-->

Folia, Shakespeare & Co. Gigi Căciuleanu aduce nebunia dansului la Metropolis
https://www.ziarulmetropolis.ro/folia-shakespeare-co-gigi-caciuleanu-aduce-nebunia-dansului-la-metropolis/

Pe 23 şi pe 24 aprilie, de la ora 19.00, la Teatrul Metropolis se joacă, în avanpremieră, cel mai nou spectacol al coregrafului Gigi Căciuleanu, „Folia, Shakespeare & Co”.

Un articol de Adina Scorţescu|16 aprilie 2014

Folia, Shakespeare & Co“ este produs de Fundaţia Art Production, în parteneriat cu Teatrul Metropolis şi cu Televiziunea Română. Spectacolul va face parte dintr-un turneu naţional şi internaţional fără precedent, pe care „Gigi Căciuleanu Romania Dance Company“ îl va susţine în această toamnă.

Gilda Lazăr, Director Corporate Affairs & Communications JTI România, a spus – în cadrul conferinței de presă care a avut loc astăzi la Teatrul Metropolis – de ce îl susține pe Gigi Găciuleanu: „Sunt puţini români recunoscuți în lume, care reprezintă patrimoniul național. N-aș vrea să spun vorbe mari, dar m-a impresionat foarte tare când, acum patru sau cinci ani, a venit în România un japonez, un actor de kabuki. Se numea Nakamura Kanzaburo al XVIII-lea și era considerat patrimoniul național al Japoniei. Pentru ambasadorii de la vremea aceea, prezența lui în România era mai importantă decât cea a primului ministru.

Îmi aduc aminte că Ion Caramitru a zis: «un actor, considerat patrimoniu național… și trăiește!» Eu cred că trebuie să descoperim acești oameni care reprezintă patrimoniul național. Iar, pentru România, arta și artiștii săi sunt un patrimoniu național.”

gigi caciuleanu

Imagine de la conferinţa de presă de la Teatrul Metropolis. În fotografie, George Ivaşcu, directorul teatrului, Gilda Lazăr (JTI România) şi coregraful Gigi Căciuleanu

George Ivașcu, directorul Teatrului Metropolis, a spus că artiștii implicați în acest proiect vor crea un moment istoric, cel puțin pentru Teatrul Metropolis, pentru că este primul spectacol de acest gen care are loc aici: „Cum spunea Petre Țuțea, nu se poate face o găleată de iaurt fără o lingură de cheag. Iată, cheagul este Gigi Căciuleanu, un imens artist, care cred că ne-a învățat pe toți ce înseamnă iubirea. Cu siguranţă că este o mare şi o foarte frumoasă prietenie care se va lega de acum încolo“, a continuat George Ivaşcu.

Folia + Shakespeare + Compania

Gigi Căciuleanu a măturisit că îi este teamă atunci când începe un nou proiect: „Mi-e foarte frică. Întotdeauna, unui artist îi e frică de sine însuși. Nu vorbesc de tracul intrării în scenă, ci de frica de a nu da greș și – în același timp -, de frica de a nu fi destul de obraznic.” Apoi a vorbit despre cum s-a născut titlul spectacolului:

Folia „Această folie pornește de la o frază muzicală de câteva note, care a trăit câteva secole. Ce folie e asta, să dureze atâta vreme, să inspire atâția artiști? E și un dans «folia»; nu știu cum s-o fi dansând, n-am văzut un video de pe atunci”, a glumit coregraful.

Folia Copyright Simion Buia - 0763654920-0465

Gigi Căciuleanu, în timpul unei repetiţii de la spectacolul „Folia“, pe scena Teatrului Metropolis. Foto: Simion Buia

Shakespeare „Vă spun de la început, să nu vă așteptați să vedeți un Shakespeare! El e acel cheag care face să existe găleata cu iaurt. La acest Shakespeare, al Foliei, mă gândesc de foarte multă vreme, de când dansam bufonul în Lacul Lebedelor, la Opera din București. Era primul meu rol academic, eu fiind în contre-emploi total. Sunt înalt, de obicei bufonii sunt micuți… plus căciula… vă dați seama; dar m-am descurcat.

