FOTOGRAFIE RARĂ. Tudor Gheorghe și Marin Sorescu, acasă la Emil Cioran
https://www.ziarulmetropolis.ro/fotografie-rara-tudor-gheorghe-si-marin-sorescu-acasa-la-emil-cioran/

Cu cinci ani înainte de moartea lui Emil Cioran, cel supranumit „filosoful disperării” i-a avut oaspeţi în mansarda sa din Paris pe Marin Sorescu şi Tudor Gheorghe. Inedita fotografie a fost comentată, la vremea apariţei ei pe reţelele de socializare, de filosoful şi eseistul Mihai Şora.

Un articol de Petre Ivan|27 martie 2018

“Greu de crezut că, în 1990 – când a fost vizitat, în mansarda lui pariziană, de către Marin Sorescu, Florica Courriol și Tudor Gheorghe –, Cioran avea vreun apetit pentru baladele trubadurului nostru. Nu există, din păcate, și „sunetul“ acestei întâlniri. Dar, om de o infinită curtoazie (chiar și atunci când era scos din obiceiurile sale domestice ori de pe șinele propriei gândiri), Cioran trebuie să fi fost politicos, binevoitor și nu mai puțin străin de entuziasmul patriotic al momentului”, nota pe pagina sa de facebook Mihai  Șora care, în acest an, va împlini 102 ani de viață…

Și pentru că tot am adus vorba de distinsul filosof și eseist într-un astfel de context, să precizăm, în special pentru tânara generație, că Mihai  Șora a fost bun prieten cu Cioran şi cu Eliade, s-a plimbat pe străzile Parisului cu Ionesco, a fost studentul lui Mircea Vulcănescu, a mâncat alături de Brâncuşi în atelierul acestuia, a primit un zece la examen din partea profesorului său Nae Ionescu și i-a strâns mâna lui George Enescu…

Sursa foto: Gazeta de Sud / pagina de facebook a lui Tudor Gheorghe

15
/12
/21

Joi, 16 decembrie, la ora 19.00, Editura Polirom lansează online, live, pe paginile de Facebook Polirom, Librăria Humanitas de la Cișmigiu și Librăriile Humanitas, romanul „Geaca lui Kafka” de Teodor L. Nedeianu, câştigătorul Concursului de Debut al Editurii Polirom din acest an. Lansarea va prilejui un dialog al autorului cu Ovidiu Șimonca.

30
/11
/21

Ce cadou de Crăciun poate fi mai potrivit decât o carte bine aleasă? Nu trebuie să mai cauți cartea posibilă pentru persoana probabilă! De Sărbători, Curtea Veche Publishing face cumpărăturile pentru cei dragi cât se poate de simple: între 29 noiembrie și 15 decembrie 2021, pe curteaveche.ro sunt cărți cu până la la 50% reducere pentru mame, bunici, tătici, pitici, jumătatea mai bună, prieteni sau colegi.