Frig. O tragedie suedeză
https://www.ziarulmetropolis.ro/frig-o-tragedie-suedeza/

Se joacă la Unteatru, în regia lui Alex Bogdan, spectacolul „Frig”, după un text de Lars Noren. Pe scenă urcă patru actori: Liviu Pintileasa, Ionuţ Grama, Silviu Debu şi Andrei Seuşan.

Un articol de Andrei Crăciun|13 decembrie 2017

Frig este unul dintre cele mai dure și, totodată, cele mai emoționante spectacole de pe scenele bucureștene. Și pe el l-am văzut în Festivalul Caleido.

Povestea din Frig se întâmplă în Suedia, dar e limpede de la început că e universală. Sfârșitul anului școlar, liceenii (și prietenii lor) au în față o lungă vară fierbinte, în înțelesul suedez al toridului.

Patru tineri. Doi suedezi sadea, unul cu origini musulmane și unul născut sud-coreean. Suedezii și musulmanul (pentru a fi acceptat în grup) fac o pledoarie pentru o Suedie fără străini, o Suedie pură etnic, o Suedie doar a suedezilor, în definitiv și dacă nu vi se pare prea mult, și chiar dacă vi se pare, o Suedie convertită la nazism.

Măiestria lui Noren este că se opune argumentelor acestor tineri înfierbântați într-o manieră subtilă și inteligentă. Nu-i decade întru totul în caricatură. Piesa lui rămâne, categoric, o tragedie.

Jocul actorilor e puternic pentru că urcă. Frig seamănă cu escaladarea unui munte. Ei reușesc să creeze tensiune și să dea acel sentiment de acum pentru care atâția spectatori vin, până la urmă, la teatru. Fac totul foarte real, poți atinge povestea cu mâna. Se întâmplă rar.

Iar Frig nu e o întâmplare în carierele acestor artiști. E o consecință a alegerilor (bune) pe care le-au făcut în teatru. Frig e un spectacol care anunță o maturizare.

Și nu sunt multe spectacolele care să ridice cu adevărat probleme actuale la o asemenea altitudine, adresându-se deopotrivă cordului și minții.

Frig chiar este o revelație.

Măiestria lui Noren este că se opune argumentelor acestor tineri înfierbântați într-o manieră subtilă și inteligentă. Nu-i decade întru totul în caricatură. Piesa lui rămâne, categoric, o tragedie.

Foto: Unteatru

02
/10
/23

Artă, experiențe multisenzoriale marca Madrigal, povești de noapte ale Bucureștiului și primul design show în colaborare cu V&A din Londra, în perioada 29 septembrie - 14 ianuarie, la Palatul Dacia-România de pe Lipscani, în cadrul Art Safari Stars Edition.

29
/09
/23

Acum un secol, preoţi scandalizaţi de un film - "Păcat" (1924) de Jean Mihail - cereau interzicerea acestuia. O sută de ani mai târziu, un nou apel al unor clerici ortodocşi pentru oprirea de la difuzare a unui film, documentarul "Arsenie. Viaţa de apoi" (2023) de Alexandru Solomon. Amuzantă şi revelatoare paralelă.