În acest rol am pus tot felul de bagaje și mi-am construit rolul în aşa fel încât eram peste tot, eram ca un drac: eram la picioarele reginei, sub fustele ei, în capul prințesei Odette/Odile, eram peste tot. Am fost chemat la conducere și mi s-a spus:«Tovarășe Căciuleanu, va depășiți rolul”. Am zis «Da, mai bine să-l depășesc eu, decât să mă depășească el pe mine.” Am fost obraznic atunci, dar am fost bufon.

Atunci când s-au trimis nişte rachete în cosmos, pentru extratereştri, s-a pus o plăcuţă micuţă – ca un desen pentru copii – unde erau esenţele tuturor informaţiilor despre umanitate. Aşa mi se par aceste replici din Shakespeare.

Ce înseamnă un bufon? Înseamnă ce suntem noi. Cred că un balerin, o balerină, un dansator este cel mai mare bufon, pentru că îşi prezintă cocoașa publicului. Aia pe care ești ciomăgit. Aia care, dacă nu faci cum trebuie, te lasă flămând sau te dă afară. Acolo, totul e pe muchie de cuțit.

Folia Copyright Simion Buia - 0763654920-0409

Gigi Căciuleanu, în mijlocul echipei sale de DansActori. Foto: Simion Buia

Această muchie de cuțit m-a inspirat atunci când m-am gândit la Shakespeare şi când l-am recitit. E un coșmar total recitirea lui Shakespeare! I-am încurcat pe toți, nu mai știam cine din ce piesă este, dar mi-am dat seama că era o constantă pe undeva – el spunea în fraze foarte scurte niște adevăruri foarte mari. Deodată. Oricare dintre frazele alea aș lua, ne reprezintă pe noi, pe ăștia care suntem pe scenă, în șubrezenia noastră corporală, în nebunia noastră a minții, în fața unui public care nu ne judecă, dar care ne observă.

& Co „E o companie de individualități, fiecare cu un parcurs foarte frumos. I-am studiat pe toți, și de departe, și de aproape, si de pe Facebook. (râde) Am făcut niște castinguri, m-am uitat cum le sclipesc ochii şi dacă îi interesează o anume nebunie“.

Coregraful Gigi Căciuleanu reuşeşte prin această montare să îl readucă pe William Shakespeare în actualitate, chiar la 450 de ani de la naşterea marelui dramaturg.

Gigi Căciuleanu la Metropolis \ Video: Simion Buia pentru Ziarul Metropolis / Academia de Fotografie

INFO

Folia, Shakespeare & Co

regia și coregrafia: Gigi Căciuleanu

scenografia: Corina Grămoșteanu

Muzica: Paul Ilea

DansActori: Ramona Bărbulescu, Richard Bovnoczki, Rasmina Călbăjos, Alexandru-Mircea Călin, Paul Cimpoieru, Relu Dobrin, Lari Cosmin Georgescu, Lucile Julaud, Ștefan Lupu, Ioana Macarie, Ioana Marchidan, Cristian Nanculescu, Adrian Nour, Cristian Osolos, Arcadie Rusu, Diana Spiridon, Vanda Ștefănescu

Foto de la repetiţiile spectacolului „Folia“ – Simion Buia (www.actoriisifotograful.ro) pentru Ziarul Metropolis

03
/02
/26

Undeva, într-o fundătură din Bucureşti, din cartierul Rahova-Ferentari, „acolo unde întorceau tramvaiele 7 și 15, a treia stație de la Sebastian” se năștea acum 80 de ani, Ștefan Iordache. Era ziua de 3 februarie. „Ai mei erau din Calafat, unde amândoi locuiau pe aceeaşi stradă. S-au căsătorit şi, tineri şi fericiţi, au pornit-o în lumea largă”. Era anul 1941.

29
/01
/26

Cel mai nou cinematograf de artă din oraș – Apollo111 – se deschide pe 29 ianuarie. Apollo111 Cinema se află în Palatul Universul (Ion Brezoianu 23 – 25, corp B, lângă Cișmigiu) și va avea program săptămânal, de joi până duminică.

