„Fresca“ de Angelin Preljocaj sau despre tărâmul magic din dans
https://www.ziarulmetropolis.ro/fresca-de-angelin-preljocaj-sau-despre-taramul-magic-din-dans/

La doar o lună de la premiera mondială şi pentru prima dată jucat în afara Franţei, spectacolul de dans contemporan „Fresca“, semnat de Angelin Preljocaj, ridică cortina celei de-a 26-a ediţii a Festivalului Naţional de Teatru, ca prim spectacol invitat.

Un articol de Corina Dima|24 octombrie 2016

Angelin Preljocaj este un renumit coregraf francez de origine albaneză care a semnat partitura a peste 50 de spectacole de dans contemporan, lucrări preluate pe marile scene ale lumii – de la Paris, Opera Garnier, la New York Ballet, la Moscova Bolshoi Teatr sau Scala din Milano. Premiat cu multe distincţii de-a lungul carierei, Preljocaj coordonează de 10 ani Pavillon Noir din Aix-en-Provence, Franţa, un centru coregrafic cu 24 de dansatori.

Spectacolul „La Fresque – L’Extraordinaire Aventure” apare în urma comisionării artistului de către Emmanuel Demarcy-Mota, directorul Théatre de la Ville din Paris, pentru ca acesta să conceapă un spectacol dedicat publicului tânăr.

Creaţia are ca sursă de inspiraţie o poveste chinezească din secolul al XIII-lea (coregraful a explorat în spectacolele anterioare şi alte basme din diverse colţuri ale lumii), în care un tânăr se îndrăgosteşte de imaginea unei fete dintr-o frescă. Aceasta este intriga basmului coregrafic fantastic, în care personajele de pe cele două tărâmuri se întâlnesc într-un loc suspendat între timp şi spaţiu, unde realul se contopeşte cu iluzia şi fantasticul, unde imaginaţia şi creativitatea sunt atotstăpânitoare.

Cu măiestria sa, Preljocaj reuşeşte să contureze această lume ireală, cu detalii fine, precum tuşele subţiri ale unei opere de artă încrustată pe un bob de orez. Mijloacele de expresie sunt multiple şi decurg firesc unele din altele, o curgere lină care te prinde în mrejele ei, fără să îţi dai seama, te regăseşti pe tărâmul magic. Irizaţii onirice prin volute de fum prezente pe parcursul întregului spectacol (proiecţii sau lumini difuze pe elemente reale), transformări volumetrice de planuri (scena transformă şi delimitează spaţiul foarte des),  jocuri subtile de lumini şi umbre, mişcări suspendate (la propriu, dans la înălţime, în corzi), fuste pantaloni purtate de bărbaţi care alungesc şi amplifică parcă înălţimea săriturilor, momente de freeze,’’ îngheţarea’’ gesticii urmată de curgere, elemente care sporesc misterul şi amplifică fantezia. Şi peste toate, apare pregnant în discursul artistic motivul ’’părului’’ care face parte din dans. Cele cinci fecioare au părul despletit tot timpul (toate au părul lung), simbol al feminităţii şi jocului – ele ’’dansează’’ podoaba capilară sau poate că invers este raportul?… Un moment sensibil este acela în care cele patru fete, ca într-un ritual ancestral, o pregătesc pe ‘’aleasa’’ să îşi urmeze iubitul – fiecare dansează cu câte o şuviţă a fecioarei alese, înainte să ii prindă tot părul. În vechea cultură chineză lungimea părului şi coafura sau felul în care era prinsă podoaba capilară, vorbea despre statutul sau clasa socială a acesteia.

Muzica spectacolului semnată de Nicolas Godin face uz de foarte multă percuţie (ritmuri primare şi repetitive care potenţează creşterile şi intensifică energiile) şi schimbă stilurile frecvent (de la armonii polifonice pe ritmuri rock la muzică electronică sau saxofon cu acorduri de jazz).

Planurile alternează (susţinute în acelaşi timp şi de muzică specifică, cu accente cromatice create din lumini) – realul cu fantasticul, mişcarea cu nemişcarea, visul cu realitatea.

Şi peste toate, iubirea celor doi învinge, sparge toate barierele. Este fantastic? Este real? Este vis? Unde e realitatea şi unde începe visul? Unde se întâlneşte fata din picture murală cu iubitul ei… aici, acolo? Ce e aici, ce e acolo? Unde e arta şi fantezia, unde e realitatea? Unde începe arta, unde începem noi?

Ansamblul coregrafic este format din 10 dansatori (5 fete şi 5 băieţi) cu un nivel artistic şi tehnic la superlativ. Toate momentele de duo/ trio sau ansamblu au fost interpretate cu mare rafinament şi mare precizie tehnică, au dovedit că sunt un ansamblu din linia întâi, ca virtuozitate şi măiestrie coregrafică. Organizatorii se străduiesc de 3 ani să aducă în România acest ansamblu. Vom vedea ce reprezentaţii urmează în festival, ’’Fresca’’ se va număra, cu siguranţă, printre vedetele acestei ediţii.

FNT – Fresca (La Fresque) from Mystage Ticketing on Vimeo.

