Frumoasa și Bestia – De pe Broadway, în premieră pe scena unui teatru din România
https://www.ziarulmetropolis.ro/frumoasa-si-bestia-de-pe-broadway-in-premiera-pe-scena-unui-teatru-din-romania/

În premieră, Naţionalul timişorean pune în scenă musicalul Disney Beauty and the Beast / Frumoasa şi Bestia, o poveste care a emoţionat generaţii întregi. Teatrul Naţional a cooptat Opera Naţională Română în această aventură, într-o nouă coproducţie de succes a celor două instituţii de cultură din Timişoara.

Un articol de Petre Ivan|25 septembrie 2015

Muzica aparține compozitorului Alan Menken, versurile sunt creația lui Howard Ashman și Tim Rice, pe un text de Linda Woolverton, iar traducerea în limba română este semnată de Geanina Jinaru-Doboș.

Distribuția reunește actori, muzicieni și balerini: Cristina Vlaicu, Matei Chioariu, Victor Bucur, Doru Iosif,  Alexandru Pîntea, Alina Ilea, Daniela Bostan, Adrian Jivan, Iulian Iosip, Loredana Borlovan, Alina Chelba, Sabina Bijan, Diana Nițu, Bogdan frumoasa si bestiaSpiridon, Devis Alăzăroae, baletul, corul și orchestra Operei Române.

Cu toții, indiferent de specializarea lor, interpretează, cântă și dansează.

Regia spectacolului este semnată de Somogyi Szilard (Budapesti Operettszínház / Teatrul de Operetă din Budapesta), secondat de Bori Támas (regizor cu un portofoliu impresionant).

Conducerea muzicală aparține lui David Crescenzi (Opera Națională Română din Timișoara). Coregrafia aparține Evei Duda (una din cele mai respectate coregrafe din generația ei), costumele sunt creația designerului Alina Lățan, iar video-designul este semnat de Lucian Matei.

Premiera va avea loc miercuri, 30 septembrie, de la ora 19, în Sala Mare a Teatrului Național, fiind urmată joi, 1 octombrie, de o a doua reprezentație.

Biletele s-au pus în vânzare la Agențiile Teatrului Național (Agenția „Mărășești”, str. Mărășești nr. 2 și Agenția „Sala 2”, Parcul Civic, orar marți – duminică, între orele 11 și 19) și online, pe www.tntimisoara.com.

Fotoi: Frumoasa si Bestia – Adrian Pîclișan / TNTm

07
/09
/13

Ziarul Metropolis vă oferă o invitație dublă la spectacolele pe care Andreea Novac și István Téglás le vor susține, marți, 10 septembrie, de la ora 21:00, la Centrul Național al Dansului București, Sala Stere Popescu (Bd. Mărășești, nr. 80-82).

07
/09
/13

Daniel Barenboim, dirijorul și pianistul, care a susţinut două concerte extraordinare în cadrul acestei ediții a Festivalului Internațional ,,George Enescu”, pe 1 septembrie și pe 2 septembrie, a trimis o scrisoare de mulţumire şi felicitări Corului Filarmonicii „George Enescu”.

06
/09
/13

FOTOREPORTAJ Concertele unor soliști pe care în România îi vezi o dată la doi ani, aplauze în picioare, bisuri multiple, pahare cu vin spumant, desene colorate pe asfalt și artă contemporană în centrul Bucureștiului. Festivalul „Enescu” se aude și se vede bine.

06
/09
/13

CRONICĂ DE FILM Revenit la regie după o pauză de 10 ani, Bernardo Bertolucci propune prin noul său film, „Eu şi tu”/”Io e te”, o incursiune intimistă şi cu rol cathartic într-un moment decisiv din vieţile a doi tineri.