Frica
https://www.ziarulmetropolis.ro/frica/

Nu-mi place textul piesei „Cui i-e frică de Virginia Woolf?“. Am acest drept. Fără să fiu radical: nu cunosc nuanţă în inviolabilitatea acestui drept. Ştiu că acest text face figură de capodoperă şi ştiu şi de ce.

Un articol de Andrei Crăciun|26 februarie 2014

Nu-mi place textul piesei „Cui i-e frică de Virginia Woolf?“. Am acest drept. Fără să fiu radical: nu cunosc nuanță în inviolabilitatea acestui drept. Ştiu că acest text face figură de capodoperă şi ştiu şi de ce.

Succesul comercial dat de vedetele marelui ecran american Richard Burton și Liz Taylor nu mă impresionează. Rămâne un succes comercial american. Și hamburgerii au succes, dar asta nu-i face altceva decât hamburgeri. Cât despre cultura de masă dincolo de Oceane, dreptatea îi revine Antoanetei Ralian care mi-a spus într-o după-masă de primăvară aceste cuvinte.

„Cui i-e frică de Virgina Woolf?” este un text, cu tot respectul, domnule Albee!, mediocru, care a avut șansa unui marketing excepțional. Pare să spună adevăruri fundamentale, dar cade în toate capcancele manierismului din teatrul absurd, căci, da, există manierism și capcane până și aici.

„Cui i-e frică de Virginia Woolf?” încearcă, fără să reușească, să dea răspunsuri marilor întrebări, întrebărilor esențiale pe care le poate cunoaște un om. Încercarea e temerară, dar atât.

„Cui i-e frică de Virgina Woolf?” vorbește despre dragoste, despre alienare, despre trădare, despre oameni defecți, din viciu și din excesul ambițiilor. Se bea cumplit în corpul piesei.

Este, în acest punct, o bună pledoarie anti-alcool. Cuplul Martha-George, deși a făcut carieră în teatrul american, nu se ridică peste niciunul dintre clișeele care ne anunță universitarii penibili ai anilor `60: oameni obosiți, navigând în siajul unor idei tot mai vechi, fără alt orizont în afara demenței.

„Cui i-e frică de Virgina Woolf?” are numeroase fracturi logice, îndeobște utile poeziilor și revoluției suprarealiste. Păstrând convenția, putem vedea aici, în absurdul textual, o nobilă încercare de înnoire. Nu e, totuși, cazul: „Cui i-e frică de Virginia Woolf?” nu reușește să găsească aurul care se ascunde, uneori, în notele de subsol ale derapajelor din firesc.

Nu vreau să fiu excesiv. Încerc, doar, să explic o opțiune. Piesa izbutește, în fine, să spună ceva consistent despre singurătatea absolută. N-avea dreptate Sartre. Infernul nu e în ceilalți. Personajul Martha o știe, personajul George o află, poate, chiar în noaptea marii beții.

Echilibru instabil

Nu trebuie să fim nedrepți, însă, cu spectacolul de la Godot Cafe Teatru. Măcar doi dintre cei patru actori reușesc să se ridice peste textul lui Albee. Florina Gleznea e o actriță care deja a confirmat. Am văzut-o pe mai multe scene și de fiecare dată, deși am căutat fisuri însemnate în jocul ei, n-am găsit niciuna. Face din Martha nu o femeie abjectă, ci una demnă de milă, dacă nu de iubire.

George se poate juca în multe feluri. Poate să fie un bărbat aristocratic în fiecare gest, cu vestuța lui de lână, de profesor care nu poate, dar nici nu vrea, să se așeze în fruntea catedrei de istorie a unei universități mici. Ionuț Grama face un George memorabil, capabil de emoții brutale. Ceilalți doi actori din spectacolul regizat de Mariana Cămărășan și Alexandra Penciuc, Sînziana Nicola și Emil Măndănac, încearcă să se ridice la înălțimea cuplului Gleznea-Grama și, uneori, deși rar, reușesc. Timpul curge însă de partea lor.

Pot să înțeleg de ce „Cui i-e frică de Virgina Woolf?” rezistă de cincizeci și doi de ani în preferințele publicului. E ceva de care Albee se apropie periculos. Nu ajunge acolo – în acel punct al inimilor noastre în care suntem toți vulnerabili, dar, la un moment, firește culminant, ajunge aproape. Apoi, ratează, se îndepărtează. Următoarea sa piesă, după “Cui i-e frică de Virgina Woolf”, se numește “Echilibru instabil”. Probabil că o cheie de lectură adecvată a esteticii sale găsim abia acolo.

