Fostul Oraș Stalin pe înțelesul tuturor
https://www.ziarulmetropolis.ro/fostul-oras-stalin-pe-intelesul-tuturor/

Muzeul Judeţean de Istorie Braşov strânge obiecte cu valoare muzeală din fostele cartiere muncitoreşti şi invită elevi să realizeze fotografii şi să descopere amintirile generaţiei bunicilor lor.

Un articol de Petre Ivan|28 septembrie 2017

Instituția amintită desfășoară proiectul „Brașov: Orașul Stalin pe înțelesul tuturor” prin care propune explorarea spaţiului urban în trei cartiere foste muncitorești din oraș: Steagul Roșu (acum denumit Astra), Tractorul și Triaj, prin participarea seniorilor la constituirea arhivei digitale de documente și a colecției de piese de patrimoniu specifice istoriei recente și implicarea a peste 100 de copii în ateliere de educație nonformală.

Proiectul se desfășoară până în noiembrie 2017, este co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național și sprijinit de Consiliul Județean Brașov.

Printr-un proiect despre transformarea orașului interbelic în orașul muncitoresc care a purtat numele dictatorului Stalin, Muzeul Județean de Istorie Brașov trece de centrul istoric și pătrunde între blocurile fostelor cartiere muncitorești. Proiectul inițiază o explorare socială, ajungând foarte aproape de categorii sociale marginalizate și defavorizate, cu un nivel de trai scăzut și mobilitate redusă, și contribuie la restrângerea percepției celor care nu vizitează muzeul în ceea ce privește existența unui privilegiu al elitelor intelectuale în a participa la formarea colecțiilor muzeale.

Brașovul este unul din cele mai vechi orașe transilvănene, cu un bogat patrimoniu material și imaterial, caracterizat prin interferența între culturile etniilor care au coabitat acolo de-a lungul timpului. Însă cultura orașului Brașov este captivă centrului istoric. Clădirile reprezentative ale orașului (Casa Sfatului, Biserica Neagră), toate muzeele, teatrele, centrele culturale locale și majoritatea galeriilor de artă sunt concentrate pe o rază de numai 1 km, în centrul istoric. Dacă se mărește cercul cu încă 1 km, mai cuprinde Opera, Filarmonica și cea mai veche biserică din oraș, Sf. Bartolomeu.fostul Oraș Stalin

Brașovul comunist

Instaurarea regimului comunist în România și primii ani de dictatură proletară au însemnat și redenumirea a aproape 12 000 de localități, străzi, uzine și fabrici din România după „părinții” comunismului mondial – Karl Marx, Friedrich Engels, Vladimir Ilici Lenin și Iosif Visarionovici Stalin. Piața Sfatului din Brașov își schimbă numele în Piața „23 August”, iar parcul central devine „Parcul prieteniei româno-sovietice”. Fabricile primesc şi ele nume preluate din limbajul propagandei: „Steagul Roşu”, „Partizanul roșu”, „Dezrobirea”.

Brașovul post Revoluție

În prezent, Brașovul este inclus între oraşele României aflate în plin proces de expansiune economică. La periferie s-au dezvoltat cartiere rezidenţiale noi. Cartierul Astra, fost Steagul Roșu, primul cartier de blocuri al Braşovului, rămâne cel mai aglomerat (25% din populaţia oraşului, concentrată pe aproximativ 30% din suprafaţa acestuia).

Brașovul fără istorie

Neavând obiective de interes turistic, fostele zone industriale și cartiere muncitorești sunt tratate ca Brașovul fără istorie. Orașul construit de comuniști este deconectat de centrul istoric. De fapt, cartierele muncitorești nu au și nu avut o agendă de evenimente culturale dedicată lor, fiind mai degrabă un loc destinat locuirii și atât. În domeniul cercetării patrimoniului istoric, material și imaterial, cartierele fostului Oraș Stalin sunt foarte rar abordate. Deși reprezintă o jumătate de secol din istoria Brașovului, până în prezent, perioada comunistă nu a reprezentat subiectul unei campanii de identificare și strângere de obiecte cu valoare muzeală sau de înregistrare a memoriei istoriei recente.

În acest context, Muzeul Județean de Istorie Brașov strânge obiecte cu valoare muzeală din foste cartiere muncitorești, prin apelul la persoanele care au trăit în oraș în perioada 1950-1960 și la persoanele care au moștenit amintiri de la cetățenii Orașului Stalin. Muzeul invită brașovenii să doneze sau să pună la dispoziție pentru arhivare fotografii, obiecte sau artefacte care aduc aminte de perioada când Brașovul s-a numit Orașul Stalin.

De asemenea, standul prezentat în Piața Sfatului la începutul verii este itinerat în cartierele Astra, Tractorul și Triaj. Locurile si datele sunt:

29 septembrie – 01 octombrie 2017, între orele 11-18, Cartier Astra, Parcul Someș, Strada Berzei;

06 – 08 octombrie 2017, între orele 11-18, Cartier Tractorul, Str. 1 Decembrie 1918, intersecția cu Str. Olteț;

13 – 15 octombrie 2017, între orele 11-18, Cartier Triaj, Str. Simeria, lângă stația RAT.