29
/01
/26

Pe 5 februarie 2026 (19.00), aveți șansa de a-l aplauda la Sala Radio, alături de Big Band-ul Radio România dirijat de Simona Strungaru, pe celebrul pianist de jazz și compozitor american David Kikoski, laureat al premiului Grammy, care a lansat 20 de albume ca lider de trupă. David Kikoski și-a început drumul artistic pe scena jazzului newyorkez în anii 1980, colaborând cu muzicieni de top și devenind rapid o figură proeminentă în lumea jazzului internațional.

28
/01
/26

Institutul Cultural Român de la Paris organizează o seară literară omagială dedicată scriitorului Matei Vișniec – poet, dramaturg, prozator, jurnalist – la 55 de ani de activitate literară și 70 de ani de la naștere. Evenimentul intitulat „Literatură și rezistență: poezia subversivă” va avea loc joi, 29 ianuarie 2026, de la ora 19:00, la Palatul Béhague din Paris și va avea ca temă principală poezia angajată și discursul disident.

27
/01
/26

Teatrul Masca preia în repertoriu lectura performativă Magda by Gianina, semnată și interpretată de dramaturga și regizoarea Gianina Cărbunariu. Prima reprezentație are loc vineri, pe 20 februarie de la 19:00 în Sala Mare, și va fi urmată de lansarea volumului „Va urma. 10 piese politice” de Gianina Cărbunariu.

27
/01
/26

Muzica lui Mozart a fost descrisă, de mari artiști ai tuturor timpurilor, ca fiind fie angelică, fie de-a dreptul Divină și Ceaikovski spunea că Mozart este un Christos al muzicii. Pe 27 ianuarie 2026 întreaga lume aniversează 270 de ani de la nașterea lui Amadeus, eveniment pe care Sala Radio îl marchează prin două concerte speciale prezentate de Orchestra de Cameră Radio.

26
/01
/26

După un parcurs spectaculos la festivaluri internaționale, Sorella di Clausura ajunge în cinematografele din România pe 6 martie. Actrița Katia Pascariu a primit premiul Boccalino d’Oro pentru cea mai bună interpretare la Locarno, în timp ce regizoarea Ivana Mladenović a câștigat Trofeul Heart of Sarajevo pentru cea mai bună regie la Festivalul de Film de la Sarajevo.

21
/01
/26

La 29 ianuarie 2024, lumea a auzit vocea lui Hind Rajab, o fetiță de șase ani, prinsă într-o mașină în Gaza, alături de trupurile a șase membri ai familiei sale, implorând după un ajutor care nu a mai venit. Dramatizarea tulburătoare a evenimentelor realizată de regizoarea tunisiană Kaouther Ben Hania, spusă din perspectiva voluntarilor organizației Red Crescent din Palestina care au preluat apelul fetiței, folosește înregistrările reale cu vocea lui Hind.

21
/01
/26

Producția are la bază textul „The Solid Life of Sugar Water” și urmărește povestea unui cuplu surd aflat într-un moment de cumpănă majoră, după pierderea copilului lor. Izolați nu doar de lume, ci și unul de celălalt, cei doi încearcă să se regăsească prin gest, atingere și prezență fizică, rememorând momentele care i-au adus împreună.

20
/01
/26

„Imposibil” și „Păpușarul”, două romane ale romancierului italian Erri de Luca, vor fi lansate de Curtea Veche Publishing, vineri, 23 ianuarie, de la ora 19.00, la Librăria Humanitas de la Cișmigiu.

20
/01
/26

„Devastator… un curs intensiv despre ce înseamnă maternitatea… fiecare scenă sparge câte puțin din mituri… metateatru în forma cea mai pură, piesa îți lasă impresia că e scrisă chiar sub ochii tăi… un amestec de umor care te face să râzi cu lacrimi și dezvăluiri intime…

16
/01
/26

În încheierea amplei expoziții de arhitectură „România. Manifestul formelor. Fragmente pentru viitor“, găzduită de Palatul Quintanar din Segovia și organizată de Uniunea Arhitecților din România și Institutul Cultural Român de la Madrid, va avea loc masa rotundă „Brâncuși și avangarda românească – peripluri, forme și viitor”, cu participarea criticului de artă Juan Manuel Bonet și a arhitectei Sara Pérez Barreiro, alături de directorul Palatului Quintanar, Giovanni Ferraro.