Ana

S-a întâmplat ceva frumos, tulburător aproape, pe parcursul reprezentației la care m-am nimerit. Stăteam chiar lângă ușă, ușa pe care se intră, dar se și iese, îndelung. La un moment dat (dat de cine?, de unde?), aceasta s-a întredeschis și în crăpătura aceea a apărut un cap de copil. Era o fată. O cheamă Ana, vine din Ferentari, în fiecare seară, să ceară bani celor care se perindă prin Centrul Vechi. În momentele de neatenție ale organizatorilor de spectacole, îi place să crape, așa, ușa și să privească piesele de teatru. Are zece ani.

Cândva, pe la jumătatea secolului trecut, un mare scriitor a publicat această frază groaznică: „Dumnezeu n-are nevoie de artă”. Era la puțin timp după apocalipsul din Al Doilea Război Mondial. Marele scriitor se înșela.

Foto: Bogdan Stanciu

21
/02
/20

Marketingul face întâlnirea/interacțiunea dintre artiști și public posibilă. Este esențial, dat fiind că artele spectacolului nu există în lipsa receptării directe de către un public prezent în proximitate. Volumul combină fondul teoretic cu câteva studii de caz și opiniile unor personalități ale lumii culturale/profesioniști cu mulți ani de experiență. Printre ei: Emil Boroghină, Constantin Chiriac, Lucian Vărșăndan, Adrian Roman, Dan Bartha-Lazăr, Vava Ștefănescu, Gilda Lazăr, Marinela Țepuș, Tamara Susoi, Maria Sârbu și Simion Buia.

21
/02
/20

Miercuri, 4 martie 2020, de la ora 18.00, va avea loc în foaierul Media (aripa dinspre strada Tudor Arghezi) un eveniment dedicat comemorării actorului George Motoi. Evenimentul continuă seria evocărilor unor personalități ale teatrului românesc, serie începută în luna ianuarie, cu evenimentul dedicat actorului Marin Moraru, ”Suntem ce sunt amintirile noastre”.

20
/02
/20

Teatrul Național continuă frumoasa tradiție de a monta piesa câștigătoare a premiului UNITER. Anul acesta, „Matilda și groparii“ de Stela Giurgeanu, jurnalistă pentru Dilema Veche și câștigătoare a premiului UNITER de Dramaturgie din 2018, a fost pusă în scenă de Mircea Rusu sub auspiciile Centrului de Cercetare și Creație Teatrală Ion Sava.

19
/02
/20

Miercuri, 26 februarie (ora 19:00), apreciatul dirijor român GABRIEL BEBEȘELEA, aplaudat recent la pupitrul unor importante ansambluri europene în cele mai prestigioase săli de concert ale lumii ca Auditorium-ul din Barcelona, Musikverein – Viena sau Sala Ceaikovski - Moscova, va dirija ORCHESTRA DE CAMERĂ RADIO, în cel de-al doilea concert Radio România dedicat Anului Internațional BEETHOVEN (250 de ani de la nașterea sa).

18
/02
/20

În perioada 6 – 8 martie 2020, la Muzeul Național de Artă Contemporană (MNAC), se va desfășura o ultimă serie de evenimente adresate pre-adolescenților și profesioniștilor din domeniul educației culturale: ateliere de tip performance deschise publicului și o masă rotundă pentru speciaști din cultură și educație, reunite sub conceptul NESPUS – spectacol participativ de educație sentimentală pentru copii între 9 și 13 ani.

18
/02
/20

„Matilda și groparii“ de Stela Giurgeanu, declarată „Piesa anului 2018” la Gala Premiilor UNITER, a avut premiera oficială sâmbătă, 15 februarie 2020, la Sala Atelier a Teatrului Național I.L. Caragiale București. Vă prezentăm un interviu cu Stela Giurgeanu, publicat în caietul program al spectacolului.

18
/02
/20

CRONICĂ DE FILM Chiar dacă titlul său trimite, în primul rând, la teribilul incendiu din 2015, documentarul „colectiv” (2019), regizat de Alexander Nanau, urmărește mai degrabă efectele tragediei asupra societății. Este o alegere ambițioasă, dar nu lipsită nici de riscuri.

Page 1 of 86012345...102030...Last »