Fresca. The Painting on the Wall

un spectacol de Angelin Preljocaj

după basmul chinezesc The Painting on the Wall

Distribuţie: Clara Freschel, Nuriya Nagimova, Nagisa Shirai, Anna Tatarova, Yurié Tsugawa, Sergi Amoros Aparicio, Marius Delcourt, Antoine Dubois, Jean-Charles Jousni, Fran Sanchez.

Coregrafia: Angelin Preljocaj

Muzica: Nicolas Godin

Costume: Azzedine Alaïa / Decor: Constance Guisset / Light Design: Éric Soyer.

Compania: Ballet Preljocaj, Franţa

Co-producţie: Grand Théâtre de Provence, Théâtre National de Chaillot, Théâtre de la Ville – Paris, Scène Nationale d’Albi, Belgrade Dance Festival (Serbia), National Taichung Theater (Taïwan).

Foto: J.C. Carbonne

15
/07
/15

Anul acesta, în perioada 1-9 august, actori și personalități culturale recunoscute la nivel național și internațional, actori în devenire, liceeni pasionați de teatru, jurnaliști, bloggeri, medici, ingineri etc. își anulează orice alt plan și vin în Alexandria, la Festivalul Ideo Ideis.

15
/07
/15

Institutul Cultural Român de la Viena organizează duminică, 19 iulie, începând cu ora 10.30, un tur ghidat prin câteva locuri din capitala Austriei legate de biografia compozitorului român George Enescu, care a locuit şi studiat în Viena în perioada 1888-1894.

14
/07
/15

Am primit o frumoasă invitaţie: joi, 16 iulie, de la ora 19.00, într-o companie selectă, ar trebui să iau şi eu cuvântul despre cartea „Tangou pentru Lisandra” scrisă de Hélène Grémillon. Ştiu, ştiu, vă întrebaţi ce mă recomandă. Nu vă ascund şi că eu mi-am pus această întrebare şi că încă n-am găsit răspunsul.

14
/07
/15

În perioada 1 – 16 august 2015 la Bacău va avea loc prima ediţie a Festivalului Internaţional de Artele Spectacolului „Theaterstock” ( Theaterstock – International Arts Festival Bacău 2015), organizat de Teatrul Municipal “Bacovia”, în parteneriat cu Primăria şi Consiliul Local Bacău, cu sprijinul investitorilor locali şi naţionali.

14
/07
/15

Un grup de artiști din București și Arad susțin zilele acestea un spectacol la Teatrul Atelier 44 din Avignon în cadrul Festivalului Off 2015 – „Cel mai mare teatru din lume”. Cunoscuții actori Victoria Cociaș, Vlad Rădescu și Pavel Bârsan sunt protagoniștii spectacolului „Alpenstock” de Remi De Vos, dramaturg francez aflat în mare vogă la ora actuală. Spectacolul a demarat bine de la primele reprezentații și de două zile afișează „complet”, se joacă cu sala plină.

13
/07
/15

Cartea aleasă pentru a treia întâlnire a clubului de lectură Pop-up Stories este Cum să uiți o femeie, de Dan Lungu, iar invitații care vor vorbi pornind de la aceqasta sunt jurnaliștii Laura Ștefănuț și Andrei Crăciun. Pop-up Stories Club are loc sâmbătă, 1 august, de la 17:00, în mansarda Lente din str Arcului nr 8, București. Intrarea e 20 lei, dar gratuită pentru studenți/elevi.

13
/07
/15

Miercuri, 15 iulie 2015, începând cu orele 20.00, în cadrul workshop-ului de tatuaje deschis publicului la galeria de artă ArtXpert din Bucureşti, doi faimoşi tatuatori români – Dragoş şi Bogdan Macavei - premiaţi 3 ani la Tattoo Convention Bucharest, vor realiza la faţa locului un tatuaj, vor explica şi demonstra tehnica de realizare a unui tatuaj.

13
/07
/15

Actor, regizor, scenarist, producător. 2 Oscaruri și alte 57 de premii importante, peste 52 de nominalizări, 77 de roluri, milioane de fani pe facebook și cronici excelente. Pe scurt, Kevin Spacey, căruia Paramount Channel îi face, luna aceasta, o urare foarte specială la aniversare.

13
/07
/15

Debutul Lumea e a mea/ The World is Mine, în regia lui Nicolae Constantin Tănase, a câștigat Mențiunea specială a juriului în competiția East of the West a Festivalului de la Karlovy Vary. Este a doua distincție importantă pentru lungmetraj, care a obținut și Premiul de debut în Zilele Filmului Românesc la TIFF.

13
/07
/15

„Ăsta-i bărbatul cu care o să mă mărit” îi spune Vivien Leigh unei prietene. Se aflau la un teatru din Londra, iar pe scenă juca Laurence Oliver, în spectacolul cu piesa “Romeo şi Julieta” de W. Shakespeare. „Nu fi proastă, doar sunteţi amândoi căsătoriţi” îi răspunde amica. „Nu are importanţă, tot o să mă mărit cu el. Ai să vezi tu!” o contrazice Vivien.