Gala Critics’ Choice Awards 2013 şi-a desemnat câştigătorii
https://www.ziarulmetropolis.ro/gala-critics-choice-awards-2013-si-a-desemnat-castigatorii/

Premiile reprezintă un barometru important pentru Oscar. Care sunt marii câştigători?   Premiile Critics’ Choice deţin un record de invidiat în ceea ce priveşte prezicerea câştigătorilor la Oscar. În ultimii 14 ani, mai mult de jumătate dintre câştigătorii Critics’ Choice Awards la categoriile de interpretare şi cel mai bun film au câştigat premii Oscar, acelaşi […]

Un articol de Andrada Văsii|11 ianuarie 2013

Premiile reprezintă un barometru important pentru Oscar. Care sunt marii câştigători?

 

Premiile Critics’ Choice deţin un record de invidiat în ceea ce priveşte prezicerea câştigătorilor la Oscar. În ultimii 14 ani, mai mult de jumătate dintre câştigătorii Critics’ Choice Awards la categoriile de interpretare şi cel mai bun film au câştigat premii Oscar, acelaşi lucru fiind valabil şi pentru 70% dintre regizori. Prin comparaţie, peliculele premiate cu Globurile de Aur, acordate de Hollywood Foreign Press Association, au reuşit să se impună la Oscaruri în mai puţin de 50% din cazuri, în aceeaşi perioadă citată.

Drama „Argo”, regizată de Ben Affleck, actorul Daniel Day-Lewis – protagonistul filmului „Lincoln” – şi Jessica Chastain – protagonista peliculei „Zero Dark Thirty” – au fost marii câştigători la gala Critics Choice Movie Awards 2013, organizată joi seară la Los Angeles.

Lungmetrajul „Argo” a fost desemnat „cel mai bun film”, Ben Affleck a fost numit „cel mai bun regizor”, iar Daniel Day-Lewis s-a impus la categoria „cel mai bun actor”, în timp ce Jessica Chastain a triumfat la categoria „cea mai bună actriţă”.


Producţia „Silver Linings Playbook” a luat toate premiile din domeniul comediei, impunându-se la categoria „cel mai bun film de comedie”, iar protagoniştii săi – Bradley Cooper şi Jennifer Lawrence – s-au impus la categoriile „cel mai bun actor dintr-o comedie”, respectiv „cea mai bună actriţă dintr-o comedie”. Acelaşi film s-a impus şi la categoria „cea mai bună distribuţie”.

Jennifer Lawrence a câştigat un al doilea trofeu – la categoria „cea mai bună actriţă într-un film de acţiune” pentru rolul din filmul „Jocurile foamei/ The Hunger Games”.

Anne Hathaway s-a impus la categoria „cea mai bună actriţă” cu rolul din musicalul „Les Misérables”.

La categoria „cel mai bun actor într-un rol secundar” a triumfat Philip Seymour Hoffman, recompensat astfel pentru prestaţia sa din pelicula „The Master”. Cineastul român Mihai Mălaimare Jr., directorul de imagine al acestui film, care fusese nominalizat la categoria „cea mai bună imagine”, a pierdut acest trofeu în faţa lui Claudio Miranda, directorul de imagine al filmului „Life of Pi”.

Filmul „Amour”, de Michael Haneke, a fost desemnat „cel mai bun film străin”, „Looper” s-a impus la categoria „cel mai bun film SF/ horror”, iar „Searching for Sugarman” s-a impus la categoria „cel mai bun documentar”.

Premiile pentru scenariu au revenit cineaştilor Quentin Tarantino, recompensat pentru scenariul original al filmului „Django Unchained”, respectiv Tony Kushner, care a adaptat scenariul pentru lungmetrajul „Lincoln”.

Cel mai bun film de animaţie a fost desemnat „Wreck-It Ralph”.

Cântecul „Skyfall”, interpretat de britanica Adele pe coloana sonoră a celui mai recent film din seria „James Bond”, a fost desemnat „cel mai bun cântec dintr-un film”, iar Daniel Craig s-a impus la categoria „cel mai bun actor dintr-un film de acţiune”. Acelaşi lungmetraj s-a impus şi la categoria „cel mai bun film de acţiune”.

Quvenzhane Wallis, actriţa în vârstă de nouă ani, protagonista peliculei „Beasts of the Southern Wild”, care a devenit joi cea mai tânără actriţă din istorie nominalizată la premiile Oscar, s-a impus joi seară la categoria „cel mai tânăr actor sau cea mai tânără actriţă”.