Prin proiectul ,,Orașul Stalin pe înțelesul copiilor”, Muzeul inițiază și o serie de ateliere nonformale cu elevi din școli brașovene, invitând copii ai căror bunici au „prins” perioada respectivă să ofere o perspectivă personală asupra evenimentelor trăite de rudele lor. Școli din cele trei cartiere mari ale Brașovului, apărute sau dezvoltate în perioada stalinistă, respectiv Astra (fostul Steagul Roșu), Tractorul și Triaj, sunt invitate să lanseze apelul către elevi să se înscrie la proiect. Elevii selectați vor participa la strângerea de informații despre viața în timpul Orașului Stalin (1950-1960) de la propriii membri ai familiei care au trăit atunci și vor realiza fotografii despre acea perioadă, sub îndrumarea unui fotograf și a unui muzeograf, în cadrul unor ateliere.

Fotografiile copiilor vor fi integrate în expoziția proiectului, care va fi vernisată pe 25 octombrie 2017, ziua, pe stil vechi / calendarul iulian, a începutului revoluției bolșevice din octombrie 1917. Expoziția va fi itinerată ulterior în școli.

Persoane și profesori interesați pot contacta Muzeul:

Str. Nicolae Bălcescu nr. 67, Brașov, jud. Brașov

Telefon: 0268/472.350 Mobil: 0752/207.362

Mail: [email protected]

Foto: Fostul Oraș Stalin pe înțelesul tuturor – facebook

01
/03
/17

Povestea mărţişorului a supravieţuit în diferite forme până în prezent, de la firul simplu răsucit în alb şi roşu până la cel virtual. Mărţişor, Mărţişug sau Marţ era consemnat de etnologii începutului de secol XX ca obicei de 1 martie, prezent nu numai la români, dar şi la bulgarii şi albanezii din Balcani. Ţăranii păstrau obiceiul în fiecare început de primăvară, ca semn protector împotriva bolilor şi a nenorocului.

27
/02
/17

O schiţă realizată de Rembrandt, care reprezintă un câine, a fost autentificată după ce timp de 250 de ani a fost atribuită unui pictor german specializat în tablouri cu animale. Descoperirea a fost descrisă drept ”o senzaţie” de reprezentanţii Muzeului Herzog Anton Ulrich, din Braunschweig, unde schiţa a fost expusă timp de mai multe decenii şi era prezentată ca o lucrare a artistului Johann Melchior Roos.

21
/02
/17

Muzeul Național al Satului "Dimitrie Gusti" organizează în perioada 27 februarie - 8 martie Târgul "De Mărțișor", eveniment prin care își propune promovarea "vechiului obicei al dăruirii, la început de primăvară, a micilor obiecte artizanale cu rol protector".

17
/02
/17

Cu prilejul „Zilei Brâncuși ” care se sărbătorește la nivel național în fiecare an, la 19 februarie, MNAR prezintă în perioada 19-26 februarie 2017 o selecție de fotografii-document care surprind pe de o parte etapele instalării Coloanei Infinitului la Târgu-Jiu și pe de altă parte atmosfera atelierului parizian al lui Constantin Brâncuși care, în unele imagini, apare alături de sculpturile sale.

13
/02
/17

Deschiderea ediției din acest an a Carnavalului de la Veneția (11-28 februarie) a fost marcată de un show acvatic spectaculos, la care au participat, ca în fiecare an, numeroși vizitatori. Show-ul inaugural, pus în scenă pe Canalul Cannaregio, a celebrat sâmbătă seara temele frumuseții, mării și vanității, printr-o paradă a creaturilor marine.

30
/01
/17

Expoziţia itinerantă "Lumea turcică din Munţii Altai până în Balcani", ce aduce in fata publicului 33 de picturi în ulei semnate de tot atâţia artişti din 17 ţări, se va deschide pe 1 februarie, de la ora 18.30, la Galeria Artelor din cadrul Cercului Militar Naţional.

21
/12
/16

Tabloul "Țărăncuțe" ("De la fântână") de Nicolae Grigorescu a fost adjudecat, marți seară, la prețul de 320.000 de euro, la licitația de iarnă a Artmark, devenind cea mai bine vândută lucrare din acest an. Printre vedetele serii s-au mai numărat "Intimitate" de Nicolae Tonitza, "Car cu boi la amiază" de Nicolae Grigorescu, "Pod" de Adrian Ghenie sau "Pieta" de Corneliu Baba.

19
/12
/16

Romfilatelia a editat o nouă emisiune de mărci poştale tematice în cadrul proiectului „Stele de aur ale scenei şi ecranului”. Cele şase timbre ale acestui proiect filatelic au aceeaşi valoare nominală, de 4,50 lei, şi prezintă Stele de Aur ale scenei româneşti, în imagini de colecţie: Adela Mărculescu, Florina Cercel, Ilinca Tomoroveanu, Alexandru Arşinel, Ion Caramitru, Costel Constantin.

15
/12
/16

Ateneul Român găzduiește instalația documentară itinerantă dedicată pianistei Clara Haskil. Informațiile documentare sunt însoțite de fotografii și documente inedite, din Arhiva Muzicală a Bibliotecii Cantonale Universitare din Lausanne și a Fundației Clara Haskil din Elveția.