Florin Piersic Jr, în cinematografele din Germania
https://www.ziarulmetropolis.ro/florin-piersic-jr-in-cinematografele-din-germania/

„Killing Time”, cel de-al treilea lungmetraj scris şi regizat de Florin Piersic Jr, va fi distribuit de compania Drei-Freunde în cinematografele din Germania începând cu data de 20 februarie, urmând ca acesta să fie lansat şi în Austria şi Elveţia.

Un articol de Petre Ivan|19 februarie 2014

„Killing Time”, cel de-al treilea lungmetraj scris şi regizat de Florin Piersic Jr, va fi distribuit de compania Drei-Freunde în cinematografele din Germania începând cu data de 20 februarie, urmând ca acesta să fie lansat şi în Austria şi Elveţia.

Filmul a fost achiziţionat de acelaşi distribuitor pentru alte două teritorii, Austria şi Elveţia. Promovarea filmului în toate aceste teritorii este realizată de agenţia Cinewerkstatt.

Florin Piersic Jr

Comedie neagră despre doi asasini plătiţi cu viziuni teribil de diferite asupra vieţii şi a morţii, „Killing Time” fost prezentat într-o avanpremieră la Zilele Filmului Românesc -TIFF 2012 şi a mai fost selecţionat în competiţia Free Spirit a Festivalului de Film de la Varşovia, în octombrie 2012, şi în competiţia Spektrum a Festivalului de Film de la Cottbus, în noiembrie 2013., notează Mediafax.

Alături de Florin Piersic Jr., din distribuţie mai fac parte Cristian Ioan Gutău, Daniel Popa, Olimpia Melinte şi Florin Zamfirescu.

„Killing Time” este o producţie independentă realizată în parteneriat de Andrei Creţulescu (Kinosseur Productions) şi Dan Burlac (Elefant Film), cu sprijinul Zenith Media şi cu participarea HBO România.

„Killing Time” a fost lansat în cinematografele din România în 2013. Filmul mai poate fi văzut pe HBO şi HBO GO până în luna aprilie.

Florin Piersic Jr. se află la al treilea său film în calitate de regizor, după „Fix Alert” şi „Eminescu vs. Eminem”.

Actorul şi-a început cariera în teatru, unde a jucat în spectacole precum „Comedia Erorilor”, „Zoo Story”, „Copiii unui Dumnezeu mai mic”, „Zaruri şi cărţi”.

Unul dintre cele mai importante momente din activitatea sa teatrală îl reprezintă apariţia în one man show-ul „Sex, drugs, rock and roll”, de Eric Bogosian, un tur de forţă pentru care Florin Piersic Jr. a fost distins în 2002 cu premiul UNITER.

Foto cu Florin Piersic Jr şi Killing Time – Cinemagia

16
/07
/13

CRONICĂ DE FILM „Cercul de foc“ („Pacific Rim“) este un buldozer cinematografic în care dialogurile, personajele şi relaţiile între ele par să fie simple accesorii menite a oferi pauze de respiraţie între desfăşurarea tehnologiei 3D.