Scenaristul, producătorul şi regizorul Judd Apatow a primit un premiu special – „Genius Awards – în cadrul galei Critics’ Choice Movie Awards 2013, care i-a fost acordat de organizatori pentru a onora „o demonstraţie fără precedent de excelenţă în artele cinematografice”.

The Broadcast Film Critics Association (BFCA), care acordă premiile Critics’ Choice, este alcătuită din reprezentanţii a peste 200 de posturi de televiziune, radio şi site-uri din Statele Unite şi Canada.

 

Sursa: Mediafax

21
/06
/17

Ultimul film al marelui regizor polonez Andrzej Wajda, "Imaginea de apoi", şi câştigătorul Ursului de Aur la ediţia din acest an a Festivalului de la Berlin, "Despre trup şi suflet", al cineastei maghiare Ildikó Enyedi, se numără printre atracţiile celei de-a patra ediţii a festivalului de film Ceau, Cinema!, care va avea loc în perioada 20-23 iulie la Timişoara şi Gottlob.

21
/06
/17

Mai multe scrisori în care fizicianul Albert Einstein prezenta unor colegi opiniile sale despre fizică, Dumnezeu și Israel, expediate în anii '50, au fost vândute în cadrul unei licitații organizate la Ierusalim, pentru suma de aproximativ 210.000 de dolari.

21
/06
/17

Legendarul actor britanic Daniel Day-Lewis, care a făcut istorie câștigând trei statuete Oscar pentru cel mai bun actor, a surprins anunțând decizia sa de a părăsi definitiv platourile de filmare. Daniel Day-Lewis "nu mai lucrează ca actor", a declarat purtătoarea sa de cuvânt, Leslee Dart, într-un comunicat citat marți de revista de specialitate Variety.

21
/06
/17

"În teatru dacă nu eşti cercetător, căutător continuu, în clipa în care te-ai mulţumit, eşti ruinat." - Andrei Șerban. Renumitul regizor împlinește astăzi 74 de ani. Născut la 21 iunie 1943, în București, Andrei Șerban a studiat regia la IATC, la clasa lui Radu Penciulescu.

20
/06
/17

Dragi cititori, sunt în măsură să vă informez că a apărut începutul unui teatru nou la noi în oraș (teatru în toată puterea cuvântului). Așadar, nu doar o clădire, ci o companie de teatru. Se cheamă TAG și au făcut deja un spectacol despre care se va mai vorbi: „Clasa conducătoare”.

20
/06
/17

Orchestra de Cameră Radio încheie stagiunea la Sala Radio miercuri, 21 iunie, ora 19.00, cu un concert-eveniment sub bagheta lui Jankó Ferenc - Zsolt, dirijor permanent al Operei de Stat din Cluj-Napoca, al Filarmonicii din Oradea și dirijor asistent al Budapest Festival Orchestra.

20
/06
/17

Prima noapte/ First Night, scris și regizat de Andrei Tănase, se califică în cursa pentru nominalizările la Oscarul acordat celui mai bun scurtmetraj de ficțiune, ediția 2018, după ce a câștigat marele premiu al competiției internaționale la Festival International de Cine de la Huesca, ajuns la a 45-a ediție și încheiat la finalul săptămânii trecute în orașul spaniol.

20
/06
/17

Într-o zi de 20 iunie se stingea din viaţă, la Paris, Emil Cioran, unul dintre cei mai importanți gânditori ai secolului al XX-lea. Afectat de Alzheimer, filosoful uitase cine este în ultimele zile ale vieţii sale şi reîncepuse să vorbească în limba română, după mai bine de 50 de ani. Tot pe 20 iunie murea istoricul, scriitorul și politicianul român Mihail Kogălniceanu si se năşteau compozitorul Jacques Offenbach, actorii Errol Flynn şi Nicole Kidman, regizorul Radu Gabrea sau cântăreţul Lionel Richie.

19
/06
/17

Într-o zi de 19 iunie se nășteau actriţa Irina Petrescu, criticul George Călinescu sau scriitorul Salman Rushdie și se stingeau din viață scriitorul laureat cu Nobel William Golding și actorul James Gandolfini (2013).

18
/06
/17

Festivalul Internațional de Film NexT anunță o dezlănțuire de forțe mistice în #OrasulNexT. Creaturi fantastice, zâne și câteva vrăjitoare vor lua cu asalt oaza de natură din jungla urbană a Bucureștiului, cunoscută și sub numele de Grădina Botanică.