„Fury”, cu Brad Pitt, închide Festivalul de Film de la Londra
https://www.ziarulmetropolis.ro/fury-cu-brad-pitt-inchide-festivalul-de-film-de-la-londra/

Lungmetrajul „Fury”, de David Ayer, va fi proiectat, în premieră, pe 19 octombrie, la gala de închidere a Festivalului de Film de la Londra, unde vor fi prezenţi actorul Brad Pitt şi regizorul peliculei.

Un articol de Liliana Matei|16 august 2014

Cu o acţiune care se petrece la sfârşitul celui de-Al Doilea Război Mondial, filmul „Fury” spune povestea unui sergent american (Brad Pitt) cu mare experienţă în luptă. Împreună cu echipajul său de cinci oameni, sergentul Wardaddy conduce un tank Sherman, supranumit „Fury”, şi pătrunde în spatele liniilor inamice pentru o misiune cvasi-sinucigaşă, care ar trebui să dea ultima lovitură forţelor armate ale Germaniei naziste.

Clare Stewart, directorul Festivalului de Film de la Londra, a descris acest lungmetraj de război ca fiind „o realizare cinematografică răsunătoare”, care va aduce evenimentului de anul acesta „o încheiere monumentală”.

„Domeniile Oxfordshire şi Bovingdon Airfield din Hertfordshire au fost casa noastră timp de 12 săptămâni, anul trecut, aşadar să prezentăm filmul la premiera europeană este pentru noi ca o reîntoarcere acasă”, a spus regizorul David Ayer.

„Sunt încântat că primii care vor vedea filmul în Europa sunt spectatorii de la festival”, a completat acesta. Din distribuţia filmului mai fac parte actorii Shia Labeouf, Logan Lerman şi Michael Pena.

Festivalul de Film de la Londra va debuta pe 8 octombrie, în deschiderea evenimentului londonez fiind proiectată pelicula „The Imitation Game”, un alt lungmetraj al cărui subiect este situat în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial şi care îl prezintă pe actorul Benedict Cumberbatch în rolul matematicianului Alan Turing, scrie Mediafax.

Foto din „Fury“ – captură film

22
/02
/17

Într-o zi de 22 februarie se năștea actrița italiană Giulietta Masina, al cărei destin a fost legat de o altă biografie celebră din lumea filmului, cea a regizorului Federico Fellini, soţul ei. Tot într-o zi de 22 februarie se năștea poetul şi fabulistul Grigore Alexandrescu, cel care va consacra în literatura română ca specii literare autonome epistola, meditaţia şi satira, și se stingea din viață Andy Warhol, unul dintre cei mai reprezentativi artişti americani ai mişcării pop.

21
/02
/17

Muzeul Național al Satului "Dimitrie Gusti" organizează în perioada 27 februarie - 8 martie Târgul "De Mărțișor", eveniment prin care își propune promovarea "vechiului obicei al dăruirii, la început de primăvară, a micilor obiecte artizanale cu rol protector".

21
/02
/17

Foștii membrii Beatles Paul McCartney și Ringo Starr au avut prima lor colaborare după șapte ani. Veteranii muzicieni, singurii membri în viață ai celebrului grup din Liverpool, s-au reunit la sfârșitul săptămânii trecute pentru o colaborare de studio la ultimul album al lui Ringo Starr.

21
/02
/17

Corul Național de Cameră “Madrigal-Marin Constantin” va susține un concert extraordinar pentru a marca Ziua Madrigalului, pe 26 februarie 2017, începând cu ora 17:00, la Sala de Spectacol “George Enescu” a Universității Naționale de Muzică București. Concertul este consacrat împlinirii a 92 de ani de la nașterea regretatului dirijor și compozitor Marin Constantin, fondatorul Corului Madrigal.

21
/02
/17

În fiecare an, la 21 februarie, se celebrează Ziua Internațională a Limbii Materne, un eveniment ce promovează diversitatea culturală și lingvistică din întreaga lume.

20
/02
/17

La împlinirea a 165 de la naşterea lui I.L. Caragiale, Casa de Producţie TVR prezintă în această seară, de la ora 20.10, la TVR2, spectacolul „Al matale, Caragiale”, în regia lui Mircea Cornişteanu. Din distribuție fac parte regretații actori Radu Beligan, Mircea Albulescu și Șerban Ionescu.

20
/02
/17

Profesorul universitar Jean-Pierre Sirois-Trahan a descoperit în arhivele Centrului Naţional al Cinematografiei din Canada un film alb-negru care l-ar reprezenta pe scriitorul francez Marcel Proust, literatul considerând că montajul este singurul existent care îl înfăţişează pe scriitor.

20
/02
/17

Ca o invitație la reflecție și empatie, BIEFF supune dezbaterii ideile preconcepute legate de corpul uman – de prezentarea, reprezentarea și auto-reprezentarea lui – atrăgând atenția asupra complexelor implicații socio-politice ale identității. Popularele programe tematice dedicate corpului și performance-ului revin și anul acesta la BIEFF între 28 martie și 2 aprilie.

20
/02
/17

„Întotdeauna mi-am dorit să fiu o persoană mai bună ziua următoare decât am fost cu o zi în urmă.” – Sidney Poitier . Actorul din „Guess Who's Coming to Dinner” / Ghici cine vine la cină (1967) este primul artist de culoare distins cu un premiu Oscar. S-a născut la 20 februarie 1927, în timpul unei călătorii pe mare, pe care o făceau părinții săi dinspre insula natală, Cat Island, Bahamas către Miami, Florida, unde mergeau să vândă produsele de la fermă.

19
/02
/17

Singurul film românesc aflat anul acesta în competiţia oficială a celei de-a 67-a ediţii a Festivalului Internaţional de Film de la Berlin, lungmetrajul ,,Ana, mon amour”, regizat de Călin Peter Netzer, a primit sâmbătă seara premiul ,,Ursul de Argint” pentru ,,Contribuţie Artistică Deosebită în Cinematografie”, distincţie acordată Danei Bunescu pentru montajul filmului.

17
/02
/17

CRONICĂ DE FILM Inspirat dintr-un roman de autoficţiune al lui Cezar Paul-Bădescu, „Ana, mon amour”, noul film al lui Călin Peter Netzer, prezentat în Competiţia Festivalului de la Berlin, încearcă să reia reţeta stilistică de mare succes din „Poziţia copilului”, însă rezultatul este modest.