Focus Copel Moscu şi un omagiu Lucian Pintilie, la a patra ediție a ZFR Chişinău
https://www.ziarulmetropolis.ro/focus-copel-moscu-si-un-omagiu-lucian-pintilie-la-a-patra-editie-a-zfr-chisinau/

Unul dintre cei mai importanţi autori români de filme documentare, Copel Moscu, este invitatul special al celei de-a patra ediţii a evenimentului cinematografic Zilele Filmului Românesc (ZFR) la Chişinău, care îi va aduce totodată un omagiu marelui cineast Lucian Pintilie, prin proiecţia filmului „Reconstituirea”.

Un articol de Petre Ivan|2 octombrie 2018

În cadrul secţiunii Focus a ZFR vor putea fi descoperite câteva dintre cele mai subversive documentare de scurtmetraj realizate de Copel Moscu în anii `80 şi interzise de cenzura comunistă: „Seraliştii” (1982), „Pe malul Ozanei” (1984), „Va veni o zi” (1985/1990) şi „Intrarea unui tren în gară” (1988).

Spectatorii vor avea șansa să vadă, de asemenea, un documentar realizat în străinătate de Copel Moscu în anii `90, „Am ales libertatea” (1992), care discută soarta emigranţilor români în ţări din Vest, imediat după Revoluţia din 1989, precum şi cel mai nou documentar de lungmetraj al său, „Comoara naivă” (2018), recent lansat. Filmul este portretul unui pictor naiv care la 70 de ani vrea să devină student la Arte.ZFR Chişinău

Copel Moscu va susţine totodată un masterclass despre filmul documentar la Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice (AMTAP), deschis deopotrivă specialiştilor şi cinefililor.

Născut în 1953 la Piatra Neamț, Copel Moscu a absolvit Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică din Bucureşti în 1978, apoi s-a angajat la Studioul de Film Documentar „Alexandru Sahia”.

 El este considerat unul dintre autorii marcanţi ai Noului Val în documentarul românesc al anilor ’80 şi un deschizător de drumuri în provocarea limitelor limbajului cinematografic, în filme subversive şi controversate, care ascundeau, în spatele experimentului îndrăzneţ, o critică energică a regimului comunist.

În cadrul secţiunii Retro, ZFR îi va aduce, de asemenea, un omagiu marelui cineast Lucian Pintilie, plecat dintre noi în luna mai la vârsta de 84 de ani. Lucian Pintilie s-a născut în 1933 la Tarutino, în Basarabia. El lasă în urmă o serie de spectacole de teatru, în ţară şi străinătate, care au făcut istorie, iar opera sa cinematografică a fost una din cele mai importante din estul Europei.

Spectatorii vor putea să vadă într-o proiecţie specială capodopera sa, „Reconstituirea” (1971), votată de critici drept cel mai bun film românesc al tuturor timpurilor. În 2018 se împlinesc totodată 50 de ani de la filmările pentru „Reconstituirea”, care au avut loc în 1968.

În secțiunea de filme noi, şapte dintre cele mai de succes lungmetraje româneşti recente, selectate la mari festivaluri internaţionale, vor putea fi văzute la ZFR Chişinău, eveniment care va avea loc între 11 şi 14 octombrie la Cinematograful ODEON.

Din selecţia din acest an fac parte „Un pas în urma serafimilor”, proiectat în prezenţa regizorului Daniel Sandu, „Pororoca”, de Constantin Popescu, „Îmi este indiferent dacă în istorie vom intra ca barbari”, de Radu Jude”, „Dragoste 1. Câine”, de Florin Şerban, proiectat în prezenţa actorului Valeriu Andriuţă, „Un prinţ şi jumătate”, de Ana Lungu, „Un om la locul lui”, de Hadrian Marcu, şi documentarul „Fotbal infinit”, de Corneliu Porumboiu.

Intrarea la toate proiecţiile este liberă, în limita locurilor disponibile.

ZFR Chişinău este un eveniment organizat de Asociația Cineaștilor Independenți ALTERNATIVE CINEMA din Republica Moldova și Casa de Producție ROVA FILM din România.

Sprijinit de: Centrul Naţional al Cinematografiei din România, Institutul Cultural Român „Mihai Eminescu” din Chișinău, Uniunea Cineaştilor din România, Ministerul Educaţiei, Culturii şi Cercetării din Republica Moldova, Centrul Național al Cinematografiei din Republica Moldova.

Foto: ZFR Chişinău – facebook

28
/11
/19

CRONICĂ DE FILM După „Cealaltă Irina” (2009) și „Q.E.D.” (2013), regizorul Andrei Gruzsniczki revine cu un nou lungmetraj, „Zavera” (2019), o dramă minimalistă - dar și manieristă - despre un inginer constructor (Dorian Boguță) a cărui viață e dată peste cap de moartea celui mai bun prieten (Șerban Pavlu).

28
/11
/19

Organizat de American Independent Film Festival și Cinema „Elvire Popesco”, pe 30 noiembrie, Maratonul „Blade Runner” este o invitație în lumea a două filme cult.

27
/11
/19

CRONICĂ DE FILM Martin Scorsese revine cu voluptate la ce i-a fost cel mai drag: filmul cu gangsteri. Produs și lansat de Netflix, adică în afara limitărilor la durată impuse de o distribuție în cinematografe, „The Irishman” i-a permis veteranului regizor să se lăfăie într-o cronică a mafiei de aproape trei ore și jumătate.

23
/11
/19

10 filme internaționale proiectate în premieră la București, un juriu de excepție, 12 masterclass-uri și 2 workshop-uri cu specialiști în cinematografie și actorie, și voie bună fără limite!

21
/11
/19

CRONICĂ DE FILM După două filme ilustrative, fără forță, eșuate, „Poarta Albă” (2014) și „Fals tratat de mântuire a sufletului” (2018), nu aveam mari așteptări de la noul lungmetraj al regizorului Nicolae Mărgineanu, „Cardinalul” (2019), tot despre victimele comunismului. Filmul are însă câteva calități, fără a fi memorabil.

19
/11
/19

CRONICĂ DE FILM Primele două episoade din sezonul al treilea al miniseriei „Umbre”, produs de HBO și scris și regizat de Bogdan Mirică, arată mai bine decât primele două sezoane. Asta nu înseamnă că lipsesc de tot replicile teribiliste sau că narațiunea nu e tot simplistă. Doar că personajele sunt mai închegate.

15
/11
/19

“The Romanians: 30 Years of Cinema Revolution”, cel mai amplu program dedicat vreodată cinematografiei românești în Statele Unite ale Americii, care celebrează în 30 de filme trei decenii de cinema de după căderea regimului comunist, are loc la Film Forum din New York între 15 și 26 noiembrie 2019.