Funcţionalism cehoslovac – obiectele din viaţa noastră de zi cu zi
https://www.ziarulmetropolis.ro/functionalism-cehoslovac-obiectele-din-viata-noastra-de-zi-cu-zi/

Expoziţia „Made in CZ / Found in RO”, organizată de Centrul Ceh în colaborare cu Teatrul Naţional Bucureşti, prezintă obiecte de design cehoslovac produse în ultimii 100 de ani care au fost importate în România de-a lungul timpului.

Un articol de Liliana Matei|18 octombrie 2017

Centrul Ceh a adunat obiecte produse în Cehoslovacia care formează o colecţie bine conturată, uniformă, dar cu elemente diverse. Obiectele expuse sunt menite nu doar să prezinte o latură istorică a designului de produs, dar şi faţeta estetică a unor produse obişnuite utilizate în viaţa de zi cu zi. Fiecare dintre noi îşi aminteşte de anumite obiecte de mobilier sau decor, veselă sau electrocasnice pe care le găseam în casa bunicilor. Cu siguranţă cel puţin unul dintre aceste obiecte era de origine cehoslovacă sau inspirat din estetica şi tehnica speficice.

Rădăcinile tradiţiei designului cehoslovac provin din perioada ce a urmat Primului Război Mondial, când proaspăt constituita Republică Cehoslovacă a inaugurat o periodă de creativitate şi înflorire în domeniului arhitecturii şi designului. Influenţele veneau din partea funcţionalismului stilului Bauhaus şi Art Deco, combinând astfel materiale de înaltă calitate cu forme rigide, margini drepte, fără decoraţiuni care să nu fi avut şi o componentă practică.

Cu timpul obiecte de mobilier, lămpi, sticle de soluţii pentru curăţenie, chiar şi fierăstraie sau rulete, au preluat în designul lor un substrat estetic îmbinat cu funcţionalitatea specifică fiecărui obiect. De asemenea, producerea în masă a acestora a condus la extinderea lor în zona Europei de Est, cu atât mai mult în ţările din blocul comunist. De aceea o varietate de obiecte au ajuns şi în România, fiind integrate în cotidian.

Un exemplu este tipul de lampă 11126 proiectat de Eric Kirkham Cole și a fost produs de EKCO Ltd în anii 30. De atunci lampa a parcurs un drum lung, în final fiind autorizată să fie produsă în masă în Cehoslovacia. Acesta a fost un model foarte popular, mai ales datorită brațului și a șeii reglabile.

Deschiderea expoziţiei face parte din recepţia pentru sărbătoarea naţională a Republicii Cehe, 26 octombrie 2017, de la ora 17:00. Expoziţia poate fi vizitată până pe 15 decembrie 2017, în rotonda din foaierul Sălii Mici a TNB.

Eveniment organizat de Centrul Ceh şi Teatrul Naţional „I. L. Caragiale” Bucureşti.

Detalii pe Facebook aici.

Foto: Emil Ghiță, Raluca Dumitru

01
/10
/13

Alchemia şi Iiana invită publicul la Targul de Ie Românească, în perioada 3-6 octombrie 2013. După succesul din luna iunie, organizatorii revin în cadrul celui de-al doilea târg cu cea mai mare și valoroasă selecție de ii românești tradiționale, dar și cu multe alte piese originale. Vor fi expuse în total peste 700 de piese noi […]

27
/09
/13

Cel mai important eveniment dedicat dansului contemporan și performance-ului din Romania – Explore dance festival – Bucharest International Contemporary Dance and Performance Festival va începe sâmbată, la WASP – Working Art Space and Production. Primul week-end al festivalului eXplore dance festival îi este dedicat lui Colette Sadler (Marea Britanie, Germania). Artista va prezenta în cadrul […]

16
/09
/13

Anim’est păstrează un loc important pentru workshop-urile de animație. Toți iubitorii de animație (adulți sau copii), interesați să afle mai multe detalii despre pașii și tehnicile ce stau la baza realizării unui film de animație au la dispoziție 2 ateliere.