenajat un târg de produse hand-made, în cadrul căruia vor fi prezentate costume populare românești, bijuterii, decorațiuni din sticlă și lemn, precum și diverse obiecte decorative, toate lucrate manual.

Accesul publicului este liber.

Program Festival “Remember Florian Pittiș – Flori pentru suflet”

Vineri, 12 mai:

Marius Matache & Folk Band Imperfect, Florin Chilian Pre@clasic, Vița de Vie Acu2tic, Alina Manole cvintet

Sâmbătă, 13 mai:

Cosmin Vaman și Trupa Spam,  Zoia Alecu, Marius Bațu, Nicu Alifantis & ZAN, invitat special Mihai Neniță

Duminică, 14 mai:

Vasile Șeicaru, Ducu Bertzi & Friends, Mircea Vintilă & trupa Brambura, Mircea Baniciu & Band

Foto: Remember Florian Pittiș – facebook

28
/01
/15

Compozitorul de muzică de film Hans Zimmer a fost dat în judecată, fiind acuzat că a copiat piesa principală din lungmetrajul "12 ani de sclavie/ 12 Years A Slave" din coloana sonoră a serialului TV "Neveste disperate/ Desperate Housewives".

26
/01
/15

Cântăreţul grec Demis Roussos a murit la vârsta de 68 de ani, învins de cancerul la stomac, pancreas și ficat, în noaptea de sâmbătă spre duminică, într-un spital din Atena, a declarat pentru publicaţia Le Figaro fiica artistului, Emily.

26
/01
/15

Seria „Operă în concert” continuă la Sala Radio, după titluri rare ca Ora spaniolă de Ravel sau Ariadna la Naxos de Richard Strauss. „NORMA”, celebra creaţie a lui Bellini, devenită atât de cunoscută mai ales graţie ariei "Casta diva" şi datorită interpretării magistrale a Mariei Callas, va prinde viaţă vineri, 30 ianuarie (19.00), la Sala Radio, într-o distribuţie de excepţie, sub bagheta lui TIBERIU SOARE, la pupitrul Orchestrei Naţionale Radio.

23
/01
/15

Pasionaţii de jazz sunt aşteptaţi, sâmbătă, de la ora 18.00, la cinematograful Elvira Popescu din Bucureşti, la un eveniment dedicat muzicii, care va debuta cu filmul "Hasretim", de Marc Sinan, care a primit premiul UNESCO în 2011, şi va continua cu un concert al trupei norvegiene Helge Lein Trio.

21
/01
/15

Două capodopere ale muzicii clasice, adevărate "hit-uri" ale repertoriului, vor fi ascultate în concertul prezentat miercuri, 28 ianuarie (19.00) de Orchestra de Cameră Radio. Seara muzicală de la Sala Radio va debuta cu celebra suită Anotimpurile, compusă în 1720 de Vivaldi, devenit atât de apreciată şi de cunoscută abia în secolul XX.

19
/01
/15

Violonista poloneză Patrycja Piekutowska, invitată specială în concertul de deschidere al stagiunii curente a Orchestrei Naţionale Radio, va cânta în evenimentul programat vineri, 23 ianuarie (19.00), la Sala Radio.

19
/01
/15

Nu sunt o adeptă a clasamentelor, mai ales de tipul „cel mai bun la nivel mondial este…”. În sport merge, dar în muzică: gândiţi-vă, dacă ar fi să alegem care este cel mai mare compozitor al tuturor timpurilor, pe cine am alege – pe Bach, pe Beethoven, pe Mozart?

17
/01
/15

Fundația Calea Victoriei a împlinit în această iarnă șapte ani de existență. Alături de lectorii fundației, cursanții au descoperit lumi fabuloase, s-au delectat cu sunetele rafinate ale muzicii clasice și s-au bucurat de poveștile efervescente ale unor oameni speciali, printre care: Georgeta Filitti, Neagu Djuvara, Adina Nanu, Vintilă Mihăilescu și Tiberiu Soare.

15
/01
/15

Abonamentele pentru ediția 2015 a Festivalului Enescu (30 august – 20 septembrie, București), care au fost puse în vânzare joi dimineața, la ora 10.00, prin rețeaua Eventim s-au epuizat în 10 secunde – pentru concertele de la Ateneul Român, respectiv 10 minute – pentru concertele de la Sala Palatului.

15
/01
/15

Grupul american Fleetwood Mac ocupă primul loc în topul artiştilor cu cele mai scumpe bilete la concertele pe care le-a susţinut în 2014, potrivit unui clasament realizat de revista Forbes.

13
/01
/15

Genialul Amadeus, un artist al superlativelor despre care se spunea adesea că îşi compunea partiturile cu o naturaleţe şi o rapiditate care nu puteau fi justificate decât printr-o inspiraţie artistică divină, muzicianul care în doar 35 de ani de viaţă a compus peste 600 de lucrări este cel căruia îi este dedicat evenimentul programat vineri, 16 ianuarie (ora 19.00), la Sala Radio.