FREUDescu, Un Festival cu Tușă Psihanalitică, la ARCUB Lipscani
https://www.ziarulmetropolis.ro/freudescu-un-festival-cu-tusa-psihanalitica-la-arcub-lipscani/

H.-R. Patapievici, Nicu Alifantis, Ada Milea, Cătălin Ștefănescu, Vera Șandor, Mădălina Paşol şi mulţi alţii într-un weekend cu vernisaj, concerte, teatru, dialoguri, conferinţă şi film. Vineri, 12 mai, la ARCUB Lipscani 84-90, la orele 18:30, începe prima ediţie a festivalului „FREUDescu, Un Festival cu Tuşă Psihanalitică”, singurul festival ce îmbină arta şi psihanaliza.

Un articol de Petre Ivan|27 aprilie 2017

Evenimentul este organizat de Asociația pentru Sănătate, Cultură și Educație PSYMA și este realizat în parteneriat cu ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului București.

În prima zi vor avea loc: lansarea povestirii „Transfer” a scriitoarei Esther Freud, strănepoata lui Sigmund Freud; vernisajul „Cu gândul la FREUD” al Nadiei Ioan, directorul Muzeului Universității Naționale de Artă; dialogul despre „Sufletul dintre coperți” cu Silvia Colfescu, directorul editorial al editurii „Vremea” și Sanda Lepoiev, cunoscută psihoterapeută psihanalistă din România, și concertul de pian „Contraste” al Mădălinei Pașol.

Sâmbătă, 13 mai, va începe cu piesa de teatru „Obsesii” de Claudiu Sfirschi-Lăudat, cu Cerasela Iosifescu, în regia lui Yannis Paraskevopoulus, continuă cu conferința „Imaginea sufletului la cei doi Freud”, susținută de H.-R. Patapievici, și se va incheia cu concertul susținut de Bobo Burlăcianu si Ada Milea.

Duminică, 14 mai, va începe cu proiecția filmului „Ana, mon amour”, în regia lui Călin Peter Netzer, un fim despre dragoste și psihanaliză, urmat  de dialogul „Partea nevăzută decide totul” cu Cătălin Ștefănescu, realizatorul emisiunii „Garantat 100%” de la TVR, și Vera Șandor, una dintre cele mai mari psihanaliste din Romania, și se va încheia cu concertul susținut de Nicu Alifantis.

Programul complet al festivalului poate fi consultat pe Facebook, evenimentul FREUDescu.

Foto: FREUDescu – facebook.com/events/1945335415702383/

19
/07
/14

Oare ce-ar face Hitler dacă s-ar trezi, viu și nevătămat, în Berlinul anului 2011? Poate că ar deveni... vedetă de televiziune. Acest scenariu este imaginat de Timur Vermes, în romanul „Ia uite cine s-a întors”.

18
/07
/14

Miercuri, 23 iulie, de la ora 19.00, editura Humanitas vă aşteaptă la Librăria sa din Cişmigiu alături de Sandra Ecobescu, Alexandra Rusu, Andreea Răsuceanu şi Radu Paraschivescu pentru a afla povestea vieţii lui Constance, soţia celebrului scriitor englez Oscar Wilde.

17
/07
/14

Luni, 21 iulie, ora 19.00, pe terasa librăriei Humanitas Kretzulescu, va avea loc lansarea cărţii Marea cea Mare. O istorie umană a Mediteranei, un impresionant volum, reunind acribia academică şi savoarea poveştilor cu corsari, pelerini, comercianţi sau comandanţi de flote, scris de unul dintre specialiştii în istoria Mediteranei, David Abulafia, profesor la Universitea Cambridge.

10
/07
/14

Carlo M. Cipolla, mort în anul 2000, la 78 de ani, a sintetizat în “Legile fundamentale ale imbecilității umane” (Editura Humanitas, 2014) cea mai gravă dintre problemele cu care omenirea se confruntă în prezent.

09
/07
/14

Joi, 10 iulie, de la ora 18.00, la Ceainăria Cărtureşti Verona (Str. Arthur-Verona nr. 13-15, Bucureşti) va avea loc lansarea volumelor Caragiale după Caragiale. Arcanele interpretării: exagerări, deformări, excese de Angelo Mitchievici şi Camera obscură. Vis, imaginaţie şi bandă desenată de Ioan Stanomir, apărute recent la Editura Cartea Românească.

30
/06
/14

Unul dintre cei mai importanți prozatori români contemporani a împlinit 60 de ani. Fost tipograf, salahor, boxeur, ziarist şi, cel mai adesea, liber profesionist, Radu Aldulescu a debutat în 1993 cu romanul “Sonata pentru acordeon”, pentru care a primit Premiul Uniunii Scriitorilor.

24
/06
/14

Un alt laureat al Premiului Nobel pentru Literatură a intrat în portofoliul Polirom. Este vorba despre Kenzaburō Ōe (n. 1935), unul dintre marii prozatori japonezi ai secolului XX, din opera căruia Editura Polirom a publicat romanele Stîrpiţi răul de la rădăcină, împuşcaţi copiii şi 17.

21
/06
/14

Scriitoarea, jurnalista şi profesoara Ana Maria Sireteanu, director al postului Radio România Cultural în perioada 1996 - 2002, a murit vineri, la vârsta de 69 de ani, după o lungă şi grea suferinţă.

13
/06
/14

Volumul ,,Născut în URSS” de Vasile Ernu, apărut la Editura Polirom în patru ediţii de succes – în 2006, ediţia a II-a, cu CD, în 2007, ediţia III-a în 2010 şi ediţia a IV-a în 2013 –, a fost publicat de curînd în Polonia, la editura Claroscuro, în traducerea de Radosław Biniarz, cu titlul ,,Urodzony w ZSRR”.

11
/06
/14

"Broaşte", un nou roman tradus în limba română al laureatului premiului Nobel pentru Literatura în 2012, scriitorul chinez Mo Yan, recent apărut în colecţia "Raftul Denisei" a editurii Humanitas Fiction va fi prezentat publicului miercuri, 11 iunie, ora 19.00 in Librăria Humanitas de la Cişmigiu (Bulevardul Regina Elisabeta nr.38).

10
/06
/14

Asociația Ortodoxă pentru o Lume Nouă și Librăria Cărturești (de la Muzeul Țăranului Român) vă invită la o conferință cu tema ECHILIBRU, suținută de criticul literar Dan C. Mihăilescu, pe 12 iunie, de la ora 19:00. Intrarea este liberă.

09
/06
/14

Asociaţia Română pentru Cultură, Educaţie şi Normalitate - ARCEN organizează marţi, 10 iunie, de la ora 19.30, în faţa Muzeului Naţional al Literaturii Române (MNLR), situat pe Bulevardul Dacia din Capitală, evenimentul "Recviem pentru Muzeu", în contextul în care existenţa instituţiei este pusă în pericol.